Haos - Apartamentul 13

Capitolul 15

-  Mai sună-l încă o dată, i-am cerut lui Delilah, aplecându-mă spre ea pentru a nu părea atât de disperată precum mă simțeam.

Am observat că abia a ignorat instinctul de a-și da ochii peste cap, dar și-a scos telefonul din buzunar și l-a apelat pe Axel. Eram atât de furioasă pe Axel încât eram convinsă că, dacă era deștept, ar fi stat departe de mine ceva vreme, astfel ar fi riscat să-i scot ochii. Erau cuvinte mari pentru o persoană așa mică ca mine, dar le credeam cu putere.

În dimineața respectivă, fusesem chiar de la ora deschiderii la administrație. L-am găsit pe domnul Derby în fața ușii, încercând să găsească cheia potrivită pentru broască. A fost surprins să mă vadă acolo și mai surprins să mă audă întrebându-l despre apartamentul în care ar fi trebuit să mă mut săptămâna trecută. Am încercat să îmi păstrez calmul atunci când mi-a explicat că m-a căutat în apartament, dar l-a găsit pe Axel, care a promis să îmi transmită cât mai repede. Și asta nu era tot, aparent, mai târziu în acea seară l-a sunat să îi spună cu nu vreau să mă mut și că o să rămân acolo, așa că locul a fost ocupat ulterior de o altă fată.

Îmi simțeam sângele clocotind doar amintindu-mi conversația cu administratorul. Așa că da, eram disperată – puțin spus – să dau de nemernic și să primesc măcar o explicație pentru decizia idioată pe care o luase fără mine. Iar el părea că a intrat în pâmânt de la ultima noastră discuție în care nu a fost prea mândru de mine.

I-am simțit privirea lui Drake asupra mea, în timp ce încerca totuși să fie atent la ceva ce îi spunea Mike. Știa deja de motivul frustrării mele și părea să mă susțină în totalitate, chiar mai mult decât o făcea Delilah. Nu am apucat să îmi cer scuze pentru seara aceea, căci el, atunci când am vrut să o fac, m-a întrerupt și m-a convins că nu era o problemă. Nu mi-a spus că nu eram nici prima și nici ultima fată cu care avea să se sărute, așa cum a făcut-o prietenul său, iar eu am apreciat. În ciuda momentului teribil la care l-am supus, nu m-a făcut să mă simt de parcă eram de unică folosință.

- Nu răspunde, m-a anunțat Delilah, iar eu mi-am lovit palma de masă, exasperată și puțin îngrijorată de dispariția lui.

De ce nu răspundea la telefon? Unde naiba era și, ei bine, cu cine? Înțelegeam oarecum motivul pentru care nu-mi răspundea mie, chiar dacă nu eram convinsă că se putea să nu-și fi dat seama cine era numărul necunoscut. Dar celorlalți de ce nu le răspundea? Și, pe lângă asta, de ce eram singura care părea îngrijorată?

În ultimele ore, fel și fel de gânduri mi s-au amestecat în minte și treceam ușor de la furie la îngrijorare. Nu era normal ca un student să lipsească fără urmă, de parcă s-ar fi evaporat sau, mai rău, ar fi fost răpit de extratereștri. Eram curioasă ce-ar fi zis Axel de ipoteza mea.

- De ce nu păreți îngrijorați? am întrebat, atrăgându-i-le aten-ția celor trei amici.

- Pentru că nu e prima oară când o face, mi-a explicat Drake. A devenit o obișnuință.

Mike și Delilah au încuviințat.

- Și nu v-a spus niciodată motivul pentru care o face?

Drake a râs.

- Lucrurile nu merg așa cu Axel, Luna. Nu poți să-l întrebi ceva atât de personal și să te aștepți să-ți ofere un răspuns.

- De ce nu?

A mai luat o gură de bere, în timp ce Delilah a scris un mesaj, iar Mike a privit spre telefonul ei.

- Pentru că nu o va face, a continuat. Nu e genul care să împărtășească prea multe lucruri despre viața lui.