Hate and Lies

Douăzeci

Christian

În prezent

Îmi făceam de lucru prin birou . Ca de obicei, îmi savuram cafeaua . Totul este atât de ciudat fără ea aici ...

Jenny nu a dat nici un semn de când am plecat de la ea , speram totuși — dacă ar fi posibil — să găsească o parte din inima ei care să accepte să mă ierte . Nu aș fi suportat gândul că probabil umblă acum cu vreo sculă umblătoare, și dacă și-o trăgea ca să se răzbune pe mine , doar ea avea de suferit .

— Domnule Bennett ?

Vocea recepționerei se aude .

Mârâi frustrat .

— Ce e ?

— A venit domnișoara Kang... spune că...

— Trimite-o la mine !

I-o tai eu după care închid . Pe față îmi apare un rânjet satisfăcut . Să vezi doar ce urmează să-ți fac Kang !

Când aud tocuri apropiindu-se de ușa mea . Îmi trec mâna prin păr. Ocup aceeași poziție serioasă, prefăcându-mă că muncesc .

Aud o bătaie ușoară. Jenny intră sfios și îmi aruncă o privire fermă . Poartă pantaloni din piele neagra și un hanorac roșu care îi cade peste coapsele ei mici .

— Ți-a fost dor de mine ?

Întreb eu cu veselie în glas dar însoțit și cu puțin sarcasm .

— Nu mi-a fost dor de tine ! Am venit să stabilim câteva lucruri !

Pare puțin iritată. Vine spre biroul meu . Mă ridic în picioare. Când suntem față în față, Jenny îmi trântește pe masă o foaie mototolită după care zice :

— Spune-mi-o în față !

Mă încrunt puțin.

— Am spus tot ce am avut de spus ,ce vrei să-ți mai zic ?

Pare și mai agasată .

— Minți ! Întotdeauna ai mințit ! M-am saturat de minciunile astea Chris !

Se rastește ea . De ce mereu este pornită pe scandal !? Asta mă enervează cel mai mult .

— Cred că ar trebui să-mi dai o scuză bună pentru : de ce puii mei ți-ai dat demisia fără să știu eu !?

Pufnește .

— Mi-am dat demisia , pentru că m-am săturat de tine ! M-am saturat să te urăsc și să sufăr în același timp...

Vocea i se frânge și ochii ei strălucesc de lacrimi. Mă împinge în piept și scăpa un suspin .

— ... dacă cumva ... există un loc din inima ta — dacă ai așa ceva —  și pentru mine... dacă simți câtuși de puțin ceva... spune-o , și nu mă mai răni atât !

Tac . Simțeam ceva...sau cel puțin cred că simt . O voiam , o voiam al naibii de mult pe femeia asta , dar nu pot să o spun , nu mă pricep la treaba asta , nu e de mine .

Eu nu am fost iubit niciodată . Sau cel puțin, nimeni nu încerca să manifeste asta când eram lângă cineva .

Jenny așteaptă răspunsul meu cu lacrimi în ochi . Strânge din buze spunând :

— Te-am iertat de prea multe ori... și urăsc că de fiecare dată când mă rănești, eu mă întorc la tine ! ...

— Jenny...

Dar nu pot să-i spun nimic . Nu știu ce ar trebui să-i spun . Dar știu ce să fac .

Îi cuprind talia. Palma ei îmi lovește obrazul , sunetul să se audă în birou .