19 mai 2015
Azi nu era acasă ca să-mi dea să pap *față de copil neajutorat* şi am sunat-o să o întreb dacă vine sau mănânc singură (cu pisica). Repet. Am întrebat-o dacă manânc sau nu, iar răspunsurile posibile erau da sau nu. Dar ea:
- Macaroane, orez, ciuperci etc.
*facepalm*
Iar când a venit acas' avea sacoşa plină de dulciuri, pizza şi alte câcaturi, aşa că am întrebat-o dacă au dat petrecere, mama fiind profesoara. Iar răspunsul ei a fost clar:
- Suc, bomboane, o felie de pizza şi alune.
*extreme facepalm*
După, fiindcă n-a răspuns la telefon ca să îi zic să-mi ia Strepsils, i-am spus când a intrat în camera mea de asta, dar, desigur, nici de data aceasta n-a înțeles ce voiam:
- Cee? "Mistrețul cu colți de argint"?
* Supercalifragilisticexpialidocious facepalm*
Iar când mă duc la ea s-o mai întreb câte ceva trebuie sa îi zic de 5 ori ca să audă sau să înțeleagă odata fiindcă ba se uită la TV, iar serialul/filmul ăla e mult mai important ca mine/temele mele, ba se joacă Candy Crush şi din nou e prea concentrată acolo şi atunci când pricepe într-un sfârşit ce vreau de la viața ei îmi spune că nu ştie să-mi răspundă.
Bă, voi realizați cum e să trăiți cu un astfel de specimen?
Am revenit, oameni buni! Asta în cazul în care nu ați observat... ','
CITEȘTI
Amintiri din copilărie
De TodoNu, nu sunt cele scrise de Ion Creangă. Nu sunt aşa nebună încât să vă umplu capul cu ele şi aici. Invățați destul despre acelea la şcoală. Sunt, deci, amintirile copilăriei mele fascinante. Nu că acum aş fi adult, dar să zicem că la vârsta de 14 an...
