Lucrurile bune, necesită timp - MinSung

Capitolul 11

________________________________

Capitolul 11: Acomodare
________________________________

: Trecuseră două săptămâni de când Ayan era lângă Minho și Jisung. Două săptămâni în care brunetul a realizat cât de mult iubește băiețelul dar și cât de mult îl iubește pe Jisung. Hongjoong și Seonghwa nu au mai trecut pe acolo prea des, timp în care Minho și Jisung învățau totul despre copilul lor cât și obiceiurile pe care le avea.
: Ayan se acomodase ușor cu familia din care făcea parte, însă existau traumele din orfelinat care încă îi bântuiau suflețelul. Jisung era foarte atent tot timpul, astfel încât băiatul să nu aibă atacuri de panică. Lui Ayan nu-i plăceau oamenii în general, se temea de cei care îl priveau atât de insistent. De aceea, Jisung, observând acest lucru, încerca să îl ajute să treacă peste acea frică intensă pe care o simțea fiul său.

— Ce zici Ayan? Îți place asta?
: Întrebă Jisung arătându-i copilului o ținută drăguță pe care i-o pregătise lui.
— Da pappa, îmi place.
— Ce zici să o probezi?
— Aici...?
— Oh, da...ai cabină de probă, nu se va uita nimeni la tine și dacă o va face, îl voi bate.
: Spuse Jisung chicotind și se băgă cu Ayan în cabina de probă.

: Jisung îl schimbă pe Ayan cu hainele de probă și se uită prin oglindă la el. Îi aranjă ușor cămășuța și pantalonii, apoi îi puse un papion roșu la gât și îi zâmbi.
— Arăți minunat așa prințule.
: Spuse Jisung cu un zâmbet larg pe față.
— Serios? Îți place?
— Normal că îmi place. Cum te simți în hainele noi? Le păstrăm?
— Da! Așa se va îmbrăca și Eden în prima zi de școală?
— Sigur că da. Așa se vor îmbracă toți băiețeii, dar tot tu cu Eden veți arăta cel mai bine.
— Dar...nu se vor uita toți la mine?
— Și dacă se vor uita, ce se va întâmpla? Nu se va întâmpla nimic. Îți vei face prieteni și te vei distra. Iar dacă vreun adult te va certa vreodată pe nedrept, îmi vei spune și vom rezolva împreună cu tati, da?
— Ești sigur pappa?
— Foarte sigur. Hai să îți luăm niște pantofi de gentleman, da?

: Băiatul dădu din cap și își luă tatăl de mână, ieșind din cabina de probă. Jisung îi arăta lui Ayan tot felul de perechi de pantofi și îl ajuta să-i probeze, până când i-a luat cele mai frumoase perechi de pantofi și cele mai drăguțe haine din magazin. Minho nu era cu ei la cumpărături căci avea puțină treabă cu depunerea dosarului la școala unde urma să fie dat Ayan cu Eden.
: Odată ajunsi acasă, Ayan începu să se joace cu Nanami și Aki, în timp ce Jisung pregătea prânzul. Băiatul îl trase pe blond de mână pentru a-l face atent la el și spuse:

— Poți să le pui mâncare lui Aki și Nanami?
— Dar ei au mâncat deja dragule.
— Dar au bolurile goale, nu vreau să fie flămânzi...
— Dragule, ei au mâncat deja, de asta au bolurile goale, dar nu sunt flămânzi. Le-am pus de mâncare când am plecat din casă.
— Pappa, mai pune-le!
— Ayan, te rog să te calmezi, știi prea bine că au mâncat...

: Spuse Jisung așezându-se în genunchi lângă fiul său prinzându-i mâna dreaptă. Știa că Ayan se comporta așa pentru că el în orfelinat nu primea mâncare și era ținut flămând mult timp. Acolo nu avea pe nimeni care să spună cuiva să-i dea și lui mâncare, tocmai de aceea, atunci când vedea bolurile cu mâncare ale animalelor, goale, ținea cu tărie ca bolurile să fie umplute.
: Jisung oftă adânc și se ridică să le dea mâncare lui Nanami și Aki, pentru a fi sigur că Ayan nu va crede că ei nu primesc mâncare. Băiatul era plin de frică, iar Jisung avea atât de multă răbdare cu el, pentru a-l putea face să se simtă în siguranță.
: Băiatul începu să zâmbească atunci când văzu bolurile de mâncare pline și începu să îi mângâie pe Aki și pe Nanami.

— Așa, mâncați cât mai mult, să nu rămâneți flămânzi, în regulă? E foarte rău să fii flămând, îți vine să mănânci tot ce prinzi de oriunde.
: Spuse copilul așezându-se în genunchi lângă bolurile de mâncare ale animalelor, provindu-le cu empatie.

: Jisung își privea băiatul cu dragoste dar și cu tristețe, afirmațiile pe care copilul le făcea, îl punea pe gânduri pe bărbat în fiecare zi. Cum putea face un copil traumatizat, să aibă mai multă încredere că nimeni nu va păți nimic?
— Pappa, tati când se întoarce? Când pot să îl văd pe Eden?
— Tati se va întoarce diseară, ce zici să dormi de după-amiază și după ce te trezești te vei întâlni cu Eden?
— Bine atunci.
— În regulă, hai să mănânci.

: Ayan zâmbi și fu așezat la masă de Jisung. Băiatul începu să mănânce iar Han îl privea cu drag. Bărbatul îl iubea enorm pe Ayan și voia să-i ridice stima de sine, să-i mai amelioreze fricile, să-l facă să râdă zilnic și să se simtă iubit. Jisung dorea ca (,) copilul său să fie cel mai fericit copil din lume.
: Odată ce Ayan a terminat de mâncat, s-a spălat pe mâini și pe față cu ajutorul tatălui său, apoi dus în cameră și așezat pe pat.
: Jisung se întinse lângă Ayan și îl luă în brațe începând să îi mângâie spatele și să-i fredoneze un cântec de leagăn. În scurt timp, copilul a adormit iar Jisung s-a ridicat ușor pentru a nu-l trezi, de pe pat. Voia să stingă lumina însă se opri atunci când realiză că lui Ayan îi era frică de întuneric. Așa că lăsând lumina aprinsă, blondul ieși din cameră și lasă ușă între-deschisă, pentru a-l auzi pe băiat când se trezea.
: Între timp, Jisung îl chemă pe Hongjoong acasă la el, ca cei doi copii să se poată întâlni atunci când Ayan se trezea. Până a ajuns Hongjoong, Jisung a făcut ordine în toată casa, verificând din când în când copilul și pregătindu-i haine pentru ieșit afară.

— Bună Eden, ce faci?
— Bine, unde este Ayan?
— Momentan doarme. Era destul de obosit din oraș.
— Când se va trezi?
— În jumătate de oră ar trebui să se trezească.
— Dar ce a-ți făcut în oraș? Nu i-a fost teamă?
: Întrebă Hongjoong așezându-se pe canapea.
— I-a fost, însă s-a liniștit rapid. I-am cumpărat haine și pantofi, pentru școală și așa, pentru viața de zi cu zi. Plus multe alte lucruri, gen periuță de dinți, lenjerie intimă, șosete, jucării și ce a mai vrut.
— Le-a cerut pe toate?
— Nu, doar că nu avea nimic la el, așa că de când l-am luat din orfelinat i-am tot luat lucruri, așa ca să fie ale lui. Însă nu prea le acceptă cu ușurință, simte că e o povară pentru mine și Minho...trebuie să îi spun mereu că eu vreau ca el să fie fericit și se bucură pentru tot ce are.
— Asta e foarte drăguț. N-are emoții pentru prima zi de școală?
— Ba da, dar i-am zis că el și cu Eden vor fi în aceeași clasă și că vor fi cei mai frumoși dintre băieței, că își vor face amândoi prieteni și că va fi totul bine.
— Așa va fi!
: Strigă Eden fericit.

: Jisung și Hongjoong au început să chicotească. Peste puțin timp Ayan s-a trezit și a ieșit din cameră luându-l în brațe pe Eden, apoi pe Jisung și rosti:

— Ai avut dreptate, când am dormit el a venit la noi!
— Normal că am venit, ne putem vedea tot timpul!
: A spus Eden și l-a luat în brațe pe Ayan.

: Cât timp copii se jucau, Hongjoong și Jisung au vorbit și au căutat case în apropierea școlii, așteptând ca Minho și Seonghwa să se întoarcă rapid pentru a se putea decide ce case vor cumpăra.