Sacrificiu și prietenie

1. Afacere eșuată

- Hai să recapitulăm planul încă o dată, spuse Scott.

- Îi ducem tabloul lui Stark, el ne dă banii pe el, iar noi plecăm fericiți de acolo, cu 1 milion de dolari mai bogați. Simplu ca bună ziua, îi răspund cu zâmbetul pe buze.

- Nu știu cum poți să fi așa de liniștit înaintea unei asemenea afaceri. Vorbim aici de 1 milion de dolari, Adam. Nu am mai vândut nici un fals până acum pentru o sumă așa de ridicolă.

Eu și Scott reproducem picturi și câteodată sculpturi ale unor artiști celebri, pe care le vindem drept opere originale unor milionari, care au idioți în jur ce le spun că operele sunt adevărate. Aș putea recunoaște un fals după câteva secunde de analizat. Dar e în avantajul nostru faptul că majoritatea oamenilor în care au încredere cumpărătorii noștri sunt total paraleli cu pictura.E adevărat că prețul e ridicat, dar a fost mult de muncă la el și e de asemenea de dimensiuni relativ mari. Mi-a luat o lună să-i găsesc o ramă bună. În plus, prost nu e cel care cere, ci cel care dă.

- E un fals foarte convingător. Tu l-ai făcut, știi doar ca nu are cum să își dea seama că nu e cel original. Nimeni nu a realizat vreodată că ceea ce le-am vândut a fost de fapt o copie, încerc eu să îl liniștesc pe prietenul meu cel mai bun și totodată partenerul meu de afaceri.

Da, sunt și eu un pic stresat de tranzacția de mâine, dar întotdeauna eu am fost cel care e relaxat și încrezător în faptul că totul va fi bine. Poate e de vină aroganța mea, dar întotdeauna m-am văzut mult mai inteligent decât cei cu care fac afaceri. În schimb, Scott nu are aceeași încredere enormă de sine ca mine. Tinde să creadă că totul se va sfârși cu noi doi morți într-un tomberon. Nu va fi așa, sunt sigur de asta. Dacă vom fi uciși nimeni nu ne va găsi cadavrele. Sau poate am doar prea mari așteptări de la potențialii noștri ucigași.

Deși Scott e mai mare decât mine cu 2 ani, simt că am responsabilitatea de a avea grijă de el. Scott e un visător, așteaptă să găsească dragostea adevărată, care poate ocoli orice obstacol. Eu nu cred într-o asemenea dragoste. Există iubire, asta nu neg, dar e foarte exagerată. Dragostea nu rezolvă nici o problemă, doar creează mai multe, iar pe deasupra mai aduce și durere. El crede că poți avea încredere în oameni, eu nu. El e singura persoană în care am încredere. Nimeni altcineva.

-Dar dacă își va da seama?!

- Ești foarte bun în ceea ce faci. Relaxează-te Scott. Totul o să fie bine. Nu va realiza că e o escrocherie, e un miliardar care stă toată ziua în birou printre acte plictisitoare, pe care tot ce îl interesează este cum poate să facă mai mulți bani, prin mijloace nu chiar legale și să nu fie prins.

- Nici ce facem noi nu e legal, în caz că ai uitat.

- Nu am uitat. Dar eu nu pretind să fiu un om care a ajuns bogat prin căi oneste. Sunt un escroc și știu asta. Ăsta sunt și nu pretind să fiu altcineva.

Toți oamenii pe care i-am înșelat vreodată, şi-au permis să piardă câteva sute de mii de dolari. Nu le-ar fi schimbat cu nimic stilul de viață. Câștigau banii înapoi într-o lună cel mult. Oricum, nu sunt conștienți de faptul că au fost păcăliți. Iar ceea ce nu știi, nu te poate afecta.

- Calmul tău mă calcă pe nervi câteodată, să știi.

- Mă duc să mă culc. Îți sugerez să faci la fel. Avem o zi încărcată mâine.

- Noapte bună, Adam.

- Noapte bună, Scott.

Dimineața veni repede. De când m-am trezit aveam sentimentul că ceva nu va fi bine și bineînțeles că grijile mele cu privire la tranzacție s-au triplat. Am făcut un duș lung, sperând că acesta îmi va spăla îngrijorările, dar nu a fost așa cum mi-am dorit.

M-am îmbrăcat într-un costum gri și o cămașa albastru deschis, după care am plecat spre bucătărie. Am pus apă în fierbător și i-am dat drumul. În timp ce se fierbea apa, m-am apropiat de geamul din camera de zi, admirând New York-ul în lumina dimineții. Iubesc orașul. Deși m-am născut în însoritul Los Angeles, simt că aici este casa mea, că acesta este locul în care trebuie să fiu. Niciodată nu m-am simțit ca acasă în LA, iar mutatul în New York a fost cea mai bună decizie a mea.

- Bună dimineața, mă salută Scott. Tocmai se trezise și se vedea clar pe fața lui că e o personă ce uraște diminețile.

- Neața.

- Deja ești gata? Întâlnirea este doar peste vreo 4 ore. Ia stai! Ești îngrijorat!

- Ba nu sunt, am mințit eu. Totul va fi bine, spun mai mult încercând să mă conving pe mine însumi decât pe el. Sentimentul că ceva rău se va întâmpla se amplifica tot mai mult.

- Nu ești foarte convingător, să știi. Dar relaxează-te, cel mai probabil totul va merge conform planului cum ai zis ieri.

- Mda...sper.

Patru ore mai târziu eram la locul de întâlnire. Era un depozit deținut de Stark pe malul râului Hudson. Când am ajuns, o matahală de om ne-a deschis poarta și am intrat cu tabloul înauntru. Depozitul era înalt și în mare parte gol, exceptând un container mare de metal aflat într-un colț al încăperii. Stark întârziase deja cincisperezece minute. Mă enervează oamenii care nu ajung la timp. Nu vreau să îmi pierd aiurea timpul așteptând după cineva, oricine ar fi el. Vorbind de lup...

- Domnule Stark, am început eu, mă bucur că v-ați hotărât să ne onorați cu prezența dumneavoastră.

- Domnule Snow, domnule Winters, mă scuzați că am întârziat. S-a ivit o situație neașteptată ce a durat mai mult decât era plănuit. Acum, să trecem la afaceri. Vreți un milion de dolari pe tabloul "Balerine la bară" de Degas, corect?

- Corect, îi răspunde Scott.

- Din câte știam eu, acest tablou este expus la Muzeul Metropolitan de Artă, chiar aici în oraș. Scuzați-mă dacă pun la îndoială autenticitatea acestuia.

- Cel din muzeu este un fals, spun foarte încrezător. Doar nu credeți că picturile valoroase chiar sunt expuse publicului larg, supunându-le riscului de a fi furate sau de a se degrada. 

- Și cum ar putea fi furate din muzeu mai exact? întreabă încrezut, Stark. Muzeele sunt dotate cu cele mai bune sisteme de securitate.

- Exact, sunt sisteme. Iar toate sistemele au câte un punct slab. Nu există sistem care să nu poată fi înșelat.

- Foarte bine atunci. Arătați-mi tabloul.

Am luat materialul ce acoperea pictura, iar Stark părea uimit de aceasta.

- Nu doriți ca tabloul să fie verificat de un specialist? îl întreabă Scott.

- Nu. Studiez operele lui Degas de la 14 ani. Sunt destul de bine familiarizat cu creația lui. În plus nu am încredere în așa-zișii specialiști. Nu sunt decât oameni ce nu au destul talent pentru a creea ceva de valoare.

Știam eu că ceva va merge prost. Trebuia să renunțăm la înțelegere, acum cine știe ce va vrea să facă pentru a se răzbuna pe faptul că am încercat să îl înșelăm. Stark nu e tocmai cel mai înțelegător om. E cunoscut pentru firea lui crudă și răzbunătoare. După ce a analizat pictura câteva momente, și-a întors privirea spre mine și s-a uitat fix în ochii mei. Știe.

Acesta a fost primul capitol, sper că va plăcut și că va ieși bine povestea.  Îi dedic acest capitol lui @sense_less, una dintre cele mai bune prietene ale mele și una dintre cele mai pozitive și extraordinare persone pe care le cunosc, căruia îi mulțumesc mult pentru susținere. Te pup și te iub Anita