Lucrurile bune, necesită timp - MinSung

Capitolul 4

—————————————
Capitolul 4: Uimitor
—————————————

: A trecut mai bine de o săptămână în care Jisung a încercat să se acomodeze cu noua locuință și chiar a reușit câtuși de puțin. În tot acest timp, Lee Know îi oferea spațiul de care avea atâta nevoie și asta îl bucura mult pe blond. Brunetul era plecat zilnic de acasă pentru câteva ore cu diferite treburi. Niciodată nu întârzia nicăieri și acasă ajungea la o oră fixă, de teama că Han s-ar putea simți incomod singur.
: În această zi, brunetul se întoarse în apartament însă nu îl văzu pe Jisung în living, cum îl vedea în fiecare zi când se întorcea din oraș. Puțin confuz, Lee Know începu să-l caute pe Han și când a ajuns în fața camerei acestuia, a bătut ușor în ușă și a rostit:

— Jisung, am ajuns. Pot să intru?
: Însă nu primi nici un răspuns.
— Jisung? Ești acolo? Să știi că intru.
: Rosti băiatul și intră ușor în camera blondului.

: Blondul nu se afla în camera sa, așadar puțin îngrijorat, Lee Know îl apelă pe Hongjoong doar pentru a afla că Jisung nu era cu el. Acum, Lee Know chiar începu să se panicheze căci Han nu răspundea, deci nu era în casă și telefonul său era închis.

— Nanami, știi pe unde e Jisung?
: Întrebă cu o voce ironică, micul motan, însă fu uimit când acesta îl conduse la ușa de la baie.
— Vrei să spui că e în interior?
: Întrebă din nou motanul, acesta începând să miaune.

: Lee Know nici nu apucă să bată în ușă căci aceasta se deschise, din baie ieșind un Jisung cu părul ud și lăsat pe față, un prosop ce atârna la gâtul băiatului și era acoperit de la talie până la genunchi cu un alt prosop. Brunetul a tresărit când a văzut blondul ieșind din baie, însă acesta nu părea să fie atent la persoana din fața lui, fiind prea ocupat să fredoneze o melodie necunoscută băiatului mai mare, astfel lovindu-se de acesta.
: Jisung încremeni, iar Lee Know înroși când văzu abdomenul băiatului cu părul de aur.

— Te-am...căutat aproape peste tot...
— D-da...am făcut un duș.

: Lee Know dădu afirmativ din cap și se dădu într-o parte, făcându-i loc lui Jisung să treacă, căci îi blocă calea de acces stând fix în fața ușii de la baie. Blondul intră numai decât în camera lui și închise ușa, urmând să pună haine lejere pe el. Îmbrăcat, ieși din cameră și timid, intră în bucătărie unde se află brunetul ce pregătea ceva de mâncare.

— Oh, știi să gătești?
: Sparse Jisung ghiața și se așeză pe un scaun.
— Da, am avut timp să învăț. M-am mutat singur de când am început facultatea și am fost nevoit să încep să gătesc.
— Oh, asta e drăguț. Mi-ar fi plăcut să fac și eu o facultate, însă n-am avut posibilitatea.
— Să știi că niciodată nu e prea târziu...oh, mi-am amintit, ți-am adus ceva din oraș.
— Serios? Nu trebuia...

: Lee Know nu a mai spus nimic și grăbit ieși din bucătărie și la fel de grăbit se întoarse. Cu el, a adus husa veche de protecție a chitării distruse, asta aducându-l pe Han în eroare.

— Eu nu ți-am dat să arunci acea husă?
— Ba da, însă nu am putut să o arunc, așadar trebuie să o păstrezi.
— Lee Know, m-am lăsat de muzică...
— Deschide husa.
— Nu vreau...
— Dumnezeule Jisung, doar deschide-o!

: Jisung oftă, căci nu dorea să-și vadă din nou chitara, însă când deschise husa de protecție, surpriza a fost că Lee Know îi cumpărase o chitară nouă. Blondul îl privi șocat pe cel ce stătea în fața sa, acesta privindu-l la rândul său. Brunetul privi atent zâmbetul lui Jisung, apoi îl privi în ochi. Zâmbetul băiatului mai mic era unul sincer, lacrimile din ochii acestuia erau de bucurie, iar mâinile acestuia atingeau ușor chitara, de parcă acel instrument muzical, ar fi fost un copil pe care nu voiai să-l scapi. Cu multă atenție, Jisung scoase chitara din husă și se așeză pe scaunul oe care se așezase și mai devreme, începând să acordeze corzile instrumentului.