Haos - Apartamentul 13

Capitolul 9

- Axel nu e așa de rău.

Mi-am îngustat privirea spre Delilah și speram să găsesc pe chipul ei o urmă de amuzament ce nu se regăsea în tonul pe care îl folosise rostind ultimele cuvinte. Nici urmă de el printre frumoasele trăsături care îi construiau chipul, iar eu a trebuit să încerc să-mi amintesc momentul exact în care noua mea amică își pierduse memoria în ultimele săptămâni.

Ultimele săptămâni nu au fost ușoare. N-aș putea să vorbesc pentru Cooper, căci încercam să mă țin cât mai departe de tot ceea ce însemna el, chiar dacă nu îmi reușea de fiecare dată, dar pentru mine au reprezentat un dezastru. Un dezastru totuși puțin mai suportabil datorită fetei cu șuvițe blonde și aranjate până la ultimul detaliu, de parcă își petrecea fiecare dimineață cu părul pe bigudiuri.

Făcea parte din gașca dușmanului meu de moarte, eram conștientă, dar părea că voia să-mi fie înger păzitor în lumea aceea plini de oameni cu accent ce mă priveau perplecși de fiecare dată când îmi zăreau pletele sângerii.

- Nu e așa de rău? am strigat, în ciuda celorlalți clienți ce încercau să își bea cafeaua liniștiti fără ca tipa care nu vorbește niciodată încet să îi deranjeze.

Și-au întors cu toții privirea spre mine, ușor furioasi, însă Delilah nu a părut atât de deranjată de tonul folosit. Poate se obișnuise deja cu sonorul meu.

Cu toate acestea, am simțit nevoia să continui și să-mi întăresc afirmația cu alte explicații.

- N-a fost rău nici când a fumat iarbă o zi întreagă în camera mea cu ușile de la dulapuri larg deschise? Mi-a trebuit mai bine de o săptămână să scap de mirosul ăla de bere din dormitor.

- Iarba nu miroase a bere, mi-a atras ea atenția, încruntându-se în direcția mea.

- Ei bine, tu ai asocierile tale, eu le am pe ale mele.

Am zâmbit, iar ea a aproape a izbucnit în râs.

- Sau când mi-a aruncat unul dintre tricourile sale roșii în mașina de spălat cu hainele mele albe? La naiba, n-am purtat niciodată roz, iar acum pare că o fac în fiecare zi. Până și el râde de fiecare dată când mă vede.

Delilah a râs, ignorându-mi privirea urâtă.

- Dar îți stă bine, mi-a spus, făcându-mi semn spre maioul roz pe care îl purtam, o altă victimă a idioțeniei lui Cooper.

- Mă îndoiesc.

Îmbufnarea mea nu a ajutat-o pe Delilah în încercările ei de a-și menține privirea neutră și poate că meritam valul de râsete care a acaparat-o pentru câteva momente. La un moment dat, cred că m-am alăturat ei, în ciuda privirilor celor din jur.

Pe mine nu mă cunoștea nici naiba în orașul ăla ciudat, dar altceva puteam spune despre prietena mea.

- Știi că sunt de partea ta, nu? încerca ea să se asigure și a continuat abia după ce am aprobat printr-o mișcare a capului. Dar nu uita că tu ești cea care i-a ascuns prezervativele înainte să ajungă acasă cu tipa aia din Manchester.

Am ridicat din umeri. Chiar era o problemă atât de mare să sari peste sex într-o seară? Pentru oamenii normali, nu, dar pentru Axel era o altă poveste.

- Ai dreptate, am încuviințat, iar ea a părut surprinsă. Am riscat prea mult ca el să se reproducă.

Deși mă așteptam ca Delilah să izbucnească într-o altă serie de râsete, ea doar și-a dat ochii peste cap, exasperată probabil de cearta dintre noi doi.