Apusul mortii

Capitolul 25

Cred ca acum cunosc orasul asta mai bine de cat imi cunosteam orasul natal. Sunt 99,9% sigura ca am vazut tot, pana si toate canalele posibile. Dar nu ma plang. Doar am fost cu blondinul asta. Sa nu va imaginati ca voi putea vreodata sa il plac. Asta nu se va intampla ! Singurul om pe care il voi iubi mereu nu e om. De altfel, nici eu. Dupa o zi incarcata am ajuns pentru a doua oara in apartamentul pe care nu simt ca il pot numi ''acasa''. Nu stiu ce e cu mine. Gandul imi zboara doar la cum si-o trag chiar acum Jacob cu lo...logodnica lui.

Sunt prea obosita pentru a mai putea sa imi impartasesc sentimentele distruse cu inghetata de menta si cu Suleyman. Am inchis televizorul si am plecat spre giganticul dormitor.Dintr-o data am simtit cum ma cuprinde un val de caldura asa ca am deschis usa terasei, lasand sa intre in camera, printre perdelele transparente , care fluturau usor, un val de aer rece. Am avut intentia sa inchid usa dupa ce se mai racoreste, dar deja adormisem.

Razele soarelui intrau in dormitor si imi deranjau somnul atat de placut. Am visat, din nou, un nemernic sexy, in boxeri. Da stiu, de ce am plecat daca il visez... M-am intors cu spatele la geamuri si am mormait in perna ca vreau sa dispara lumina. Am auzit sunetul jaluzelelor atunci cand au inceput sa coboare pe sine, imediat ce telecomanda le-a declansat. Am zambit usor in cuvertura pe care o strangeam la piept. Peste noapte ma dezvelisem, iar acum am ajus cu tricoul ridicat pana in gat si pantalonii scuri, putin prea largi, alunecant usor. Prea grau sa ma misc si sa rezolv asta.Daca patul e prea mare si prea gol am obiceiul sa ma cam zvarcolesc.

M-am rotit din nou pe cealalta parte acum ca era intuneric. Au trecut cam 10 minute de cand se facuse intuneric. CUM ADICA S-A FACUT INTUNERIC ?!

M-am ridicat asa repede in fund ca m-a luat ameteala instantaneu si am picat inapoi in pat.

-Usor, iubito ! Nu vrem sa ajungi in spital.

Am ramas blocata, cu privirea pe tavan. Puteam sa recunosc vocea asta dintr-o mie. Am dat afara aerul pe care il tineam in plamani. Trebuia sa inchid usa! Nu eram surprinsa. Intr-un timp foarte scurt am reusit sa il cunosc destul de bine. Am impresia ca doar eu il cunosc in felul ala, exact cum e el. Sau cel putin, aveam.

-Ai de gand sa ramai acolo, fara bluza si...

-Am bluza ! i-am zis fara macar sa ma misc, iar apoi mi-am adus aminte cum dormisem. M-am ridicat in picioare si mi-am aranjat hainele. Jack statea in usa si chicotea. Eu m-am incruntat. A venit spre mine cu un mers atat de incet incat am crezut ca nici nu se misca. Iar apoi, era langa mine.

- Incerci sa faci pe interesantul ? l-am intrebat indiferenta, uitandu-ma cu raceala fix in ochii lui.

-Tu esti interesanta. Sa nu uiti ca imi datorezi ceva pentru adidasii aia pe care a trebuit sa ii arunc la gunoi dupa ce am alergat dupa tine, prin parc.

-Hm? am intrebat cu o spranceana ridicata, inainte sa rad matjocoritor. Poti sa intri de cate ori vrei tu pe usa de la balconul meu de la etajul 12,ca tot pe acolo iesi.

-Sigur. Cred ca in timpul asta cat ai stat cu mine nu mi-ai vazu cu adevarat latura rea.

Am deschis gura sa zic ceva, dar deja practic zburam inapoi in pat. Am ajuns inapoi pe pernele pufoase, cu Jacob peste mine.

-Daca mai intra cineva, oricine si imi strica planul de recucerire o sa zboare pana la parter.

Bunaaaa! Stiu ca postez odata la un secol. Cred ca deja ati ajuns vampiri de cand tot incerc eu sa imi fac timp. In primul rand, oare o sa zboare cineva de la etajul 12 ? Si in al doilea, vreau sa va rog sa cititi cartea unei prietene. Se numeste Fara Speranta. Nu pot sa inteleg de ce uit mereu numele asta. Doar eu am probleme cu rotitele? Si va multumesc foarte mult ca inca imi cititi cartea. Va iubesc foarte muuuult !