Urletele crimei

Tăiată din realitate

Denny stătea întinsă pe jos, dezlănţuindu-şi părul ce părea că nu fusese vreodată atins de foarfecă. Ca deobicei, vorbea cu eul ei interior. Spiritele stingherite ale oamenilor spânzuraţi urlau în atât de multe înţelesuri şi mistere. Ea nu le acorda atenţie, ea era în universul ei hyperreal plin de întrebări haotice şi de nedesluşit. Trupul şi spiritul îi erau înconjurate de coruri copleşitoare şi ură deplină pentru toate vieţile luate în răspăr. Diferite obiecte şi peste tot se auzeau paşi şi vorbe goale. Cum ar putea rezista cineva într-o asemenea încăpere? Ar trebui să îndrumi traume serioase, numai de la o secundă petrecută acolo. Denny, deja se acomodase cu locul. Se simţea ca acasă,găsea peste tot sticle cu băutură...şi cel mai important: Nu plăteşte chirie! Oo,da.. La un moment dat, îşi opreşte respiraţia şi corpul ei pluteşte uşor în are, învingând , asftel, gravitatea.. Câtă pace şi concentrare.. până când..

-Neaţa, ce faci, Den?

-Ceee? Unde? Mătuşa Bot-de-Peşte?

-ce visezi acolo? Sunt eu, Danna. Ce faci?

-Păi, Îmi atingeam pacea interioară, mulţumesc că m-ai deranjat.

-Ăuu..cu plăcere .. Cum e acolo? Jeff C.F.?

-Ce?

-Prescurtarea de la "Ce face"

-Aa..păi cred că am cam prins drag unul de altul, m-a închis aici !

-Eşti sănătoasă? Asta înseamnă că s-a ataşat? Poate face un blestem şi te-a închide pe veci acolo.

-Nuu.. ştii cred că e muritor.

-Nicio şansă? Eşti dusă?

-Ok,nu e muritor, dar cred că e sufletist..

-Asta e o prostie şi mai mare. A ucis pe puţin 1000 de oameni, Mi-a spus globul de cristal al mamei câte ceva despre el, e unul dintre cei mai mari ucigaşi ai erei noastre.

-Dar.. suportă agheasma .. cum îţi explici? Noi nu o suportăm..

-Asta nu se poate! E o aiureală, nu are cum, efectiv.

-Ba da, nu vrea să plec, pentru că îi amintesc de mama lui şi a stropit tot cu agheasma. nu pot trece, e ceva super concentrat şi rar.

-Păi pentru biserica în care eşti nici nu mă miră, stai calmă, vin imediat cu Marshall după tine.

-Nu, lasă-l pe frate-miu, mă descurc , stai liniştită, am totul sub control.

-FFie...Hai pa,lepro. Te iubesc.

-şi eu.

La sfârşitul conversaţiei, Denny căzu fix în cap, uitând complet că era în aer. A înjurat-o puţin pe Danna, apoi stătea confortabil cu cracii în sus uitând că are rochie.După două minute s-a întors pe o parte, a scos din "mânecă " un pumnal şi a început să străpungă covorul bisericii. Fără să vrea, s-a întors în partea opusă şi după 1 minut de comunicat cu ea însăşi. l-a văzut pe Jeff stâng pe un scaun şi turnându-şi ţuică într-un pahar.

-AAAA! Denny a ţipat atât de tare, încât mă îndoiesc că n-a auzit şi Danna.

Jeff Nu-i dădea pic de atenţie, fiind focusat pe treaba lui. Denny avea o faţă mai mai mult ciudată decât surprinsă. Avea impresia că Jeff trăgea cu ochiul la ea, chiar dacă el, îşi lăsase brutal privirea în jos. La un moment dat, o poză căzu din pantalonii lui pe jos fără a scoate vreun sunet.

"O poză.. ar putea fi un indiciu important, nu trebuie să vadă asta, cum oare să-l distrag?"

Denny s-a ridicat gălăgios pe jos, apoi a mers în patru labe până la Jeff, apoi s-a aşezat în genunghi atât de aproape de el. Jeff, era puţin pierdut, neştiind ce ar trebui să facă.

-Vrei să te las, puiule?

-Nu, rămân aici, vreau să vorbim, spune-mi despre tine.

-De ce atât de impacientă?

-Nu ştiu, iar în acel momet, Denny, şi-a strecurat prin puterile ei poza în sutien.

-E povestea unui înger şi al unui demon.

-Vreau să o aud.

-Nu e timp, culcă-te.

Imediat, după această frază, Jeff i-a pus mâna pe frunte şi ea a căzut într-un somn adânc.

-