~~
La ora 05:25 ies pe ușă și merg spre liceu. Dar nu singură. De undeva , dar nu înțeleg de unde , cei din Toman au aflat că merg în excursia de 3 zile cu celelalte clase , iar acum iată că vin și ei.
4 autocare erau parcate în jurul clădirii uriașe, iar o mulțime de adolescenți, chiar mai mulți decât mă așteptam eu , așteptau să se deschidă ușile. Era o îmbulzeală mai mare ca cea pentru corn și lapte din clasele 0-4. În fruntea lor se aflau 4 profesori , printre care și dirigintele meu. Cei drept , la ce mic era abia dacă îl vedeam , dar datorită luciului de pe cap l-am recunoscut imediat. Mai ales că soarele , când a început să răsară, s-a reflectat de pe capul lui fix în fața mea.
Ni se citesc regulile , apoi urcăm în autocare , care mai de care mai grăbit să prindă locurile din spate. Toți se împingeau în ultimul hal în mine , dar nu stau cu mâinile în sân să văd cum voi ajunge să stau lângă profesori. Încep să mă împing înapoi în ei , dând câte un cot pe ici pe colo și doborând pe cineva la pământ. Dar ori cât de mult m-aș fi grăbit.....au fost adolescenți care au mers pe portiera din spate , iar acum nu mai știam unde să mă pun. Și totuși norocul îmi bate la ușă deoarece sunt strigată din spate , iar când mă întorc o văd pe Bia cum îmi făcea semn să vin să stau lângă ea , pe cel mai bun loc posibil .
Mă pun pe locul indicat de ea , iar vehiculul pornește.-Cum de ai prins locul asta? Pot să jur că matahalele din față luau piticaniile ca noi și le azvârleau doar ca să nu se pună pe locurile astea. (Spun făcându-mă mai comodă pe scaun)
B-Nu ai văzut biletul?
-Ce bilet?
B-Ți l-am lăsat pe frigider. Îs aici de aseară, de la 00:00. Am crezut că voi avea de așteptat până vor venii autocarele , dar erau deja parcate, așa că m-am urcat și am stat pe telefon până acum. (Spune mândră de ea , dar se vedea că era și foarte obosită)
-Din moment ce e prea târziu nu voi mai zice nimic. "Dacă stau să mă gândesc , nu am văzut-o de dimineață în camera ei , și nici nu am știut că vine și ea , de aceea am presupus că e la baie. "Ea își pune capul pe umărul meu și închide ochii. Normal că o las , ba mai mult îi fac și câteva poze să am ce să îi pun la story de ziua ei. Majoritatea celor din autocar se odihneau deja . Observ cu stupoare că Mikey și ceilalți nu erau în autocarul în care mă aflam , dar mai observ și că lângă mine erau cei din Tenjiku. Rămân tăcută , sperând să nu mă observe , dar de ce ți-e frică de aia nu scapi.
Un tip cu cicatrice se întoarce spre mine. Nu stă mult pe gânduri și mă ia pe sus , punândumă pe locul său , lângă Izana , el ajungând pe unul din scaunele din spate.Mă uitam confuză . Ce tocmai s-a întâmplat? Izana se întoarce spre mine.
I-Am nevoie de cineva pe care să mă pot odihni . Dacă stai cuminte și mă lași să dorm îți voi răspunde la întrebări. (Spune destul de autoritar și hotărât )
-(Stau tăcută , dar nu mult , căci dacă îl enervam cu siguranță puteam spune "Pa pa " răspunsurilor .) Foarte bine. (Încerc să par autoritară , dar vocea îmi tremurase puțin. Nu înțeleg de ce îmi e atât de frică când e el lângă mine )Pe față îi apare un rânjet fermecător și mulțumit . Se pune pe umărul meu , în așa fel încât să poată dormi .
I-Ce voiai să mă întrebi? (Spune cu ochii închiși )
-De unde ai auzit ca eu nu aș fi de aici? (Rostesc întrebarea mai încet, cu greu reușind să nu fiu auzită de cei din fața mea)
I-Hmm...Cu câteva zile înainte fusesem la un lac. Voiam să mă relaxez , dar de nicăieri apăruse o sirenă. Știu că pare absurd , dar era reală. Avea părul blond și ochii gri, cu mici stele în ei.Flashback cu conversația dintre ei
S-Bună dragă! Ce te aduce pe aici?
-Plictiseala. (Îi răspund nepăsător)
S-Aha , și vrei ceva de făcut?
-Probabil. (Indiferența din glasul meu o enerva , dar se controla bine)
-Atunci ascultă-mă bine. Pari deștept , deci nu cred că v-a trebui să repet de doua ori. În lumea asta au apărut două fete , dintr-o cu totul altă lume. Una din ele v-a intra în banda Toman, pe aceea trebuie să o găsești și să îi dai asta. (Îmi întinde o punguliță albă)
Cele două dețin o putere care le va ajuta în bătălia cu eclipsa......Gata flashback-ul
-Și de aici te stiu pe tine și pe prietena ta.
-Unde mai exact? Ai mai văzut-o până atunci? Unde---(dar sunt oprită de mâna sa , care mă readuce la tăcerea din timpul flashback-ului.
-Sunt prea multe întrebări, iar acum vreau să dorm. Îți voi răspunde mai târziu.Și cu astea zise adoarme și el. Probabil șoferul era singurul care nu dormea. El și cu mine , desigur.
Skip time
Ajungem în tabără și fiecare , cu greu , se trezește și se aliniază . Cei din Toman vin la mine , formând un cerc .
M- Cum s-a ajuns la asta? (Mă întreabă Mikey cu mâinile sale pe mine)
-Cum?(întreb derutată)
D-Haitanii ne-au trimis o poza cu Izana care dormea pe tine ,și aparent tu făceai la fel.
-" Deci până la urmă am adormit și eu" Am reușit să prind un loc în spate ,chiar dacă era lângă el . Apoi a adormit . Doar nu îl trezeam. "Nu pot să cred că îi mint , deși ei îmi vor doar binele . Dar nu le pot spune adevărul gol goluț , căci voi ajunge să trebuiască să le spun și de unde vin , deci mai bine nu".
M-Stiam eu! Albiciosul ăla încearcă să ne seducă fata!! (Spune indignat)
C-Ce tupeu pe el!!
-Ce? (Acum efectiv am ajuns să fiu derutată)
M-Y/n, nu te vom lăsa să îi pici în plasă.
-Despre ce plasă tot vorbiți?
C-E la fel ca în manga. (Mă lămurește Chifuyu) Adoarme pe tine și BAM! Ajungeți împreună.
Ba-(Expiră greoi) Ca să înțelegi, de când s-a aflat că avem o fată în bandă
alte gang uri au încercat să te intersecteze și recruteze la ei. Până acum i-am ținut la distanță , dar cei din Tenjiku nu se lasă prea ușor, iar cu bunicul Sano plecat doar noi îl mai putem opri pe Izana .
-................Ok??Cu acestea spuse ne ducem la restul adolescenților . Suntem împărțiți pe cabane , eu fiind cu cei din Toman, și ne pregătim pentru prima noapte aici , deoarece am ajuns destul de târziu.
-----
N/t- Era și timpul să scriu șo ceva 🥲
CITEȘTI
•♤Singura șansă ♤• ¿>Tokyo revengers x y/n <¿
FanfictionTransportată din lumea sa reala în cea 2D , YN ajunge să fie căutată de vânători de recompense. Împreună cu prietena sa , Bia , trebuie să scape de ei , dar prietenii lor au de suferit prea mult. ---- +Cap speciale