Aud glasul nopții

Capitolul 1

Mă cufund in lumea miraculoasă a viselor mirifice, ce zboară in juru-mi făcându-mă să tremur. Un monstru avea să-mi fure sufletul lipit incă de viața mea. Am incercat să-l dobor insă forța lui incredibilă, m-a doborât, căzând pe podeaua rece si aspră din acea incăpere, in care doar spiritele moarte erau stăpâne. 

Mă trezesc speriată din cauza ceasului incredibil de enervant de pe pervazul camerei mele. 
"Ce dimineață superbă am avut azi!" , spun ironică imbrăcându-mă. 
După ce micul dejun a fost servit, am luat pe ascuns cheile de la maşina fratelui meu şi am dispărut pe uşă. 
O nouă zi plină chiar, in care absolut toți aceşti prieteni sau cum le spun eu "străini" o să se holbeze la mine, pentru că voi fi noua fată din facultate. 
O clădire imensă de tipul catedralelor gotice apare in fața mea, cu tot felul de modele dantelate. "Ce pot să spun, se pare că arhitectul acestei facultăți are aceleaşi gusturi ca ale mele". 

Țin minte că de când eram un pui de om imi plăcea să desenez blocuri, mănăstiri toate bineînțeles de tip gotic. 
Am intrat pe uşa imensă, increzătoare, parcă păşind cu dreptul spre viitorul meu de succes. Deşi, habar nu aveam pe unde merg sau pe ce hol sunt, instinctul m-a făcut să mă indrept către biroul domnului rector, John Gold. 
-Bună ziua, domnule Gold!

-Bună ziua şi ție Katherine Belle! Mă bucur că ai ales această facultate, pentru că este printre cele mai bune din lume. -Sunt de acord cu dumneavoastră.Hm, nu pare atât de rău precum imi imaginam eu de dimineață dar, ştiți cum se zice nimic nu este ce pare a fi.
-Să-ți dau toate datele de care ai nevoie. Peste aproximativ o ora vei incepe direct cursurile. Iată programul tău. Vei incepe la ora 09:00 şi vei termina la ora 17:00 Am văzut că domicilul tău se află in oraş, deci nu este nevoie de cămin. Asta este tot. Multă baftă Katherine!-Multumesc, domnule Gold, mi-a făcut plăcere sa vă cunosc. Nici nu vreau să mă gandesc la ce parere işi vor face colegii mei despre mine in următoarele minute dupa ce voi intra in sala de curs (tipic gandirii de adolescenta pura). Bineînțeles că m-am pierdut de trei ori şi că am ajuns la limită in clasă. Am păşit in lumea aceasta pe care nu mi-o doream.
M-am aşezat şi exact cum vă imaginați, absolut toți aceşti străini care nu ştiau altceva decât să mestece gumă sau să se joace cu părul, se uitau la mine. Am incercat să nu-i bag in seama, dar incepeam să devin din ce in ce mai nervoasă, plus că aratau cu degetele lor murdare, cleioase spre mine.
Prima oră am avut filosofie. "Hm, am inceput bine prima ora. Ce tot zic eu aici, e oribil!". 
După ce cursurile au luat sfârşit odată cu ele am sfârşit si eu din camera infernului. Nu materia mă enervează, ci răutatea unor oameni care işi fac o impresie şi nici măcar nu te cunosc. 
Am intrat pe uşa casei şi in secunda următoare m-am aruncat pe canapeaua moale din sufragerie. 
Un urlet foarte ascuțit s-a auzit din camera fratelui meu. "Eh, cine ştie. O fi fost vreun gândac, ceva de s-a speriat. Nu e de mirare ca eu sunt "baiatul" in această casă".
Mă indrept plictisită spre locul incidentului şi văd o mare baltă de sânge ce curgea pe scările casei. Un şoc brusc am avut, dar am continuat să urc, gândindu-mă ca fratele meu nu e rănit şi că doar era scăpată vopseua roşie pe jos. Am deschis uşa camerei lui Richard, iar acesta se afla intins pe jos jumatate mort jumatate viu. O mare ințepătură a venit din partea inimii mele. Imi bătea atât de tare, incât am căzut jos fara sa mai aud, zaresc sau simt ceva. Totul era negru.

Ce o fi fost oare?