Iubire virtuală

Capitol 14 :Un nebun îndrăgostit

Sfârşitul de săptâmână avea să fie unul neobişnuit deoarece, s-a ivit ocazia unei excursii de două zile in muntii Ciucaş, iar grupul avea să fie alcătuit din elevi ai claselor a XI-a.

Seara, Delia i-a lăsat un mesj misterioasului scriitor de pe wattpad prin care îşi anunţa lipsa din lumea virtuală pentru urmatoarele 48 de ore, ore pe care avea să le trăiască din plin în lumea reală, sau cel poţin aşa spera. Nu a primit nici un răspuns, dar emoţiile pentru excursia de a doua zi erau atât de puternice încât au întrecut nemulţumirea faptului că Alex părea absent din lumea virtuală. Şi-a pregatit rucsacul cu cele necesare pentru o excursie între două anotimpuri fiindcă, nici iarna şi nici primăvara nu aveau chef să cedeze pe teritoriul lunii martie.

Dimineaţa anunţa o zi insorită, dar foarte rece, însă setea după aventură a eroinei noastre o făcu să o considere o dimineaţă perfectă pentru o excursie montană. Intâlnirea grupului era chiar in fata liceului de informatica. Din clasa Deliei au venit doar trei colegi, iar unul dintre ei era chiar Cristian. La vedera lui fata scoase un oftat gândind că nesuferitul acesta avea s-i strice mult dorita excursie, însă se înarmă cu mult optimism pentru a ignora această făptură lipsită de orice farmec.

Grupul număra 20 de elevi şi 4 cadre didactice.

Traseul Cheia - Pasul Bratocea- Muntele Bratocea - vârful Ciucaş- Cabana Ciucaş, a fost făcut la pas urmând semnul indicator cu doaua linii albe separate de o linie albastră, cu mici popasuri pentru a se reîntregi grupul. Delia era ultima din grup şi se simţea frustrată că nu poate ţine pasul cu cei ce impuneau ritmul, în frunte fiind lunganul de Cristian. In acele momente de oboseală fizică simţea că ii este şi mai antipatic domnul Acid sulfuric.

Au facut un popas mai lung pentru o gustare la Pasul Bratocea. Aici Cristian s-a apropiat de Delia şi adresându-i-se o întrebă:

- Crezi că rezişti , micuţo, până la sfârşitul excursiei în ritmul acesta?

Era ceva ciudat în vocea lui, parcă se simţea o urmă de duioşie, lucru ce nu-l caracteriza.

- În cel mai rău caz, vei avea posibilitatea să mă cari în spate. Pentru trei ani în care m-ai şicanat mereu, poţi face şi tu atâta lucru în numele colegialităţii, răspunse adolescenta oarecum sarcastică.

- Eşti o fata orgolioasă şi cred că doar leşinata mi-ai permite să te ating, zise acesta fără urmă de răutate.

Grupul porni din nou la drum, însă Delia observă că simpaticul coleg rămâne mereu în urma ei, parcă dorind să o ajute să meargă în ritm mai vioi.

Simţea în sufletul ei nişte senzaţii noi faţă de umbra nesuferită. Oare nu cumva l-a judecat greşi in cei trei ani de când sunt colegi? Dar nu era cu putinţă să se fi înşelat în privinţa caracterului neasuferit a lui Goliat. Restul excursiei se desfăşură intr-o tăcere mistica de parcă acest drum ar fi fost de iniţializare spirituală. Ajunşi la apusul soarelui pe vârful Ciucaş, jocul luminii ce se revărsa blând printre nori îi dădu ideea unuia dintre profesori să rostească împreună rugăciunea către Duhul Sfânt: " Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi pe toate le împlineşti, vistierul bunătăţilor şi dătătorule de viaţă, vino şi te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi ne mântuieşte ,Bunule ,sufletele noastre!"

Rugăciunea acesta rostită cu respect de toţi cei prezenţi , avu darul de a-i înfiora în mod plăcut pe fiecare în parte.

Apusul soarelui accentua frigul ce se lăsa peste masivul Ciucaş. Delia incepu să tremure, deoarece frigul nu era tocmai tovarăşul ei favorit. Din când în când îşi freca mâinile şi sufla în căuşul palmelor pentru a îndepărta acea senzaţie neplăcută. Cristian venind lângă ea îşi scoase mănuşile şi i le puse pe mâinile micuţe ale fetei zicând protector:

- În acest moment, tu ai mai mare nevoie de ele! Fata îl privi oarecum aiurită- Parcă nu era colegul ei, parcă se afla în prezenţa cuiva geamăn lui Cristian.

Parcă vrând să-i răspundă la întrebarea nepusă, el continuă:

- Nu te obişnui cu asta! Aceste lucruri le fac foarte rar.

Restul drumului până la cabană se desfăşură fără alte evenimente.

A venit şi momentul cazării, moment mult dorit de întreg grupul, deoarece oboseala fizică îşi spunea cuvântul.

La cină cei patru colegi au stat la ceeaşi masă, Cristian stând chiar în faţa Deliei, ceea ce fetei îi îngreună mult situaţia deoarece fiecare înghiţitură părea făcută cu mult efort chiar dacă băiatul nu i-a acordat nici măcar o privie pe parcursul mesei. În cele din urmă, fata făcu un efort şi adresându-i-se lui Cristian îi zise:

- Îţi mulţumesc pentru mănuşi!

- Cu plăcere! răspunse acesta sec, aş fi făcut acest lucru pentru oricine ar fi avut nevoie.

Aceste cuvinte o făcu pe adolescenta noastră să exclame în sinea ei " Bine ai revenit, vechiul meu amic! Îmi făceam griji că te-au răpit extratereştrii."

Profesoara de literatură, o visătoare incurabilă, îî anunţă că le-a pregătit o surpriză: o seară de karaoke şi discotecă. Anunţul a fost aplaudat cu aplauze furtunoase şi chiote de bucurie, uitând parcă toţi de oboseala acumulată pe parcursul zilei.

Doar trei elevi au avut curajul să cânte la karaoke, iar unul dintre ei a fost chiar Cristian şi melodia lui a fost una veche din folk-ul românesc.

Refrenul o încântă pe fată : Eu sunt nebunul care te iubeşte

Eu sunt acel frumos nebun!

Şi dacă toată lumea se-n-potriveşte,

Eu numai mie mă supun.

Dar privirea lui nu trăda că melodia ar fi dedicată vreunei fete din grupul lor. Cânta de parcă se adresa unei fete imaginare. De fapt doar una imaginară se putea îndrăgosti de o persoană atât de dificilă.

În cele din urmă începu şi discotecă. Ceilalţi doi colegi îşi căutară partenere de dans printre fetele din celelalte clase. Fiind sigură că nimeni nu va dori să danseze cu ea, Delia ieşi în pridvorul cabanei să privească stelele. Işi dorea să fie acasă în faţa calculatorului şi să vorbească prin mesje cu Alex. La putin timp se apropie de ea , Cristian.

Delia , în glumă, îi zise:

- Frumos cântec! Dacă nu te-aş cunoaşte atât de bine, aş fi tentată să cred că eşti îndrăgostit, dar nu fac această greşeală.

- Este chiar atât de evident?

- Tu, chiar eşti îndrăgostit? întrebă fata nedumerită.

- S-ar putea. Nu sunt sigur. Sentimentele mele faţă de acea persoană sunt cam ambigue. Vocea lui parea că se adresază altcuiva. Cert este că în preajma ei mă simt foarte bine, sunt eu însumi.

Apoi intra din nou în cabană fără să mai adauge nimic.

A doua zi de dimineaţă se porni din nou la drum. Pe traseu nu se mai întâmplă nimic obişnuit, afară de faptul că umbra ce părea să nu mai fie chiar nesuferita, păstra o oarecare distanţă în urma fetei. Înafara unui salut mormăit de dimineaţă. Cristian nu-i mai adresă nici un cuvânt Deliei.

Excursia i s-a părut adolescentei în egală măsură ciudată şi frumoasă.