Scrisori către suflet...

Biletul Nr. 3

Am stricat tot! De fapt, nu eu. Am crezut că universul mi-e aliat, dar m-a trădat când îmi era cel mai greu. Am așteptat zile întregi cu sufletul la gură, pentru a-l revedea, pentru a-mi demonstra că nu mai simt nimic. În sfârșit, s-a ivit ocazia. Totul a fost fugitiv. Inițial, nu mi-am dat seama de nimic. Sau poate da, dar nu am vrut să recunosc. Am simțit niște fiori extrem de cicălitori. Am așteptat...Au mai trecut câteva ore. Și...

Bam!

   Am aflat tot! Eram așa nerăbdătoare să aflu raspunsul — nici nu m-am gândit la consecințe. Eram așa sigură că totul a fost dat uitării, dar destinul m-a lovit fix în inima deja frântă. De data asta, cioburile s-au prefăcut în praf. Nu mai am ce recunstitui. Am mers prea departe...M-am avântat în larg. Am încercat să-l privesc în ochii inefabili, dar a fost de ajuns să-i simt prezența, umbrindu-mi strălucirea. Creierul meu a apus, iar inima a inventat un nou dans — dansul ielelor. Se mișca zburdalnică, zdruncinându-mi pieptul înfierbântat. Respirația a intrat și ea în jocul inevitabil. Plămânii au blocat aerul, gura mi s-a uscat.

Firul s-a rupt.

Acum stiu tot! Am aflat răspunsul cel mult așteptat. Și este contrar dorinței mele. Pot să-l uit, ce-i drept. E ușor să uiți o persoană importantă, nu? O ignori, eviți locurile comune, o ștergi din lista de prieteni — lucruri firești.

Dar știi care e problema, domnule nepăsător și laș?

NU vreau să te uit. Înțelegi? M-am săturat să mă tot mint și să-mi creez iluzii deșarte. Îmi faci bine într-o oarecare măsură. Îmi oferi creativitate, un motiv să exist, emoții și sentimente speciale. Te-am văzut cum mă priveai...Dacă este ceea ce cred eu, de ce continui să fii un laș? Credeam că eu sunt aia. Ești un mascul "feroce", fă-ți curaj! Și dacă nu e ceea ce cred eu, atunci de ce te uiți așa la mine? Termină! Nu vezi că îmi faci rău și îmi dai speranțe?

Ar trebui să încheiem jocul ăsta odată.

Vino la mine și spune-mi tot ce crezi sau simți. Cel puțin, vino la mine ca eu să-mi destăinui sentimentele și să-mi iau o piatră de pe inima. Îmi doresc măcar atât. Lasă-ți orgoliul pentru câteva minute și dă-mi șansa să îți vorbesc. Trebuie doar să mă asculți — nimic mai mult. Îți vei schimba părerea greșită despre mine, te asigur.

Mâine e ziua mea, știi...?

Un "La mulți ani!" de la tine ar fi cel mai frumos cadou, pe care nu-l voi primi. Acea urare mi-ar lumina ziua. Sper să te gândești la asta. Eu sigur nu voi uita de ziua ta.

O să îmi aștern gândurile în continuare, știind că nu le vei citi niciodată. Poate e mai bine. Sau poate nu...

Pe curând, domnule anonim!

PS: M-am împăcat cu inima! Ai avut dreptate, ar fi trebuit să te ascult. Creierul m-a indus în eroare. Am citit că deseori e mai bine să gândim cu inima. De data aceasta, voi asculta sfatul și am sa te aleg pe tine, inimioară. Atât te rog — fii blândă cu mine!