Lucrurile bune, necesită timp - MinSung

Capitolul 12

_____________________________________

Capitolul 12: Prima zi de școală
_____________________________________

: Jisung se trezi la 5³⁰ pentru a pregăti pachetul pentru școală a băiețelului său. Cu zâmbetul pe buze, bărbatul a făcut câteva senvișuri și a adăugat un fruct apoi a băgat totul într-o caserolă. În ghiozdănelul copilului a băgat un penar drăguț care avea tot necesarul, un pachet de șervețele nazale, un pachet de șervețele uscate și a închis ghiozdanul. Lângă ghiozdan a pus un săculeț special pentru schimburile de la sport. Fiind prima zi de școală, băiatul nu avea orar și nici cărți, nici echipament sportiv. Desigur, urma să le primească de la școală așadar Jisung a vrut să pregătească totul, pentru a-i fi lui Ayan mai ușor să le care până venea cineva să îl ia.
: Jisung intră în camera unde se aflau Minho și Ayan, pentru a-și trezi iubitul.

— Iubitule, trezește-l pe Ayan și pregătește-l pentru școală, cât eu fac micul-de-jun.
— Bine, cum să îl îmbrac?
— Ai hainele lui pregătite pe umeraș în balcon.
— În balcon?
— Da, pentru că le-am spălat și le-am călcat și nu am vrut să se boțească.
— În regulă.

: Atunci Jisung ieși din cameră fiind urmat de un Minho obosit ce se îndrepta spre balcon. Era ora 5⁴⁵ și programul școlar începea la 7⁰⁰. Mâncarea era pregătită iar Jisung aștepta ca toată lumea să fie gata. Între timp a pus mâncare și apă pentru animale, s-a spălat pe mâini și s-a așezat la masă.
: Minho îl trezi pe Ayan și începu să-l schimbe în hainele pregătite pentru școală, apoi îl duse în baie pentru a-l ajuta să se spele pe față și pe mâini, apoi îl conduse în bucătărie pentru a mânca.
: Cât au mâncat, cei doi adulți și-au încurajat băiatul și i-au zâmbit sincer. Copilul zâmbi și continuă să mănânce. Odată ce a terminat toată lumea de mâncat, Jisung s-a pus să strângă masa în timp de Minho îl conduse din nou pe Ayan în baie, pentru a-l ajuta să se spele pe mâini și pe dinți. Tot în baie, Minho a făcut părul băiatului și l-a mai încurajat puțin.
: Era ora 6¹⁵ și Minho luă lucrurile băiatului, apoi îl luă pe Ayan de mânuță.

— Să fii cuminte, ta? Tati te duce astăzi la școală, pentru că am ceva de rezolvat în oraș, dar voi veni eu să te iau, bine?
— Dar vreau să vii cu mine pappa...
— Astăzi voi veni să te iau, în regulă?
— Dar...
— Iubitule, merg eu să rezolv, du-l astăzi pe Ayan la școală și eu voi merge să îl iau. Așa se va simți mai bine în prima zi, bine?
: Spuse Minho zâmbind

: Jisung oftă adânc și zâmbi, luând totul de la Minho și plecă cu Ayan spre școală. Brunetul oftă și încuie ușa, dar nu înainte de a pupa fruntea copilului și obrazul iubitului său. Astea fiind spuse, copilul era fericit să-l țină pe Jisung de mână în timp ce țopăia.

— Ești fericit să mergi la școală?
— Sunt fericit să-l văd pe Eden azi!
— Chiar așa? Dar îți vei face prieteni noi, da?
— Da...
— Și îmi vei prezenta prietenii tăi?
— Normal că da pappa!
— Și îmi vei spune absolut tot ce se întâmplă la școală, în fiecare zi, indiferent de situație, bine?
— Sigur.
— În regulă, am încredere. Și, orice ți se spune, să nu intri în panică, să fii mereu cuminte și să asculți de profesori.
— Mi-e frică...
— Nu trebuie să îți fie frică. Mergi acolo pentru a învăța.
— Și, Eden te va proteja indiferent de situația în care te afli, Ayan.
: Rosi Hongjoong care apăru împreună cu Eden din spatele lui Jisung și al băiatului său.

: Ayan și Eden s-au îmbrățișat, fiind bucuroși să se vadă. Hongjoong și Jisung s-au uitat la cei doi copii și au început să chicotească. Copiii erau mereu fericiți să se revadă, ca și cum nu s-au văzut de mult timp. Erau foarte atașați unul de altul și prietenia lor era foarte puternică încă din orfelinat. Eden îl proteja pe Ayan pentru că era mai puternic în caracter decât băiețelul cu părul auriu. Deși aveau aceeași vârstă, Ayan era tot timpul rezervat și nesigur pe el, în timp ce Eden era opusul.

— Aici erai. Aveam impresia că îl va aduce Seonghwa astăzi.
— Eu credeam că îl va aduce Minho pe Ayan.
— E complicat...
— Înțeleg ce spui.
— Aveam de rezolvat cu actele pentru casă astăzi, însă Ayan e mai important și îl am pe Minho care se descurcă cu orice.
— Adevărul e că îmi doream să îl aduc eu la școală pentru că voiam să vorbesc mai multe cu fiul meu, pentru că deși am încredere în el, unele lucruri trebuie să fie clarificare.
— Ayan e foarte atașat de mine...nu prea vrea să meargă nicăieri fără mine...nu știu ce să fac.
— Cel mai probabil el s-a atașat mult de tine din cauza faptului că încă din orfelinat ți-a simțit bunătatea și dragostea. Minho se blocase, când vedea că plânge, nu știa ce să facă, iar tu, ai luat mereu inițiativă și ai vorbit cu el. Îi emani siguranța de care avea nevoie, dar sunt sigur că și Minho va face același lucru curând.
— Minho nu a avut grijă de copii înainte?
— Nu...nici de Eden nu s-a apropiat atât de mult. Minho e diferit, poate fi extrem de atașat de oameni și vrea să îi protejeze, dar copiii sunt complicați și nu îi poate înțelege atât de bine.
— Înțeleg. Atunci e un început bun faptul că și-a dorit un copil. Îl voi ajuta. Se descurcă foarte bine în a avea grijă de Ayan, dar se blochează atunci când fiul nostru plânge sau are nevoie de ceva...
— Minho are obiceiul să facă orice pentru persoana pe care o iubește și vrea să achiziționeze multe lucruri, dar pe partea emoțională nu știe ce să facă.
— Exact.

: Vorbind tot drumul, cei doi adulți nici n-au sesizat când au ajuns în fața școlii. Ayan și Eden erau fericiți că vor fi în aceeași clasă și că vor fi nedespărțiți. Jisung se puse în genunchi în dreptul fiului său și îl îmbrățișă apoi îi sărută fruntea și îi zâmbi rostind:

— Să fii cuminte. Tati va veni să te ia, noi ne vedem acasă dragule.
— Bine pappa, te iubesc.
— Și eu te iubesc Ayan. Ai grijă.

: Hongjoong își luă fiul în brațe și îi șopti ceva la ureche apoi îi sărută obrazul și îl lăsă să plece. Cei doi adulți își priveau băieții cum intrau pe poartă ținându-se de mână și țopăind. Erau tare drăguți, Hongjoong nu se putea abține să nu zâmbească, iar pe Jisung îl acaparau emoțiile. Spera ca totul să fie bine pentru cei micuți. Chiar își dorea ca băiețelul său să se înțeleagă bine cu ceilalți copii și cu profesorii. Îl privi pe Hongjoong și îi zâmbi, acesta făcând la fel.

— Să mergem să ne întâlnim cu Seonghwa și Minho.
: Spuse Hongjoong hotărât
— Crezi că va fi totul bine?
: Întrebă Jisung privind școala
— Sunt sigur că totul va fi perfect. Eden va avea grijă ca Ayan să nu pățească nimic.
— Mulțumesc prietene...
: Spuse blondul îmbrățișându-și cel mai bun prieten.

: Hongjoong zâmbi sincer și răspunse îmbrățișării. Bărbații s-au îndepărtat de școală și și-au văzut de drum vorbind și glumind.