Urletele crimei

Droguri ce mă omor

"Ce poveste frumoasă trăiesc.. stau în casă cu un criminal care are tangențe cu obiecte sfinte. 'ai să-mi f*t una.. ce viață. Parcă ieri murisem călcată de acel caminon"...
-Pot intra? șoptise Jeff haotic de după ușă.
-Intră,Jeff.
Jeff a deschis subtil, apoi și-a aruncat tot trupul pe pat. Denny se uita la el de sus cu un rânjet copilăros pe față.
-A fost bună băutura?
Denny a intrat într-o "pauză" neștiind dacă a făcut ceva greșit sau nu. După un răstimp și-a îndreptat privirea spre el apoi a răspuns:
-Nu am putut să rezist.
-Nu ți-am cerut să reziști. Ți-am cerut să te simți ca acasă, chiar dacă nu ți-ai dat seama de asta.
-Cât mai pot sta aici?
-Până decid eu că nu o să mai reziști.
-Foarte bine.
-Denny.
-Da?
Jeff făcu un pas în fața ei ridicându-se de pe pat.
-Tu chiar nu știi cine sunt ?

-

Jeff stătea singur în camera sa admirând cum unbrele nopții se revarsă peste întreg orașul.
-Ești cam melancolin în ultima perioadă,Jeff.
-Marshall, tu nu știi să bați la ușa?
-De fapt, am intrat pe geamul din spatele tău.
-Crezi că sora ta nu mă mai recunoaște sau doar se preface?
-Eu credeam că a venit în vizită.. Având în vedere că încă nu mi-a spus nimic și se și mai ascunde, puând-o pe Danna să o acopere.
-Danna unde e?
-Să zicem că nu mi-am dat seama că nu e Denny , ci că e "cineva" costumat în ea și am închis-o în temniță.
-Marshall, nu cumva ești prea dur?
-Nu. Merită. Pe cine crede ea că păcălește ?
Jeff a tăcut pentru câteva minute; zâmbetul său primitiv căpătând o nuanță îngrijorată,tristă.
-Ce mult sânge lipsește să ude pământul noaptea asta.
-Ce e cu tine Jeff? Cum poți suporta agheasma? De ce nu-i zici surorii mele că o cunoști?
Jeff a rămas în aceiași poziție dând senzația că nu aude nimic. Marshall, intimidat că nu primise un răspuns, a adăugat silențios:
-Te-ai îndrăgostit de ea cumva?