Haos - Apartamentul 13

Capitolul 12

I-am simțit mâna lui Jayden trăgându-mă spre un loc mai ferit de lume, dar, chiar și așa, tot în văzul tuturor celor ce le trezea vreun pic curiozitatea pentru o scenă de genul. Am înjurat de câteva ori, pe el sau pe mine, dar nu a părut să bage de seamă. Nici măcar nu cred că m-a mai privit până când am ajuns la locul dorit și s-a postat în fața mea, privindu-mă disperat.

Dar, pe lângă disperarea evident din privirea lui, am mai văzut și altceva în ochii săi verzi, exact ca în seara petrecerii de ziua lui. Alcool. Mult. Atât de mult încât privirea îi era încețoșată de orice imagine îi trecea atunci prin gânduri.

Mi-am tras mâna din a lui, mai mult forțat, căci nu părea să își dorească să se dezlipească vreun centimetru de mine, și l-am privit obosită. De amintirea trădării lui, de cea a promisiunilor făcute înainte ca totul să o ia razna, la Luna ce a părut cândva fericită. Nu mai aveam nevoie de astfel de lucruri. Nu mai aveam nevoie de speranța că ceva s-ar fi schimbat când știam deja că era imposibil.

Jayden m-a înșelat. Cu Mira, cea pe care m-a asigurat că îi era doar prietenă bună din copilărie, în ciuda primei nopți petrecute împreună, cu mult înainte ca noi să ne cunoaștem.

- Luna mea, a rostit el din nou melancolic. Atât de frumoasă.

Mi-a mângâiat cu grijă obrazul, o atingere atât de diferită de cea de mai devreme, și, pentru o secundă, m-am întors în trecut. Doar că eu nu mai voiam să trăiesc acolo.

- Nu mai sunt Luna ta, i-am atras atenția, iar pe el a părut să îl doară vocea răutăcioasă folosită. Ți-am spus deja. Ți-am spus că vreau să pleci. De tot.

S-a cotrobăit în buzunare, iar eu m-am întrebat dacă auzise vreun cuvânt din ceea ce îi spusesem. Poate nu voia să audă. Poate nu voia să înțeleagă că nimic nu se mai putea repara. Căci și eu cu greu am înțeles asta.

- Uite, toate mesajele mele cu Mira, a spus, întinzându-mă telefonul lui, pe care nu îl controlasem niciodată înainte. Uită-te, Luna. Nici măcar nu i-am mai răspuns.

Nu am vrut inițial să mă uit, dar, la insistențele lui, mi-am mutat privirea pe conversația de Whatsapp cu ea. Ultimul mesaj de la era era primit cu o zi în urmă, undeva pe la prânz, prin care îi cerea să o sune sau să îi răspundă la telefon. Altul, cu vreo săptămână în urmă, îi spunea că îl iubește și că regretă că nu a fost suficient de puternică să îi spună înainte de ziua lui. Iar apoi încă unul, cu vreo două săptămâni în urmă și încă unul, și încă unul. În toate ea îi cerea disperată să vorbească cu ea, iar el nu i-a răspuns nici măcar o dată. Nici măcar cât să-i spună să îl lase în pace.

Dar, chiar și așa, cum schimba asta lucrurile? Cum putea o simplă conversație să șteargă cu buretele imaginea cu cei doi dezbrăcați în patul lui? Pentru că nu putea.

- Ar trebui să-i răspunzi, l-am sfătuit.

- Dar nu vreau să îi răspund, Luna, a continuat. Tot ce vreau e să putem trece peste prostia pe care am făcut-o și să îmi permiți să îți arăt că te iubesc. Pentru că o fac, atât de mult încât îmi vine să o iau razna.

Am zâmbit amar. L-am observat în treacăt pe Axel undeva prin spatele lui, încă cu tipa brunetă în brațe, privindu-mă încruntat. Ce s-a întâmplat cu regulile tale, Axel?

- Să trecem peste? l-am întrebat, mâhnită de tupeul de a propune așa ceva. Te-ai culcat cu altcineva, Jay. Cum aș putea vreodată să trec peste asta?

Am observat lacrimile din ochii lui, ceea ce îi făceau cuvintele și mai răsunătoare în gândurile mele. Mă durea și mă înfuria și mai tare să văd slăbiciunea din sufletul lui pe care cu greu mi-a arătat-o înainte.