Beforestart Transformice

Final.

Recent, am intrat pe Transformice să văd ce mai e nou , aveam timp liber și nu prea aveam ce face. Instant, m-a cuprins o nostalgie de nedescris. Am observat, din păcate, că Transformice nu mai e ceea ce a fost o dată și, nici nu va mai fi..
Sălile de joc erau cu puțini playeri activi pe ele iar majoritatea erau goale. Si nu doar pe serverul de RO, ci in general, se vede că sălile de joc s-au cam golit, ceea ce mi-a adus aminte de trecut și cum era acest joc înainte.
  Vreau să încep prin a spune că in acest capitol voi depăna anumite amintiri frumoase pe care le am datorită acestui joc. Acesta este ultimul capitol al cărții mele, și simt nevoia să împărtășesc cu voi, cititorii, ceea ce simt și am simțit și, să vă spun, cât de important a fost acest joc pentru mine în copilărie și perioada adolescenței, care poate pentru alții a fost neînsemnificativ, dar pentru mine a fost ceva ce m-a marcat.
Transformice a fost mai mult decât doar un simplu joc. Transformice a fost o experiență. O experiență din care am învățat lucruri noi și totodată am cunoscut oameni noi.
  Vreau să menționez că eu am început să joc TFM în Noiembrie 2013, pe atunci, eram pe clasa a V-a și eu aveam 11 ani și jumătate. Mi-a plăcut acest joc de la bun început și țin minte cum petreceam seară de seară, după școală, la calculator, jucandu-mă pe diferite săli. Uneori o luam personal când mi se spunea "nooaba" și aveam tendința de a vrea să renunț. Însa, ceva m-a ținut sa nu o fac. Începusem să scriu și in jurnal in acea perioadă cu tot ce mi se întampla, atât în joc cât și in realitate. Eram doar un copil. Visam mult și TFM era un mod de a scapă de realitate. La școală ceilalți colegi mă bârfeau din diferite motive, mă durea dar nu puteam să spun nimic. Mereu m-am considerat diferita față de restul, si desii am încercat să mă integrez deseori nu am reușit. Acum pot să spun sincer că nu mai imi pasă și m-am schimbat mult cu trecerea anilor. 
Practic acest joc, îmi permitea să imi creez o realitate a mea, alternativă, în care nimeni nu mă judecă, nimeni nu râdea, nimeni nu îmi putea face nimic, ba chiar puteam să socializez și să mă împrietenesc cu alte persoane, cam de aceiași vârstă ca și mine.  Pe TFM puteam fi oricine voiam eu să fiu. Puteam să vorbesc și sa spun ce gândesc liber, puteam să râd fără a mi se pune bariere de nimeni, puteam zâmbii și să mă distrez fără a fi limitată de cineva. Cred ca și din pricina acestui lucru, m-am atașat mult de acest joc. Cumva mi-a oferit o oarecare libertate pe care nu o aveam în acea perioadă.
Țin minte cât de fericită eram cand urma sa se bage un eveniment nou și, prima data cand mi-am cumpărat prima blăniță si anume in Mai 2014. :))
Îmi amintesc de prietenii mei din joc cât și de " rivalii " :) de la fiecare am avut de învațat câte ceva... și de fiecare mi-e dor câteodată când imi amintesc de joc.
Sălile erau full de playeri in perioada 2013-2016 când am jucat eu intensiv și noi, jucătorii ne distram mult. Poate nu ține doar de joc, poate și viața in sine era altfel pe atunci.. Eram copii majoritatea celor care jucam pe atunci .. Acum, în prezent, mulți dintre noi avem joburi, sau unii alte priorități, căsătoriți și cu copii. Pe Transformice in prezent nu mai existau persoane cunoscute mie care să mai joace 🥺 majoritatea nu au mai intrat pe el de câțiva ani !😶
Timpul a trecut peste noi, si ne-am maturizat. Îmi e greu să las în urmă acest joc insa din pacate va ramane doar o amintire frumoasă.
Țin minte momentele în care râdeam, momentele de pe sala village 801 cand stateam cu prietenii la discutii, cand faceam caterinca, participam la concursuri sau dădeam party in trib :)
Tin minte bucuria pe care o simțeam când furam credit de pe telefonul lui taică meu ca sa imi pot cumpăra căpșuni :))
Și cât mă chinuiam să strâmg brânze :) și cât de "pro" mă simțeam la first-uri.
Îmi amintesc cum mă simțeam la fiecare "reușită" gen bootcamp, racing, first-uri... titluri, laude, complimente, discuții private cu alți jucători, certuri, râsete, plânsete. Țin minte cum după fiecare zi de școală veneam acasă, imi deschideam calculatorul, imi puneam muzica in căști si ascultam muzica preferata in timp ce ma jucam.. Ore în șir, pierdeam noțiunea timpului. Uneori,nu dormeam destul din cauza jocului si eram obosita. Devenise o dependență, dar era o obsesie care îmi plăcea. Țin minte weekendurile întregi petrecute în față calculatorului, oarecum simțind singuratatea ca, puteam si eu sa am prieteni reali si sa ies sa ma joc pe afară,însa eu prefer o realitate alternativă, preferam să visez decât să trăiesc. Dar nu-i nimic, chiar și din asta am avut multe de învățat. Important este că am făcut ceea ce am simțit.
Îmi amintesc momentele de "glorie" ale mele pe TFM cât și momentele de tristețe,
fiecare discuție, fiecare persoană întâlnită atât în joc cat și in realitate (da, am cunoscut oameni în realitate prin prisma jocului).
Îmi este dor de ceea ce a fost și, dacă aș putea da timpul înapoi , m-aș întoarce la acea perioadă din copilăria mea. Nu aș schimba nimic,pentru că a fost perfect și a fost ceea ce trebuie să fie. Aș vrea doar să mă pot trăii înca o dată și să resimt emoțiile pe care le simțeam atunci. Aș vrea să pot asculta muzică din nou, jucandu-ma TFM și vorbind cu prietenii mei..
Din păcate, timpul înapoi nu îl pot da, dar pot aprecia faptul că am avut ocazia de a cunoaște oameni noi și am avut parte de o experiență frumoasă pe care o voi purta in suflet mereu.
    Acum am 22 de ani și, nu aș schimba nimic din trecutul acela - a fost cea mai frumoasă perioadă, o amintire plăcută care ne va rămâne tuturor în inimă, și aici mă refer la toți cei care se regasesc printre rândurile scrise de mine și își amintesc cu drag de perioada aceea.
     Vă mulțumesc , cei care ați citit această carte, cei care mi-ați scris în privat, cei care mi-ați spus o vorbă bună. Voi ați fost acolo atunci când poate alții nu au fost. Nu o să vă uit niciodată . 😇🩷

🫂 

Andrada a.k.a.  "Beforestart"