Iubire virtuală

Capitol 25 : Jolly joker

Drumul păru foarte apăsător şi din cauza cerului ce se acoperise de nori negri şi grei de ploaie. Presiunea atmosferică părea să accentueze sufletul de plumb ce devenise o povară pentru făptura firavă a tinerei fete. Nu-şi înţelegea starea. Cu aşa ceva nu se mai întâlnise niciodată. Totuşi se adună şi se logă la lumea ce îi adusese atâta fericire în ultimele două luni. Bulinuţa roşie era la locul ei şi cu mâna tremurând dădu clic. Erau trei mesaje, doar că în loc de imaginea de profil cu îngerul ce avea aripa frântă, era o figurină pătrată cu o faţă oarecum zâmbitoare şi cu un ochi ce părea închis ştrengăreşte.

Imaginea în sine îi dădu un fior de gheaţă, mai ales că i se comunica de către site închiderea contului utilizatorului Lucifer.

Portalul dintre ea şi Alex se închisese. Dar de ce? Cu ce i-a greşit?

Respirând adânc, de parcă ar fi vrut să se autoîncurajeze, citi mesajele.

" M-am hotărât să renunţ pentru o vreme la lumea virtuală care nu e decât un mare şi fascinant balon de săpun al iluziei."

" Tu trebuie să te trezeşti la realitate! Aşa visătoare cum eşti, pari mai degrabă nebună şi ciudată."

" Nimic nu este real din prietenia noastră. Alexandru nu există şi nici povestea lui de iubire. Ai fost păcălită!"

Lacrimile i-au inundat faţa. Privea nemişcată ecranul şi nu îi venea a crede. Afară turna cu găleata de parcă vremea vibra la durerea ei sufletească.

Aşa o găsi mama.

- Delia ce-i cu tine? De ce priveşti nemişcată ecranul? Şi pentru că nu primi nici un răspuns, femeia citi cele trei measaje şi simţi o împunsătură dureroasă în zona inimii.

- Imaginea aceasta mă duce cu gândul la jolly joker. Intodeauna zâmetul lui mi s-a părut un rânjet răutăcios, vorbi mama ca pentru sine.

Fata întoarse privirea înlăcrimată către fiinţa dragă ce mereu îi aducea mângâiere în momentele grele şi zise abia şoptit ducându-şi mâna în zona pieptului :

- Doare rău!

Mama o îmbrăţişă şi răspunse:

- Ştiu, draga mea! Îţi simt durerea mai mult decât îţi poţi imagina. Dar încearcă să înţelegi că acest Alex, nu a fost altceva decât un personaj dintr-o poveste ,iar povestea a ajuns la sfârşit. Aşa cum scrie şi în mesaj, totul a fost o mare iluzie în care tu ai investit sentimente reale.

- Dar ştii ce te-ar ajută? Să îţi iei adio de la el într-un mod demn de un suflet de poet. Compune o poezie şi crede din toată inima că o va citi! credinţa ta va face posibil acest lucru. Apoi mama ieşi din cameră şi se duse în bucătărie pentru a pregăti cina.

Cu lacrimi compuse ultima poezie din povestea iubirii unei fete faţă de o fantasmă pe care o intitulă , Misterul trandafirului :

Vals, după vals, au tot dansat,

De parcă timpul n-ar fi existat.

Şi se priveau cu drag şi dor,

Orchestra cântând doar de dragul lor.

Dar pentr-o clipă au făcut popas

Lângă trandafirul ce da să înflorească,

Iar el întinse mâna să-l culeagă

Pentru fiinţa-i dragă,îngerească.

Ea îl opri zicându-i:Nu-l rupe!

Lasă-l să trăiască!

Şi când va fi să îşi deschidă floarea,

De-a mea iubire să îţi amintească.

Apoi vorbi aşa,ca pentru sine:

Aş dori să rămân aici,cu tine!

Dar glasul celui drag se transforma în tunet,

Iar ochii-i negri în fulgere-văpăi,

Toată grădina fu cuprinsă-n vuiet,

Ecoul sumbru se propagă prin văi.

- Nu ştii ce vrei, făptură fără minte!

Acest tărâm e pură iluzie.

Din Magica grădină,nimic nu e real!

Mintea ta a făurit această confuzie.

Acum îţi cer să pleci

În lumea-ţi muritoare,

Căci pentru mine eşti

O pacoste neştiutoare.

- Tu nu observi că eşti

Nebună şi ciudată?

În lumea-mi impietrită

Să nu mai vii vreodată!

Fata-l privea-ngrozită,

Nu pricepea nimic.

- Ce s-antâmplat cu dânsul?

O podidi chiar plânsul.

Deşi cu ochii-n lacrimi,

Rosti cu demnitate:

Te las în lumea-ţi rece,

În vasta ei pustietate.

Nu vreau să te mai tulbur

În lumea-ţi îngheţată,

Pe drumul către tine

Nu mai revin vreodată.

Căci păşii mi-i îndrept

Spre zarea însorită.

- Adio, duh al nopţii,

Fantasma mea iubită!

Plecarea ei lăsă în urmă doar tăcere

Şi-n pieptul împietrit o urmă de durere.

Fără să ştie, ea luă cu sine,

Izvorul de metaforă şi prospeţime.

Din vesela şi magica grădină

Scăldată-n cântec,inundată în lumină,

Rămase acum tăcută,chiar posacă,

O deprimantă şi hâdă ruină.

Negrul şi griul au şters orice culoare

Din lumea de basm cea plină de-ncântare.

Doar trandafirul îşi păstră culoarea

Şi-n chip misterios, el îşi deschise floarea.

Privindu-l, duhul nopţii, suspină în tăcere,

Apoi oftând din suflet,îşi zise cu durere:

- La ce-am făcut acum,nu vreau să mă gândesc,

Dar am eliberat-o, pentru că o iubesc!

Apoi posta poezia sperând ca destinatarul să o citească.