Aud glasul nopții

Elisa

Ce puteam sa fac? Unde puteam eu acum, cu aceste lacrimi, care nu-mi invadau doar ochii, cat si sufletul, intregul trup, sa ma duc? Unde? Stiam ca la Aeroport. Bine, dar dupa, ce urmeaza?

Aveam gandurile atat de amestecate in cap, ca nu puteam sa le gasesc o noima, un sens aparte, nu puteam gasi si descifra un fir narativ realist. 

Ajunsa in Aeroport, mi-am luat biletul catre Germania, acolo, unde se mutase fratele meu de curand. 

* E oricum un inceput bun, imi spun in cap, dar nu foarte convinsa. *

In avion, aveam senzatia ca innebunesc. Am uitat complet ca am rau de inaltimi, iar norocul mi-a suras atat de bine in ziua asta, incat am prins locul de la geam. Perfect, imi spun in minte. 

A fost un drum interminabil, voiam doar sa ajung la el si sa ma pun in pat sa dorm. Macar pentru cateva ore nu mai aveam cum sa-mi infrunt gandurile. 

Atmosfera, atat de apasatoare si rece era, incat imi dadea o constanta senzatie de neliniste. Lumea, din jurul meu, copacii, strazile, elementele in general sa nu mai vorbesc de cladirile din jurul meu, erau toate enorme, ma simteam inghitita si dupa data afara, pentru ca nu eram indeajuns de buna. 

Mai in cateva cuvinte, o straina isi facuse aparitia pe acele meleaguri, in Berlin.

Richard habar nu avea ca eu o sa apar ca o floare la usa de la casa sa. A parut atat de socat, incat i-au ramas ochii atintiti asupra persoanei mele, pret de cateva secunde bune. A fost acel moment, cunscut de toata lumea, in care totul devine ciudat si dubios. 

***

- Spune-mi te rog ca nimic din ce crede mintea mea nu s-a intamplat, pentru ca arati absolut jalnic. 

***Ei bine, da. Am plecat aproape cu scandal de acasa, nu prea m-a dus capul sa-mi pun haine mai de "Doamne ajuta" pe mine. Am aruncat ce am vazut cu ochii prima data.***

- Iti multumesc pentru remarca, dragul meu fratior, buna si tie!

- Da, iarta-ma, doar ca sunt de-a dreptul socat sa te vad. 

- Da, avem nevoie sa discutam anumite chestii. 

- Sigur, Kathy! Intra te rog, e destul de frig si ploua afara. 

Casa era primitoare. Am dat de acel nor de caldura, care m-a inmuiat complet corpul. Imi era bine. Mi-am asezat lucrurile deoparte, iar Richard m-a condus pana la camera. Avea o camera de oaspeti speciala. Incaperea era la fel de calduroasa, culorile erau alabastru inchis, turcoaz si verde. Patul era situat in mijloul camerei, cu doua noptiere albe, de-o parte si de alta al acestuia. Biroul era situat langa fereastra. Iar ochii imi fusesera furati de privelistea pe care o aveam din camera, catre un apus atat de perfect. Ramasesem blocata un pic, in timp ce Richard imi aducea lucrurile si aranja un pic camera. Nu era nici un zgomot. Era o liniste atat de frumoasa, inefabil, ar fi cel mai potrivit cuvant. Nu era acea liniste asurzitoare pe care o simteam constant in casa mea, asta e cert. 

- Iti este foame? 

- Da, un pic, spun obosita, uitandu-ma in continuare prin fereastra. 

- Tocmai ce am bagat o friptura de pui la cuptor cu legume. Stiu ca-ti placea cand eram mici si ne gatea mama. 

- Da! Spun cu zambetul pe buze! E perfect! Imi era dor de gustul acela. 

- Super! Pana va fi gata mancarea, o sa vina si prietena mea. Tocmai ce s-a mutat la mine de vreo 2 luni, doar ca s-a intors acasa pentru o mica petrecere de aniversare a surioarei ei mai mici. Ai sa o cunosti mai tarziu. 

- Ah, super! Nu stiam ca ai prietena! Ma bucur tare pentru voi! Sper sa fiti fericiti!

- Nu prea am fost asa de aprpiati, nu aveai de unde sa stii. Deci, care este motivul pentru care ai venit aici? 

- Da, stiu ca am fost destul de rece cu tine perioa... (si ma intrerupe) 

- De cand ne-am nascut, vrei sa zici!

- Stii cum sunt eu, Richard! 

- Asta nu e o scuza. Familia se ajuta, comunica intre ea, erai singura pe care o mai aveam si m-am simtit complet dat la o parte de cand domnul tau prieten cu muschi, parca Louis, sper ca nu gresesc, a aparut in viata ta. Si s-au intamplat destul de multe chestii anormale cu tine in acea perioada. De aceea, m-am si mutat aici, ca sa nu mai am vreo lagatura cu acel loc. 

Am ramas de-a dreptul surprinsa de cea ce auzeam din gura lui. Nu neaparat surprinsa, cat mai degraba constientizam dupa fiecare cuvant cata dreptate avea. Mi-am abandonat propriul frate. Si asta este de neiertat. 

- Da, Kathy, acum stiu. Scuza-mi iesirea pe care am avut-o acum, nu-mi sta in fire sa reprosez. 

- Nu, nu, nu, nu, iarta-ma, te rog tu pe mine pentru ceea ce am facut. Stiu ca doar unul pe celalat ne avem si ca trebuie sa stam uniti si a fost greseala mea ca nu am folosit aceasta comunicare. 

- Este in regula, surioara!

Vine inspre mine si imi da acea imbratisare tipic lui. Acea imbratisare, care tine locul atat de mama, cat si de tata. Acea imbratisare angelica si pura. Mereu am stiut ca fratele meu este mai bun decat mine si mult mai destept. Asta este cat se poate de clar, dupa cum am putut analiza si eu. El s-a retras complet din ecuatia paranormalului si s-a mutat, fara dar sau poate. Eu, in schimb, am sapat atat de adanc, din cauza sau datorita curiozitatii, incat, pe de-o parte, am aflat chestii de genul: am forte supranaturale, iar pe de alta parte, sunt demoni si lucruri negative, unde entitatile sunt rele cu tine. Deci care e mai destept? El, in orice caz. 

-Spune-mi despre prietena ta, cum v-ati cunoscut. De unde este. 

- Avand in vedere ca va sosi in curand, ai sa o intrebi si tu. Dar iti pot spune, ca este de peste tot. A calatorit super mult, dar cand vine vorba de origini, este de aici, din Germania, din orasul Berlin. 

- Oh, super, numele ei fiind...?

- Numele ei fiind Elisa. 

- Ei bine, abia astept sa o cunosc. 

Cele doua ore de asteptare, pana ce a aparut Elisa, le-am petrecut, aducandu-ne aminte de copilaria pe care am trait-o amandoi. Despre micile nazdravanii si patanii pe care le traim. Uneori stau si contemplez la acele vremuri. Chiar daca erau saracacioase, erau frumoase si n-am sa pot uita unicitatea lor vreodata. 

Usa se deschide usor. Elisa isi face aparitia, cu un mic tortulet si niste prajituri, pe care, probabil, le-a adus de la familia ei. Parca a eclipsat toata incaperea cu aparitia ei, cu ai sai ochi verzi ca de rubin. Doua zambete au nascut pe fetele lor, cand s-au zarit unul pe celalat. Rezonanta pe care cei doi o aveau, nu am mai intalnit-o. Formau un cuplu frumos si aveam impresia ca pana si la fizionomie semanau un pic. Ciudat lucru, dar superb. 

- Buna, Elisa ma numesc! Tu trebuie sa fii sora lui Richard!

- Buna! Ma bucur sa te cunosc, Katherine este numele meu!

- Incantata de cunostinta! Abia astept sa luam cina toti trei! 

- Incantata si eu! 

Si acum sa par suspicioasa cu mine insami. De unde stia Elisa ca eu sunt sora mai mica a lui Richard? Cand in tot acest timp, cand am aparut in a sa casa, numai cu mine a stat si nici ca i-am vazut telefonul vreo secunda in ale sale maini. 

 Totusi ar trebui sa ma linistesc. Parca fac parte din echipa de dedectivi si trebuie sa prind vreun infractor. 

Hmm, necurat lucru!