Duologia ,,Dublu K" - VOLUMUL #1
Cu gândul la a prinde unul dintre cei mai căutați traficanți de substanțe interzise, comisarul Colin Steve și fiica lui, proaspăt intrată la facultatea de drept, se mută în Stanford. Cu un plan b...
,,A fost odată o pereche de ochi albaștri ca o mare învolburată, capabili să înghețe orice câmpie înverzită.''
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Kristall
I just need some time, I'm tryna think straight I just need a moment in my own space Ask me how I'm doin', I say "okay," yeah But ain't that what we all say? NF- If you want love
Dimineața mea de astăzi a început cât se poate de prost.
După ce toată noaptea mea a fost bântuită de coșmarurile obișnuite, în apropierea orei opt vecinii de la 12 s-au hotărât că niște rock le-ar prinde bine, ba chiar ar fi revigorant, așa că trupa asta de-a dreptul dementă a devenit un bună dimineața pentru mine în această zi.
Expir toți nervi pe care îi dețin pe nări și încerc să îmi păstrez calmul și să nu mă aprind ca o torță, cu toate că îmi trepidează geamurile din bucătărie de la bași și îmi pică ochii în cana de cafea, pe care abia de o văd cum trebuie.
Cine naiba ascultă așa ceva dimineața?
Încep să cred că am ajuns la nebuni, nici vorbă de cartier rezidențial și foarte liniștit din Stanford, așa cum îmi fusese în repetate rânduri prezentat. Dacă asta se întâmplă în cartierele rezidențiale de aici, mă tem pentru cele mai puțin favorizate.
Tata bineînțeles că lipsește, dar pun pariu că ar avea aceeași părere ca și a mea. Însă, cum urăsc să las impresii urâte și de prost gust, decid să îmi beau cafeaua și să mă pregătesc de un drum spre Universitate, ignorând cum îmi bubuie tâmplele de la zgomotul asurzitor al celui care urla din toți plămânii pe tâmpenia aia de melodie. Par cu adevărat fani înfocați ai celor care zbiară niște cuvinte fără sens, aruncate la întâmplare pe un instrumental demn de zilele în care îți vine să îți trântești capul de ceva.
Astăzi se predau ultimele acte pentru dosarul de înscriere, iar în două zile etapa nouă din viața mea va începe. Simt cum mi se strânge stomacul de emoții și aș da orice ca mama să fie acolo și să îmi spună pe tonul ei blând că totul va fi bine, că e un nou pas spre cariera mea atent aleasă de avocat sau procuror.
A trecut atât de mult timp de când nu i-am mai auzit vocea, de când nu am mai văzut-o, încât mintea mea începe să piardă din amintiri, iar asta îmi rupe sufletul pe din două. Mama a fost mereu ancora mea și atunci când a murit a luat cu ea tot echilibrul pe care aș fi putut să îl am în viață. Am rămas goală, închisă și lăsată să înot fără colac în propria mea mare tulbure.
După ce cana de cafea e golită și de ultima picătură de care astăzi am acută nevoie, încalț rapid o pereche de adidași, agăț în treacăt cheile, telefonul și rucsacul și ies în fugă din casă, întrucât taxiul comandat acum zece minute a ajuns.
