Stairway to Heaven

Partea 1

Mi-am aranjat eșarfa neagră pe cap și m-am privit în oglinda mașinii. Fața îmi era palidă, aveam cearcăne, rimelul îmi era întins și lacrimile încă îmi curgeau pe față. Nu voiam să cred că s-a întâmplat asta, pur și simplu nu voiam. Plecasem de lângă mama pentru a o proteja de mine însămi și mi-am dat seama că am făcut cea mai mare greșeală posibilă. Trebuia să fiu lângă ea, trebuia să am grijă de ea, să o apăr, nu trebuia să fiu o lașă, șă fug.. Am ieșit din mașină și mi-am privit din nou fața.

- La dracu! Am țipat lovind roata mașinii mele, un Lamborghini Murcielago negru. La dracu, la dracu! Am tot repetat și mi-am scos o țigară din pachet și am aprins-o. Trăgeam un fum... Stergeam o lacrimă.. Mai trăgeam un fum.. Mai ștergeam două lacrimi.

Am stins țigarea și am aruncat-o în coșul de gunoi de lângă. Mi-am încheiat fermoarul la geaca de piele, mi-am șters din nou lacrimile cu forță , facându-mi curaj să întru în capelă. Am privit în față și m-am oprit imediat. Bătăile inimii mi s-au accelerat, lacrimile mi-au udat obrajii din nou, picioarele îmi tremurau. Am simțit cum mă prăbușesc.. văzându-mi mama într-un coșciug de lemn, amărât. Ochii ei erau închiși iar pielea îi era așa albă. Deja vedeam în ceață și observat că toată lumea se uita la mine însă nu făceau absolut nimic. Amețită,am încercat să fac câtiva pași înspre coșciung, tremurând și suspinând. Am privit-o de aproape, era la fel de frumoasă precum mi-o aminteam, cu părul ei auriu care, din păcate, își pierduse strălucirea.Am zărit apoi și urma glonțului din piept și vânătăile de pe tot corpul. Simțeam că nu mai rezist. Am privit în dreapta mea și am apucat cu forță tabloul cu ambii mei părinți. Am izbucnit și mai rău în plâns, de data aceasta prăbușindu-mă pe podea, îmbrățisând poza. În momentul ala chiar îmi doream să mor, simțeam că pierdusem totul și viața mea nu mai avea rost. Plângeam.. țipam.. urlam de durere. Toți mă priveau însistent și îi auzeam șușotind. Mă bârfeau. Mă bârfeau LA ÎNMORMÂNTAREA MAMEI MELE. Nu îmi venea să cred. M-am ridicat lent, încercând să nu par furioasă, oh, dar eram extrem de furioasă. Am așezat tabloul cu grijă la locul lui și am urlat:

- AFARĂ, AFARĂ TOATĂ LUMEA! ștergându-mi lacrimile. IEȘIȚI DRACU AFARĂ.

Unul câte unul, au ieșit din capelă uimiți și am rămas în sfârșit singură cu mama.. draga mea mamă.

-Îmi pare așa rău, mami. Îmi pare foarte rău că te-am lăsat singură. Jur că daca aș putea da timpul înapoi... nu te-aș mai părăsi niciodată. Îți promit că o să găsesc persoana care a făcut asta și o sa-l fac să plătească. PROMIT.

I-am strâns mana rece și albă în a mea, care probabil era la fel de rece și am stat așa câteva minute bune. Am ieșit în grabă afară, nevrând să stau până la finalul înmormântării, știam că n-o să rezist. M-am urcat în mașină și am m-am dus direct la vechea mea casă.. Câte amintiri.