Beforestart Transformice

Erori ireversibile

Viața, sau mai bine zis jocul, mergea înainte şi fără Aqua, care fusese pierdută .

  Şi încet, încet , s-a apropiat luna mai. Eram în clasa a 6 a (VI). Iar acum sunt în primul an de liceu...

Cafe ceruse o poză cu mine într-o seară. Nu i-am dat-o atunci. De unde să fac rost?! Nu încărcasem nicio poză pe Facebook înafară de una care nici nu era clară, şi era făcută de carnaval, pe când eram în Italia, la 8 ani. Dupaia, am şters-o şi p-aia, deci ce mai aveam în mână? O.o  Nada.
Având în vedere aceste circumstanțe, soluția cerinței lui sclipea precum o ideea genială în mintea mea de copil naiv de pe vremea aia.
   I-am dat o poză cu o colegă de-a mea. Trebuie să recunosc că a fost cea mai stupidă decizie pe care o luasem în viața mea. Sigur exista o altă soluție, care să nu includă alți oameni, dar eu o vedeam numai pe aceasta.

Problema a fost pusă în felul următor: tipul ăsta începuse s-o placă pe fata din poza, care era doar cu un an mai mare ca mine, scundă, brunetă, frumoasă. Ceea ce eu nu eram. Eu eram înaltă, bine dezvoltată, aratăm de vreo 14 ani, dar aveam 11. Ceea ce mi-am asumat când i-am dat poza; habar nu aveam. Nu ştiam că se va întâmpla toata povestea asta. Totul se învârtea în jurul colegei mele. Mă aflam într-o situație nu prea plăcută. Cafe îmi cerea facebookul. Nu găseam ieşirea din situația asta complicată în care mă băgasem. Dacă aş fi recunoscut greşeala asta față de el, la pariu mă lua de proastă. Ideea mea fusese proastă şi ridicolă. Dar mă încăpățânam sã nu recunosc. Preferam să rămân indiferentă, deşi simțeam că va afla într-o zi. Anul trecut (2015), a aflat facebookul meu, dupa atata timp de-a v-ați ascunselea U_U
N-a reacționat atât de naşpa pe cât credeam, presupun că bănuia ce se afla în spatele aparențelor, după ce inventam tot felul de scuze care nu erau deloc plauzibile, pentru a-mi ascunde identitatea. Adevărul s-a lăsat aşteptat mai bine de un an.
M-a şi blocat, dar asta pentru alt motiv pe care îl voi discuta mai încolo. Totodată, într-o seară spusese că m-a visat şi cică eram înaltă. Bă, nu încap discuții, asta o nimerise!

Pe de altă parte, colega mea de bancă i-a zis altei colege de chestia asta, şi aia s-a dus să-i spună tipei a cărei poză aparține. Reacția ... Ewww. Se poate spune că a luat foc de nervi. Nici până azi nu suntem împăcate per total. Mi-am cerut mii de scuze, jur asta. Părea foarte supărata, însă nu voia explicații detaliate pentru gestul meu. Doar i-am zis un rezumat ... Măcar am învățat o lecție: niciodată să nu mai folosesc poza altcuiva în folosul meu. Defapt,acum nici nu mai am motiv, pentru că s-a dus pubertatea şi arăt fain :)))))
Povestea asta cu poza e singurul lucru pentru care merită să-mi cer scuze către inginer, dar în rest nu regret nimic.

II

Într-o zi, stralucită, când mi-am dat seama cum se bagă codurile de fraises pe TFM, am luat telefonul şi sperând că am noroc, am trimis de un cod 102. L-am primit şi nu îmi venea sa cred! :D

Mi-am făcut 5 personalizări, dar cât despre Cafelutaa, el mereu făcea mişto de mine că el îsi luase toate blanile pan' la urma :| Si zicea ''ooh si-a luat Befo fraises. Ehh lasa ca tu la 102 ramai eu continui sa am ' . Nu serios, chiar aşa zicea şi mă enerva. >:(  De parcă el era singuru' bogat ..

Apropo, am uitat să zic că am ajuns la 1k fs :DD (deja din martie da ma rog)

Dupaia, după ce am inteles cum se baga fraises, am luat de pe telu' lu mama 5E si mi-am luat blana de tucan.

Iar Cafe zicea intruna ''wtf' =)) 

Asta înseamnă să fii mafiot.     .i.(-_-).i.

HA!