Iubire virtuală

Capitol 26 : Ochi căprui şi gropiţe în obraji

Nici somnul nu i-a adus binecuvântata alinare, ci zorii dimineţii au aflat-o la fel de învăluită în apăsătoarea tristeţe. La întrebările mamei, ea dădu răspunsuri monosilabice mai mult pentru a o încredinţa pe aceasta că o ascultă, însă gândurile fetei erau răvăşite de parcă trecuse pe acolo un uragan.

Afară răsăritul de soare, ce evidenţia verdele crud al frunzelor care abia se iviseră, încerca zadarnic să îi încânte privirea absentă a adolescentei cuprinsă de negura pustiitoare a sufletului, tristeţea .

Drumul către şcoală îi păru Deliei ca un vis plictisitor care părea că se încăpăţânează să se mai termine.

Partea bună a lucrurilor era ca fiind zi de vineri, iar orele nu erau cele mai grele, putea să încerce să-şi revină, cu toate că părea lipsită şi de cea mai vagă urmă de voinţă. Oricum săptâmâna ce avea să urmeze, numită Şcoala Alfel, era numai potrivită pentru a se readuna sufleteşte, deşi habar nu avea cum va proceda.

Pierdută fiind în ceaţa gândurilor, Delia nici nu observă că tânărul ce odinioară o şicana, în fiecare pauză a privit-o insistent. În cele din urmă Cristian se aşeză lângă ea în bancă şi o întrebă discret:

- Delia, ce se întâmplă cu tine?

Ea îl privi total absentă şi neînţelegând mesajul cuvintelor îi răspunse ca dintr-o alta lume:

- Poftim ?

- Te-am întrebat ce este cu tine. Te simţi rău? Eşti bolnavă?

Fata răspunse abia şoptit:

- Sufăr de efectul pe care îl poate avea destrămarea unei iluzii în care am investit prea multe sentimente.

- Sper să-ţi revii curând că imi este greu să te văd în asemenea stare!

- Dar de când eşti tu interesat de starea mea de spirit?

- De ceva vreme.

- Mai exact?

- De când ai recitat în clasă poezia compusă de tine, Mirajul răsăritului de soare şi de când m-a împresionat strălucirea ochilor tăi.

- Îţi plac ochii mei? Întrebă fata neîncrezătoare.

- Sunt frumoşi când sunt animaţi de emoţie, răspunse acesta ca şi cum făcea o constatare firească.

Fată simţi o oarecare înviorare în suflet datorită acestei conversaţii ,chiar dacă nu prea îi venea a crede că alinarea îi vine tocmai de la cel pe care până de curând îl socotise cel mai nesuferit om din universul ei.

Observând schimbarea din privirea fetei, Cristian spuse zâmbind:

- Bine ai revenit pe Terra!

Adolescenta realiză în acel moment că tânărul are ochii de culoarea castanei coapte şi că atunci când zâmbeşte face gropiţe în obraji. Simţi o căldură ciudata în pieptul ei, dar încercă să-şi ascundă noile sentimente, deoarece îi era teamă ca nu cumva să nu cadă în mrejele unei noi iluzii.

După ore, Cristian îi ceru să meargă împreuna o bună parte din drum ca să se bucure amândoi de ziua însorită, numai bună pentru o plimbare. Fata acceptă deşi avea senzaţia că totul e doar un vis care se va sfârşi curând.

Pe drum vorbiră despre secvenţa din piesa de teatru pe care trebuiau să o transforme în replici amuzante şi chiar au fost momente când cei doi au râs în hohote de ideile trăznite ce le veneau în minte. Surprinderea fetei a atins apogeul când a realizat că tânărul cu ochii căprui a condus-o până la uşa scării. Privirea lui nu mai avea nimic din ironia de altădată, ci sclipirea de pe irişi arăta că îi face o deosebită plăcere compania domnişoarei.

Faptul că au mai petrecut o oră vorbind despre diverse lucruri în faţa scării, arătă că nici unul parcă nu dorea să se termine acest moment.

Telefonul lui Cristian sună, şi din convorbire Delia trase concluzia că e ceva important. Cei doi se despărţiră cu părere de rău, urându-şi reciproc un weekend plăcut. Treptele scărilor până la etajul al III-lea, fata le urcă alergând şi când intră în cameră, din instinct se duse la calculator pentru a se loga la wattpad. Dorea să-i povestească lui Alex cele întâmplate, dar faţa de jolly joker

îi reaminti că dragul ei prieten virtual a închis portalul ce făcea posibilă comunicarea dintre ei.

Respiră adânc şi îşi zise: Cred că am nevoie de un nou început, însă de data aceasta începutul îl vreau in lumea reală!