Lucrurile bune, necesită timp - MinSung

Capitolul 3

—————————————
Capitolul 3: Puțin curaj
—————————————

: În timp ce Seonghwa și Minho discutau ceva ce numai ei puteau auzi, Hongjoong era foarte atent la toate mișcările lui Jisung, căci, știind că acesta avea anxietate, dorea să fie atent ca în caz de începea să se panicheze, să-l poată calma el, sau chiar să-l anunțe pe Lee Know pentru a se ocupa el de stresul sau frica pe care Han ar fi putut să o simtă. Mâncarea a sosit într-un timp destul de scurt și cu toții au început să mănânce, mai puțin blondul, ce doar se juca cu furculița în mâncare.

: Lee Know îl privi preț de câteva secunde pe Jisung și realiză că acesta era cu gândul în altă parte. Nu se simțea confortabil căci nu era cu oameni pe care îi cunoaștea de mult timp. Pe el îl cunoștea de câteva zile, însă pe Seonghwa și Hongjoong îi cunoaștea de două ore. Blondul nu vorbea prea mult, spre deloc. Tot ce făcea era să evite privirile celor trei persoane din fața sa, să mângâie pisoiul sau să se uite trist la chitara distrusă. Brunetul oftă și luă farfuria din fața blondului, acesta privind confuz către cel mai mare. De asemenea, roșcatul și șatenul erau și ei confuzi de comportamentul neașteptat al prietenului lor.

- Îți voi curăța niște creveți.
- Nu trebuie să faci asta, pot să-i curăț și eu.
- Jisung, trebuie să mănânci ceva și e clar că nu o vei face dacă nu stau cu ochii pe tine. Așadar dacă vrei să tac din gură și să nu fiu atent la tine din 10 în 10 secunde, mănâncă.
- Dar mă simt plin chiar dacă nu mănânc...

: Minho se uită îngrijorat la Seonghwa, neînțelegând cum este posibil așa ceva. Șatenul oftă și se mută lângă blond, privindu-l în ochi și replicând:

- Asta e din cauza faptului că te-ai obișnuit să nu mănânci. Stomacul îți poate cere mâncare, dar tu nu o poți mânca pentru că ți se face rău sau pur și simplu te simți plin. Dacă te obișnuiești să mănânci, vei vedea că organismul tău va începe să ceară mâncare în fiecare zi. Vom fi aici dacă ți se face rău.

: Jisung oftă și luă un crevete curățat de Lee Know și începu să mănânce. Brunetul îl privi pe șaten și îi zâmbi, fiind mândru de faptul că reuși să-l convingă pe băiatul cu părul de aur, să mănânce. Hongjoong fu atent la orice mișcare a lui Jisung și la fiecare reacție a sa, când înghițea mâncarea. Blondului îi plăceau creveții și chiar se bucura de ei, însă erau momente în care se îneca și roșcatul îi dădea un pahar cu apă de fiecare.
: Odată ce au terminat cu toții de mâncat, Seonghwa a plătit mâncarea și au plecat în spre noua locuință a lui Jisung.

- Gândește-te la un nume pentru el.
: Rosti Minho, în timp ce privea motanul pe care acum îl ținea chiar el în brațe.
- De ce nu îi pui tu un nume? Se pare că te place.
: Răspunse Jisung privind pisoiul cu un zâmbet drăguț pe față, însă fu surprins când pisoiul l-a zgâriat pe Minho pentru a-i da drumul și a putea fi luat de blond.
- Se pare că tot pe tine te place cel mai mult. Pune-i un nume, trebuie să-l păstrezi.
: Spuse Hongjoong.
- Dacă tot a-ți luat informațiile mele, ar trebui să știți și faptul că nu am bani, iar pisoiul are nevoie de jucării, un veterinar care bineînțeles trebuie plătit, mâncare, tratament dacă se întâmplă ceva cu el...

: Lee Know își dădu ochii peste cap și oftă adânc, fiind vizibil dezamăgit de răspunsul lui Jisung despre ideea de a păstra un pui de pisică de care se atașase. Într-adevăr, îi înțelegea punctul de vedere și blondul avea argumente bine gândite, însă era dispus să îl ajute cu orice.
: Nu peste mult timp, cei patru au ajuns în fața unei clădiri înalte, cu 10 etaje. Intrând în aceasta, Jisung observă lifturile clădirii și îl urmări pe Lee Know într-unul dintre ele, pe celălalt ocupându-l Seonghwa și Hongjoong.