Lucrurile bune, necesită timp - MinSung

Capitolul 10

__________________________________

Capitolul 10: Totul va fi bine
__________________________________

: Jisung era așezat pe bancă ținând copilul în brațe. Ayan era așezat pe picioarele blondului cu fața la el. Jisung încerca să-l facă pe băiat să nu mai plângă. Îl analiza din cap până în picioare, avea trăsături frumoase și de asemenea era blond.
: Când aproape se liniști, Jisung a șters lacrimile rămase pe față fiului său și îl luă îl îmbrățișă strâns spunându-i.

— De azi înainte, tu nu vei mai vedea acea femeie. De azi înainte vei fi fiul meu și al lui Minho. Ne vei spune așa cum vei simți, vom fi cei mai buni părinți cât și cei mai buni prieteni ai tăi. Vreau să îmi spui totul, vreau să mă înveți atât de multe lucruri și vreau să îți fiu alături oricând. Dacă vei avea probleme la școală, voi veni și te voi lua, mă voi certa cu toată lumea pentru dreptatea ta și dacă vei face ceva greșit, deși mă voi supăra, te voi ierta. Te voi iubi necondiționat și chiar dacă uneori voi avea îndoieli de cât de bun sunt ca părinte al tău,  voi da totul pentru tine. Asta e o promisiune pe care o fac pentru tine încă de la început. Voi avea grijă de tine, Ayan.

: Atunci Jisung se liniști complet și începu să zâmbească ușurat. Deși se temea pentru alegerea pe care a făcut-o, era sigur de faptul că își dorea cu adevărat să aibă grijă de acel copil și să fie un tată minunat. Voia ca Ayan să scape de traumele din orfelinat și să se poată bucura de viață, pentru că era cu adevărat minunată.
: Ayan își așeză capul pe umărul bărbatului și adormi. Jisung fu puțin gâdilat de respirația băiatului pe gâtul său, însă atunci realiză că copilul adormise și începea să se simtă în siguranță. Atunci, Jisung se ridică de pe bancă cu copilul în brațe și se îndreptă spre ceilalți spunând:

— Să mergem acasă.
: Și mângâie spatele băiatului din brațele sale.
— Ai reușit...
: Spuse Minho fericit.
— Normal că a reușit, la ce te așteptai?
: Spuse Hongjoong și îi zâmbi lui Jisung.

: Eden își privi prietenul din brațele lui Jisung și zâmbi calm și îl prinse pe acesta de mână rostind:
— Mulțumesc unchiule Jisung. Acum are o familie, poate sta liniștit fără să fie bătut din nimicuri și îmi poate fi în continuare cel mai bun prieten...
— Ești atât de isteț Eden. Dar, dacă nu te deranjează prea tare, aș vrea să îmi spui absolut tot de când erați împreună în orfelinat.
— A fost traumatizant pentru Ayan...el era bătut tot timpul, niciodată nu primea de mâncare și mereu a fost răcit...nimeni nu avea grijă de noi, însă eu eram prieten cu un copil care era preferatul doamnei șefă...iar acel copil dădea vina pe Ayan pentru orice...de aici a și început.
— Oh, dragule, trebuia să ne spui și nouă ce se întâmpla acolo, când veneam să te vizităm.
: Spuse Seonghwa așezându-se în genunchi lângă fiul său și îl îmbrățișă.
— Nu credeam că îl voi mai vedea vreodată pe Ayan...
: Spuse băiatul începând să plângă.

: Atunci Hongjoong îl luă în brațe pe Eden și îi șterse lacrimile.
— Acum vei fi bine și tu dar și el. Sunteți cu noi de acum înainte, în regulă fiule?
— Da papa...
: Spuse băiatul oprindu-se din plâns și începând să caște.
— Nu vrei să dormi și tu puțin, până ajungem acasă?
: Întrebă Hongjoong sărutându-i fruntea.

: Atunci băiatul nu îi răspunse, dar își puse capul pe pieptul lui Hongjoong și adormi astfel. Seonghwa și Minho își priveau partenerii cu drag, însă brunetul se întristă brusc. Se simțea prost pentru faptul că se blocase atunci când Ayan începuse să plângă. Pur și simplu se blocase, în timp ce Jisung, deși era destul de nervos, luă copilul și ieși cu el din orfelinat instant, încercând să îl calmeze și chiar a reușit. Ayan se simțea în siguranță cu Jisung, încât a reușit să adoarmă rapid în brațele lui.
: Ajunși acasă, Hongjoong și Jisung au pus copiii adormiți pe același pat și au închis ușa, alaturându-se lui Minho și lui Seonghwa pe canapea.