18. Operațiunea "Diamantul"

298 26 10
                                    

- Toată lumea gata și pregătită de acțiune? Ne întreabă Stark pe mine, Scott și Sophie. Toți aprobăm din cap.

Suntem în fața galeriei unde se află diamantul și suntem gata să ne îndeplinim scopul. Planul e bine pus la punct, dacă nu apare ceva neașteptat, totul ar trebui să meargă bine și să fim în drumul nostru spre aeroport în cel mult douăzeci de minute. E 21:58. În două minute ne punem în mișcare. Avionul decolează la ora 23, deci nu ne permitem să pierdem timp sau să facem greșeli. O avalanșă de lucruri ce ar putea merge prost a năvălit în mintea mea, dar aleg să le ignor, cum fac de fiecare dată. Nu ajută să te gândești la asemenea lucruri în situații la fel ca aceasta, ba chiar face totul mai rău. E bine să te pregătești pentru ce e mai rău, dar să te aștepți la ce e mai bine.

- Să fiți cu ochii în patru, nu se știe nicciodată ce obstacol va putea să vă apară în cale, începe Stark. Sophie, grijă mare la camerele de supraveghere când intri. Scott, grijă la cum așezi diamantul fals. Adam, grijă să nu dai drumul la alarmă. Ceasurile le avem sincronizate, da?

- Da, toate pregătirile au fost făcute, mai trebuie doar să luăm piatra, spune Scott.

- Dacă ceva merge greșit, anunțați și cineva va veni în ajutor, spune Stark. Suntem o echipă, nu uitați, suntem aici să ne ajutăm unii pe alții.


Eu, Scott și Sophie aprobăm din nou din cap. Stark se uită la ceasul de la mână și după la Sophie.


- Soph, e timpul să pornești. Ai grijă, îi spune și o sărută pe obraz.

- Să-i dăm bătaie, zice fata și ne zâmbește.


Se întoarce cu spatele la noi și pornește cu încredere spre intrarea galeriei. Reușește cu îndemânare să descuie ușa și intră. Aceasta se închide în urma ei și rămânem în liniște totală. Acum așteptăm ca ea să ajungă în camera de control și să seteze camerele de supraveghere în așa fel încât să nu arate ceea ce se întâmplă de fapt, ci doar o imagine a fiecărei încăperi așa cum ar trebui teoretic să fie.


Au trecut patru minute de când a intrat, ar trebui să auzim ceva de la ea în orice clipă. Încep să îmi stăpânesc din ce în ce mai greu neliniștea. Gândul că ceva s-ar fi putut întâmpla ceva cu ea mă înspăimântă. Un bipăit întrerupe liniștea dintr-o dată, făcându-ne pe toți să tresărim și să ne întoarcem capul înspre locul din care s-a auzit. Stark își scoate telefonul, se uită pe el câteva moment, iar după își întoarce privirea spre mine și Scott.


- E rândul vostru, băieți, ne spune și în secunda următoare am pornit spre intrarea în galerie.


Intrăm pe ușă și ne îndreptăm spre camera în care e ținut diamantul. Te-ai gândi că au un sistem de securitate foarte complex și greu de pătruns, dat fiind valoarea diamantului și importanța acestuia, dar nu. Sistemul lor de securitate este ca o joacă de copii. Parcă te invită să îl furi, aproape că ți-l dă întins pe tavă. Reușesc imediat să sparg codul de acces al camerei și intrăm înăuntru. Diamantul era expus frumos în mijlocul camerei. Era așezat în mijlocul unei cutii de sticlă, pe o pernă roșie de catifea.


- Ai falsul, da? Îl întreb pe Scott.

- Da, e la mine. Îl scot acum, îmi spune.

Își descheie geaca și scoate din buzunarul interior al acesteia o copie identică cu originalul. Scott e un artist extraordinar, iar de data aceasta s-a depășit pe sine. Câtodată nu îmi vine să cred cât de talentat este. Nu cred că și-ar putea da cineva seama care este originalul și care este falsul, dacă ar fi pus în fața situației. Probabil că nici Scott nu ar putea face diferența dacă ar fi amestecate. Admir munca prietenului meu pentru încă o clipă, dar trebuie să ne mișcăm și să facem schimbul. Sophie a oprit alarma ce ar fi pornit când cineva încearcă să ridice cutia de sticlă de la sistemul central, iar acum tot ce mai trebuia să facem e schimbul.


Împreună cu Scott, ridicăm sticla ce proteja diamantul și o așezăm cu grijă pe jos. Scot cutiuța albastră în care aveam să punem piatra prețioasă și o deschid. Scott ia cu grijă originalul și îl așează atent înăuntru, iar eu închid capacul și o pun în buzunar. Scott așează falsul în aceeași poziție în care se afla și diamantul real pentru a nu produce suspiciuni. Punem cutia de sticlă la loc și îi trimit mesaj Sophiei să dea drumul la alarmă din nou. Ieșim din încăpere și ne îndreptăm spre ieșire.


Stark ne așteaptă la mașină, care era parcată la câteva case depărtare de galerie. Ieșim din clădire și mergem spre acesta. Sophie ar trebui să iasă și ea în câteva momente. Ajungem la mașină și intrăm înăuntru. Nu apucăm să închidem ușile bine, că intră și Sophie. Mă simt foarte ușurat când o văd bine și în siguranță. Stark pornește mașina și pecăm într-o liniște completă, ce se va menține până ajngem în avion. Nimeni nu a zis nimic în afară de strictul necesar. Nu aveam să fim liniștiți până avionul nu va fi în aer. Și așa a și fost. Odată ce avionul a părăsit pământul, fiecare din noi și-a eliberat răsuflarea, pe care nu știa că o ține. Suntem la mii de metri înălțime, în drum spre o altă aventură.

Totul a mers atât de bine până acum, prea bine chiar. Sigur nu va mai fi la fel de acum înainte. Este imposibil ca totul să fie ușor în viață și să nu fie obstacole și încercări, ce îți vor testa nervii și răbdarea. Este inevitabil că vom da peste probleme, sunt conștient de asta, dar întrebarea e cât de grave vor fi. Am impresia că lucrurile se vor complica, dar încă sper că vom ieși bine din toată treaba asta.


Știu că e foarte scurt, dar sper că se compensează cu faptul că se întâmplă destul de multe. Promit că lucrurile vor deveni cât de curând mai interesante.

Sacrificiu și prietenieUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum