Iubire virtuală

Capitol 17: Înger fără chip

La ora 6.00 dimineaţa, nemiloasa alarmă puse capăt odihnitorului somn ce survenise după oboseala fizică dobândită în excursie.

Delia nu avea nici cel mai mic chef de şcoală, dar cu mama nu era de glumit. Doar cu febra de 40 grade Celsius puteai să o convingi sa te lase să chiuleşti de la ore. De fapt adolescenta aceasta nu avea chiar nici o absenţă, dar nici acest argument nu o clintea pe femeia aceasta călită în vremuri apuse.

În cele din urmă se apropie apatică de clasa ei, aşa că nu observă când o persoana foarte înaltă o depăşi, dar realiză că acea persoană îi deschise uşa şi aşteptă până ce Delia intră.

- Bună dimineaţa somnorilă! Îi sună vocea de tenor a lui Cristi în urechi.

Atunci fata îl privi de parcă abia în acel moment observă cine îi deschise uşa. Ce e cu umbra ei nesuferită? De ce e atât de vesel?

- Bună şi ţie! Răspunse ea mai mult pentru a fi politicoasă şi recunoscătoare pentru gestul cu mănuşile din excursie.

Dar atat a ţinut amabilitatea lui Cristian. În restul zilei nu i-a mai acordat nici măcar o privire, însă lucrul acesta nu o deranjă pe fată, ci era preocupată să îi răspundă lui Alex tot cu o poezie, dar din care să rezulte lupta ei interioară deoarece se temea ca nu cumva să fie totul doar un joc al perfidei iluzii. In minte îi reveni imaginea de profil a celui ce devenise centrul gândurilor ei şi anume îngerul din piatră cu aripa frântă şi al cărui chip se poate doar bănui.

În fiecare pauză tot încercă diferite combinaţii de cuvinte în rimă, dar până la urmă ieşi o frumoasă poezie pe care o intitulă Înger fără chip:

Te caut printre stele

Şi printre sfere-nalte,

Dar te găsesc în versuri

De tine presărate.

Te caut în lumina

Zilelor de vară

Dar te găsesc în vise

Ca odinioară.

Iluzia mă-mbie

Să gust măcar putin

Din cupa-i otrăvită

Cu miere şi pelin.

Vreau să-i rezist ispitei,

Deşi-i rezist cam greu,

Dar tot ce am mai scump

E chiar sufletul meu.

Nu pot să-i plătesc preţul

Cu care ea mă-mbie:

Pe-o clipă de iubire

Să-i dau o veşnicie.

Tăcută mă înclin

Deşi-mi vine să ţip:

Rămâi în gândul meu,

Tu,înger fără chip.

Când termină de scris observă că în spatele ei , Cristian stătea parcă încremenit.

- Pentru cine ai scris versurile?

- Pentru cineva pe care încerc să-l descopăr cu adevărat! răspunse fata abia şoptit. Tânărul ridică din umeri şi plecă spre banca lui.

Când ajunse acasă fata se logă imediat la fascinanta lume virtuală şi postă poezia pe care o dedică utilizatorului cu numele de Lucifer. Era nerăbdătoare să vadă dacă darul ei va fi la fel de emoţionant pentru el, cum fusese dedicaţia lui pentru ea.