Rai pentru Păcătoși

Capitolul 38

Shyvana

 — Vin acum!

În momentul în care deschid ușa casei lui Kassadin și îmi văd gloata de verișori la intrare mă simt mai confuză ca niciodată.

— Bună, verișoară dragă! mă salută Alec. Știi cât de greu e să găsești casa în care locuiește Kassadin? Având în vedere numele ăsta, ai crede că toată lumea îl cunoaște și că nimeni cu numele ăsta nu mai există pe lumea asta!

— Ce dracu, Alec!?

Ignorându-mă cu o desăvârșire aparte, vărul meu dobitoc intră în casa iubitului meu de parcă e la el acasă și tot ce e aici îi aparține. Și, pentru că nu au de ales, verișoarele mele și mătușa mea îl urmează. Doar că, spre deosebire de el, ele și-au păstrat decența.

— Locul ăsta e imens! exclamă vărul meu fără nicio rușine.

Tot entuziasmul lui Alec dispare atunci când se întâlnește cu Dante. Mârâind și privindu-l iritat, patrupedul îl privește din ușa bucătăriei. Nu pare deloc încântat de prezența verișorului meu.

În momentul în care Dante se repede spre el, Alec sare pe măsuța de cafea din sufragerie, înjurând cu foc. Iar eu nu pot să nu rând când mă gândesc că planul miraculos de salvare a lui Alec împotriva unui câine era o măsuță care e la câțiva centimetrii distanță de sol.

— Bun băiat, îl felicit pe Dante în timp ce îl scarpin după ureche.

Fericit, câinele dă din coadă și latră de câteva ori, spre nemulțumirea lui Alec, care pare că nu mai vrea să coboare din locul în care s-a cocoțat.

— Îmi e și frică să întreb!

Coborând scările care duc la etaj, Draven își mută privirea când la mine, când la Alec, când la Dante.

— Ai dreptate, îl asigur. Nu vrei! Draven, ei sunt verișorii și mătușa mea care nu am nici cea mai mică idee ce caută aici. Familie, el e Draven, cumnatul meu.

Când își aude apelativul, Draven mă privește printre gene, parcă întrebându-mă din priviri ce urmăresc. De-ar știi el că de data asta nu am nimic în plan.

— Totuși, ce faceți voi aici? întreb în încercarea de a găsi răspunsuri la toate întrebările care îmi străbat mintea în momentul de față.

— Mătușa ne-a povestit despre situația cu iubitul tău și despre faptul că e în spital, motiv pentru care am decis să te vizităm. În semn de sprijin moral!

Lejeritatea cu care vorbește Pheobe despre chestia asta face întreaga situație să pară cel mai banal și comun lucru din lume.

— Cum de ați știut că sunt aici? continui cu interogatoriul.

— Mătușa ne-a spus că nu ai stat acasă încă de când a fost externat Kassadin, mă lămurește Rachel.

Normal că le-a zis! Nu s-a putut abține. Să nu fiu înțeleasă greșit. Îmi place să îmi văd verișorii și mătușa. Însă atunci când sunt acasă la mine, nu când stau la altcineva. Nu am nici cea mai mică idee dacă lui Kassadin sau lui Draven le convine situația. Draven s-a uita deja chiorâș la mine când a coborât. Lui Kassadin i-a fost recomandată odihna. Cum ar putea să se odihnească dacă locuința lui e plină ochi de oameni?

— Ai fi surprinsă câți Kassadin există în cartierul ăsta, mormăie Alec, cocoțat încă pe măsuța de cafea.

— Sunt doar trei, intervine Draven. Unul care a trăit aici atunci când s-a fondat cartierul și care, inevitabil, e mort acum. Unul care e la azil și mai are vreo trei suflări până moare și care se zvonește că suferă de demență din cauza vârstei. Și mai e fratele meu. Acum dă-te dracu jos de pe măsuța mea de cafea!