Urletele crimei

Mireasa în rochie neagră

Jeff îşi flutura cuţitul în aer ca nabunul. Denny îi analiza precaut orice mişcare. Jeff părea că se distrează.. într-un mod mai ciudat... Denny mai avea puţin şi cădea jos de râs, până când apare o fază puţin mai diferită..

-Când eram un mic băieţel, mama mea îmi spunea : Însoară-te fiul meu, însoară-te, şi vei vedea în acea zi ce fericit vei fii!!

-Tipul ăsta are ceva grav la cap.. dar şi mie îmi spunea mama asta...

-Iubire, eşti acolo?! strigă Jeff începând să alerge pe scări.

-Oo, vai, ăsta sigur m-a văzut! se smiorcăi Denny, fiind oarecum înţepenită de locul unde se afla.

-Aici ai fost cât te-am căutat iubire?

-Da,da,şi eu iubire.

-Ce frumos te prinde culoarea negru.

-Merci.. şi după ce Denny şi-a deschis ochii îl văzuse pe Jeff stând cu spatele la ea, vorbind cu un manechin fără viaţa, îmbrăcat într-o rochie neagră.

-Ahh, era cât pe ce să mă prindă ăsta...mai bine plec.

Când era pe puncul de a se mişca, realizase că haina ei era agăţată în cuţitul lui.

"Perfect, asta mai lipsea! pentru că trebuie!"

Denny se mişca delicat dar nu reuşea să scape. Brusc, Jeff şi-a smuls cuţitul cu haina lui Denny.

-E în regulă, păstrează haina, măcar aşa scap de tine.

Denny mergea tiptil pescări, până când se impiedicase şi căzu jos. La un moment după, a văzut cuţitul lui Jeff, la un centimetru distanţă de spatele ei.

-Bă..gata..am fugit.

Denny a sărit cam 20 de scări odata, iar Jeff după ea. La un moment dat, fugeau amândoi în cerc. Era o adevărată aventură ispititoare, până când, lui Denny îi veni ideea să urce scările.
Sigură pe sine, a luat-o la goană pe trepte cât de repede putea si Jeff după ea. Părea că universul e de partea ei,până când, s-a împiedicat de ultima scară, și-a era să cadă în cap.
Jeff a prins-o delicat de păr și i-a șoptit.
-Trezește-te.
-C-CEE?
-Ești ca mine,nu? Un spirit neliniștit.. De ce îmi calci intimitatea?
-Eu ți-am călcat-o? Care dintre noi 2 păzește lumea în timpul băii?
-Nu e vorba de asta..
Jeff se ridică din șezut cu privirea spre răsărit. Denny, intimidată, nu Știa ce să mai facă.
-Îmi poți da ceva să mă îmbrăc?
-Du-te și dormi.
-Bine..
Denny a urcat și ultima dreaptă, acolo a găsit o camera obscură și un pat în ea. S-a așezat în pat și se uita în tavan.
"Ce biserică interesantă... Nu trebuie să dorm... Nu trebuie să închid ochii.. Hai că îi închid două minute, dar nu adorm."
Pe naiba, Denny era dejă adeptă a lumii viselor. Singurul lucru care a trezit-o a fost un coșmar, cu ea când stătea la Colecția victimelor lui Jeff.
"Deja e prea târziu..nu? Nu trebuia să dorm atât... Să mai deschid ochii?"
Denny imediat cum a deschis ochii n-a simțit nimic diferit, cu excepția faptului că era îmbrăcată în rochia neagră.
-Sunt o mireasă?!