Haos - Apartamentul 13

Capitolul 13

Mă durea capul și eram nervoasă. Pe mine, pe Jayden, pe Drake pentru că m-a lăsat cu el și pe Axel pentru că mi-a demonstrat că prima impresie contează întotdeauna. Eram conștientă că vina era toată pe umerii mei și el doar a făcut ceea ce știa mai bine, dar atunci de ce îmi venea să-i dau un pumn în nas în momentul în care l-am văzut apoi cu o altă fată?

Era mândria mea prostească cea care mă oprea din a gândi logic și cea care îmi va aduce ulterior sfârșitul. Poate aveam s-o iau razna în curând și nici măcar n-aș fi putut să dau vina pe el. Și dacă i-aș fi spus motivul pentru care am oprit totul, eram convinsă că l-ar fi folosit cu mândrie în următoarele lui glume nesărate față de mine.

Când am plecat mai devreme în acea seară către petrecerea anului, așa cum părea să o considere majoritate studenților, nu mi-a trecut prin minte că aveam să plec doar după vreo trei ore. Și nici după ce am plecat din biroul acela nu am știut că nu o să mai petrec prea mult timp printre petrecăreți.

În căutarea prietenei mele, l-am văzut pe Jayden pe un fotoliu într-un colț, deloc supărat sau distrus așa cum păruse a fi mai devreme. De fapt, părea că avea parte de aventura vieții lui cu o tipă pe care nu o mai văzusem înainte. Ipostaza în care i-am surprins îmi amintea prea bine de petrecerea de la ziua lui, doar că lucrurile nu păreau a fi întocmai la fel. Cu câteva săptămâni în urmă, imaginea aceea mi-a sfâșiat sufletul și mi-a distrus orice încredere dobândisem în el.

Însă acum nimic. Nici măcar suficient încât să simt vreun nerv atins. Unde dispăruse toată durerea aceea?

M-a privit. În timp ce o săruta pe străina aceea, privirea lui m-a găsit cumva în mulțime. Părea nervos. Dezamăgit. Îndurerat. Iar apoi a înecat toate aceste sentimente în sărutul acela. Cel ce avea să pună punctul de la sfârșitul capitolului.

M-am întors cu spatele, pregătită să las în urmă trecutul, și l-am zărit pe Axel ieșind din camera în care aproape făcusem sex. M-a privit și el, însă pe chipul lui nu puteam citi nimic, nici măcar un sentiment care să mă ajute să înțeleg dacă mă ura pentru că pusesem punct. Privirea nu i-a zăbovit asupra mea pentru prea mult timp, ci s-a grăbit apoi să se întoarcă la grupul său de prieteni de mai devreme din care lipsea Drake. A luat-o pe amica lui de mai devreme de fund și a tras-o spre el, după care a sărutat-o mai disperat decât îl văzusem vreodată după cineva.

Și acela a fost momentul în care am știut că nu puteam să mai rămân.

Am oftat. Aveam nevoie de cafea mai ceva ca de aer. Nu eram vreo împătimită a cafelei dimineața, dar părea că nu aveam să trec cu bine de prima oră fără o cafea cu lapte. Mi-am tras căștile din urechi și le-am pus pe noptieră, apoi m-am ridicat din pat și am ieșit din cameră.

Nu era ciudat că păream atât de curajoasă să ies din dormitor, știind prea bine că riscam să îl văd pe Axel mai devreme decât eram pregătită?

Am deschis ușa încet, de teamă să nu cumva să îl trezesc, dar am rămas pironită în prag în momentul în care am văzut-o pe fata pe jumătate dezbrăcată din fața mea. Nu mă privea, probabil nici nu îmi observase prezența, căci stătea cu fața spre corpurile de bucătărie și se chinuia să ia o cană de pe ultimul raft. Purta un tricou bărbătesc ce abia îi acoperea fundul și o pereche de boxeri ce s-au văzut abia atunci când s-a ridicat pe vârfuri și și-a întins mâna pentru a apuca una dintre cele două căni pe care le cumpărasem în primele zile de când mă mutasem.

- Oh, m-ai speriat, a spus ea atunci când s-a întors spre mine, punându-și palma în dreptul inimii.

Era frumoasă. Uram asta. Avea părul închis la culoare, dar nu chiar brunet, o privire caldă și un zâmbet molipsitor. Nu era aceeași cu cea pe care o săruta Axel atunci când am plecat acasă.