Când eram mai mică am stat o perioadă la bunici şi am făcut un an de grădiniță acolo. Ieşeam împreună cu Tick, bunicul meu (asta fiind porecla pe care i-am dat-o eu când eram doar un bebeluş) şi cu Pick, patrupedul pechinez al mamei mele care, după ce s-a căsătorit, a rămas in grija tatălui ei, la plimbare şi de fiecare dată bunicul îmi lua câte o ciocolată Poiana cu alune (preferata mea pe atunci) sau pufuleți cu surprize. Aveam o groaza de jucării de la pungile alea de pufuleți. Îmi amintesc odata că Tick a intrat într-un bar şi mi-a spus mie să stau afara să am grijă de cățel, dar eu nu eram atentă şi când nu mi-am mai văzut bunicul m-am panicat şi am încercat să ajung acasă, doar că aveam de traversat o strada. Părinții şi bunicii îmi ziseseră de multe ori să nu traversez străzi de una singura şi eu, cum ascultam de ei doar când nu era necesar, nu am făcut-o şi am pornit în căutarea unor oameni care să mă ajute să trec pe partea cealalta (ce minte aveam, doamne). Am găsit eu unii şi m-au dus aproape de casă. Când am ajuns, bunica mi-a spus că puteam să traversez acea stradă dacă nu trecea nici o maşină. DÂNG!! CAP SEC. Mda...iar eu îmi lăsesem bunicul într-un bar si probabil se îngrijorase, saracu'.
CITEȘTI
Amintiri din copilărie
RandomNu, nu sunt cele scrise de Ion Creangă. Nu sunt aşa nebună încât să vă umplu capul cu ele şi aici. Invățați destul despre acelea la şcoală. Sunt, deci, amintirile copilăriei mele fascinante. Nu că acum aş fi adult, dar să zicem că la vârsta de 14 an...
