Urletele crimei

Asfințitul și țipla

"De ce dracu Danna nu-mi răspunde? Unde poate fi? Să mor dacă îmi pot da seama ce face ființa asta acum.. Ce naiba e cu ea? Oare e mâna lui Marshall pe undeva sau a lui Stanlly? Off.. Marshall iar are chef de poante. Eu cred că voi fugi cât de curând de la acea locuință."
Denny vorbea în sinea ei, în timp ce Jeff schimba iarăși cadavrele din biserică.
-Jeff, tu nu ai un aer familiar când stai prin preajma mea?
-Vrei să îmi spui ceva, Denisa?
-Hmmm.... Jeff, ești un fraier.
Jeff se pierduse în ultimele umbre ale zilei. Denny, cuprinsă de o letargie aparte a verii, s-a retras în josul scărilor cu mintea liberă și pașnică.
"Off..jeff, Jeff... Ce nume comun.. Aș putea spune că e ridicol de comun. Sau poate e din cauza obiselii crunte. God, a trecut ceva timp de când cineva nu m-a mai strigat "Denisa". Obișnuia mama să facă asta sau Marshall... Stai, numai Marshall, mama, Danna și alte câteva persoane știu de numele mel adevărat. El de unde pu*a știe? Ori ne-am întâlnim noi când eram oameni, ori Marshall pune ceva la cale. E imposibil să îmi știe mie cineva numele, peste tot sunt știută ca Denny Arkensaw."
-Denny..
Denny și-a întors privirea spre stânga și l-a văzut pe Jeff stând cocoțat la fereastră.
-Da,Jeff.
-Hai să mergem să privim asfințitul.
Chiar în acea secundă, ușa bisericii se deschise larg. Denny, fiind conștientă că va trebui să mai facă puțin contactul cu agheasma, a fugit într-un suflet pe ușă, pentru a evita orice accident. Uitându-se în dreapta ei, îl văzuse pe Jeff cum o aștepta la răsrucea pădurii de lângă biserică. Denny a luat-o după el cu pas vioi și un zâmbet larg pe buze. Au pornit simultan pe drumul din stânga, Jeff fiind distratul care conducea.
"Câtă prietenie este în lumea noastră. Noi nu suntem ca oamenii, noi putem să ne iubi între noi."
După un drum destul de lung și tăcut, Jeff si Denny s-au oprit la capătul pădurii, unde soarele se ascundea între nori. Jeff și-a aprins un joint, așezându-se pe o stâncă. Denny îl privea insistent, așteptând doar câteva secunde până Jeff i-a dat și ei unul. Denny, fiind obișnuită cu drogul, a inhalat adânc,sporindu-și toată grija sufletească. Jeff o privea pe ascuns, așteptând, parcă, momentul potrivit pentru a-i spune ceva. Denny, încercând să pară destul de confuză și-a poziționat silueta în fața lui, oferindu-i o privire ucigătoare.
-Jeffrey Woods, cum ai reușit să îți reamintești de mine?