Iubire virtuală

Capitol 22: O amandină şi primii fiori ai iubirii

La afârşitul orelor, cei doi au rămas in sala de clasă pentru a pune în scenă anecdota cu babuţa visătoare.

- Delia, crede-mă, ne pierdem timpul de pomană! Eu sunt un antitalent în ceea ce priveşte actoria şi nu am chef deloc să ajung bătaia de joc a liceului!

- Cristi, pentru a interpreta bine un rol trebuie să înţelegi mai întâi personajul! Tânărului nu-i venea să creadă că în faţa lui statea acea elevă discretă ce nu-i răspundea niciodată la cuvintele tăioase pe care i le adresase timp de trei ani cu o răutate gratuită. Parcă altcineva luase înfăţişarea Deliei, iar acea persoană dedea impresia că e sigură pe sine şi că ştie bine ce face. Totuşi pentru a nu lăsa să se bănuiască tulburarea ce părea să pună stăpânire pe sufletul lui, interveni sec întrerupând pledoaria fetei.

- Şi ce-ar fi de ştiut în legătură cu moşul din anecdota ta ?

- În primul rând cei doi bătrâni răsfoiesc un album cu fotografii din tinereţile lor, lucru care ne duce cu gândul că ei sunt împreună de foarte mulţi ani şi au multe amintiri frumoase, ceea ce o face pe bătrână să ofteze nostalgic după acele vremuri. Desi bătrânul pare un dur, totuşi el e un romantic deoarece îi îndeplineşte dorinţa consoartei şi merge în parc pentru a o aştepta ca odinioară.

- Dar baba se dovedeşte a fi o japiţă! completă usturător Cristian.

- N-aş fi atât de dură cu ea. Probabil că în tinereţe îi placea să fie dorită şi dintr-o cochetărie feminină, îl lasă pe batrân să aştepte la fel ca altădată.

- Eşti o bună avocată pentru băbuţa ta!

- Accepţi provocarea de a le contura celor doi o poveste de iubire ce a condus la căsătoria lor? Întrebă fata privindu-l ştrengăreşte.

- Băieţii nu-şi pierd vremea cu aşa ceva!

- Fă-o de dragul amuzamentului!

- Bine, fie ! Dar cu condiţia să nu spui nimănui de aiureala asta!

- Pe cuvântul meu de onoare! Şi Delia cu o infăţişare sobră duse mâna dreaptă la piept pentru a pecetlui promisiunea.

- Unde crezi ca s-au cunoscut ce doi? întrebă fata.........

- La coadă, la lactate! spuse râzând cu poftă adolescentul. Bunică-mea, mereu imi spune ca a irosit o gramada de timp din tineretea ei stând pe la cozi pentru a cumpăra hrană.

- Hai să fim mai romantici! S-au întâlnit la cinematograf. Rula filmul Zorro

cu Allaine Delone..........vocea Deliei părea a unui povestitor din vremuri apuse când radioul devenea o mare descoperire...........Au stat mult la coadă, dar s-au terminat biletele chiar în faţa lor.

- Ce ghinion! comenta sec băiatul.

- Fata era tare necăjită că nu a putut viziona filmul cu mult iubitul ei actor.

Băiatul a incercat să o înveselească învitând-o la cofetărie. Dar pentru ca amândoi erau liceeni, iar el avea doar banii pentru biletul său de film, a cumparat o prăjitură amandină şi un suc şi le-au împărţit. În timp ce savurau cu înghjţituri mici prăjitura şi mai chicoteau din cine ştie ce nimicuri, ochii lor au început să aibe scântei de îndrăgostire.

- Numai o fată putea să gândească în felul acesta! Spuse cu sarcasm tânărul.

- Tu îţi închipui ce groaznic ar fi dacă toţi am deveni reci şi sarcastici asemeni ţie? vocea Deliei trăda acum oarecare nervozitate.

- Bine, bine! Imi cer scuze! Nu am vrut să par aşa nesuferit.

- Ştii ce? Poate că e o ideie proastă şi că ar fi momentul să renunţam la secvenţa aceasta din piesa de teatru. Delia îşi lua rucsacul cu carţi şi ieşi pe uşa clasei fară să mai privească în urmă. Aproape de staţie, Cristian o ajunse din urmă şi gâfâind pentru că alergase, îi zise:

- Te rog să mă ierţi şi să îmi mai dai o şansă! Se pare că tu eşti chiar talentată ca şi actriţă şi ar fi păcat ca din cauza mea să renunţi la piesă. Promit că nu te voi mai supăra pe parcursul repetiţiilor. Privirea lui arăta că vorbeşte sincer.

- Bine, te iert! Mai incercam şi mâine!

Autobuzul Deliei sosi aşa că se scurtă conversaţia.