Hate and Lies

Cinci

Christian

În prezent

Cușca asta uriașă pe care o numesc ,, birou " este extrem de mare. Atât de mare, încât dacă aș aduce două vaci , tot ar rămâne spațiu între ele și mobila de piele scumpă .

— Bună dimineață domnule Bennett !

O tipă intră în biroul meu cu un zâmbet până la urechi . Suplă, cu forme apetisante . Sânii ei i se zăreau prin decolteul exagerat pe care îl purta .

Ține în mână micul meu dejun . Mi-l pune pe masă, aplecându-se în așa mod cât să am o vedere perfectă spre balcoanele ei .

— V-am adus ce ați cerut . Cafea și un sandviș !

Ridic ochii alene spre fața ei .

— Amintește-mi , cine ești ?

— Sunt Crystal...

Zice ea cu o ușoară dezamăgire .

— ...asistenta care se ocupă de dumneavoastră !

Oh, așa e . Uitasem că deja am o sclavă , dar se poate rezolva. 

— Bine Crystal . Ia-ți lucrurile, ești concediată !

Râde jenată . Râde ca o proastă . Mă enervează .

— Domnule...nu puteți face asta !

Ridic o sprânceană.

Ba puteam. Și chiar o voi face , pentru că eu sunt șeful , iar toți cretinii care lucrează în clădirea asta mătăhăloasă și uriașă , lucrează pentru mine .

— Ba pot, și mișcă-te din biroului meu !

Crystal tace părând că ar vrea să plângă sau să scâncească . Oricum ar fi... nu-mi pasă . Probabil că lui Nicolas o să-i placă ce o să-i trimit .

— Vă rog domnule Bennett ...

Se smiorcăie ea .

— Gura ! Ia zi, îți place în California ?

— Da, California este minunată !

— Bine , pentru că te parașutez acolo . Prietenul meu , o să fie încântat să te cunoască !

Crystal încă nu pleacă, și încep să mă întreb, dacă femeia asta este proastă . Am și alte treburi de rezolvat , și dobitoaca asta mă reține .

— Cum...cum aș putea să ajung la prietenul dumneavoastră ?

Mă las pe spătarul scaunului din piele albastră , plimbându-mi ochii peste trupul ei . Nicolas, cu singuranță i-o v-a trage .

— O să-l anunț personal ! Acum, ieși !

În sfârșit, dobitoaca dispare iar eu mă răsucesc spre geamul uriaș al companiei, unde am vedere în întregul oraș .

Aștept să apară chinezoaica, a întârziat cu două minute, iar asta mă face deja să mă pregătesc să-i dau în cap cu mapa .

*:･ﾟ✧*:･ﾟ

La șapte și cinci, chinezoaica apare pe ușile companiei . O urmăresc pe camerele de supraveghere . Discută cu contabila... și nu durează mult până când aud :

— Domnule Bennett, îmi pare rău de deranj, a venit o femeie pentru postul de secretară !

— Da, trimite-o la mine !

Zic eu când apăs butonul roșu de pe reportofon care face legătură cu cel de la contabilitate .

— Imediat !

Mă uit în continuare pe camerele de supraveghere. Chinezoaica se îndreaptă spre lift . Nu o scap din ochi .

Când o văd lângă ușa mea , observ că își aranjează părul . Este ciudat cum de vrea să arate bine pentru mine . Dar sunt deja obișnuit cu asta .

Jenny intră fără să salute . Se uită la mine cu o privire glacială .

Poartă o rochie roșie mulată pe trupul ei sfrijit. Nu știu dacă s-a îmbrăcat așa ca să facă o impresie bună, sau să-mi provoace erecție . Poate amândouă .  Părul ei e prins într-un clește . Ca de obicei .

Buzele îi sunt rujate cu un roz pal . Acele buze pline...le voiam în jurul sculei mele . Poate chiar acum .

Mi-aș dori să o trag sub masă și să stea în genunchii sugându-mi scula , și spunând că sunt mai bun, mai bun de cât nesuferitul de Larson .

— Kang ! ...

Zic eu apăsat pe un ton dur privind-o urât .

— ...ai întârziat !

— Îmi pare rău , a trebuit să plătesc niște facturi în drum în coace !

Mormăie ea fără prea multă tragere de inimă.

— Așează-te !

Îi zic eu . Se așează fără un cuvânt . Își pune picior peste picior. Îi azvârl pe masă o mapă cu dosare . După care încep să-i poruncesc .

— În fiecare zi, la șapte îmi aduci cafea , plus un sandviș . Luni, am întâlnire cu Barton Turner... aranjează sala de întâlniri cum se cuvine . Asigură-te că primesc un zbor de exporturi pe mâine, la ora trei ! ...

Chinezoaica notează pe telefon . Îi dau o tabletă din sertarul biroului meu , continuând mai departe să-i dictez :

— ... rezervează un zbor spre California ... în jumătate de oră ! Asta-i tot Jenny !

Ridică capul și se uită la mine . Pare surprinsă . Da, i-am spus pe nume , și ce ? Nu că ar fi prima dată .

Se ridică de pe scaun și dă din cap .

— Am înțeles !

— Dispari !

Zic eu și mă ridic de pe scaunul biroului meu întorcându-i spatele și privind spre geamul de sticlă a companiei.

Nu știam de ce am angajat-o . De fapt, știam : să o chinui . Să mă răzbun . Și poate să-l salvez pe taică-su .

Îmi părea rău într-un fel de soarta ei . Pe naiba, era una de rahat . Însă urând-o reușesc să uit de sentimentul de vinovăție pe care îl port pentru ea.

Când mă întorc . Ea dispăruse , plecase să-și facă treaba . Ce fetiță bună .

Să văd cât v-a m-ai dura treaba asta, să văd cât de mult o să reziste sub acoperișul meu .

Acum devenisem mai puternic...iar ea, rămăsese veriga slabă și penibilă .