MOLIA <pânza de păianjen(II)>

DOUĂZECI ȘI NOUĂ

    Își înfășura pumnii în bandaje elastice, făcând abstracție de durere. Era obișnuit cu durerea. Învățase sa o ignore.
    Îl îngrijora faptul ca era liniste în camera ei. Toată după amiaza trecuta, toată noaptea, acum era dimineața, dar ea nu cobora. Dacă se întâmplase ceva? Dacă avea hemoragie din cauza ravagiilor făcute de el? Ingrijorat, urca și bate la ușă, dar nu primește răspuns.
    - Alisson? Deschide ușa imediat!
    Ce obicei prost avea, sa încuie ușile. De parca o bucata de lemn l-ar putea tine pe el la distanta.
    Cum nu primește nici un răspuns, bate mai tare în ușa și ameninta:
    - O dărâm!
    Imediat ușa se deschide și imaginea din prag ii sfâșie sufletul. Era plânsă, cu ochii roșii și umflați, cu patura înfășurata pe lângă corp, tinand-o strâns, ca pe un scut.
    - S-a întâmplat ceva? Ai pățit ceva? Vrea el sa știe.
    - Nu, nu s-a întâmplat nimic. Răspunde ea încet.
    El o privește atent câteva clipe, căutând o urma de minciuna pe chipul ei frumos. Apoi intreaba:
    - Mai sangerezi?
    Ea își ferește privirea și ezita, înainte sa răspundă:
    - Nu.
   Privirea lui o ardea, ca o raza ce pătrunde pana în adâncul sufletului ei.
    - Minți, ii spune acuzator.
    - Nu mint, se apară ea.
    Atunci el o prinde bine în brate, ii baga mana în chiloți si când o scoate afara ii arata degetele pătate de sânge.
    Prea surprinsa de gestul lui, încât sa poată reacționa în vreun fel, ea îl privește cu gura căscată.
    - Atunci asta ce-i? Întreba el pe un ton plin de reproș.
   Incapabila sa ii răspundă, ea își ascunde fata în pieptul lui. Dezarmat, el o îmbrățișează protector, lasand-o sa își ia doza de liniștire din bratele lui.
    - Mergem la doctor, spune el încet.
    - Nu mergem nicăieri, ripostează ea cu fata, încă ascunsa, în pieptul lui.
    - Nu e normal sa sangerezi încă!
    - Ce ști tu despre asta?! Ce ști tu despre virgine, sau dezvirginarea unei femei?
    Ea își inaltase capul, sa-l poată privi. El ii susține privirea câteva clipe, apoi raspunde printre dinti:
    - Nimic, de fapt.
    - Atunci nu mai insista sa merg la doctor. Nu am nevoie de doctor. Orice rana are nevoie de timp sa se vindece.
   - Rana?
   Vocea lui era sugrumata de îngrijorare, ea simte cum trupul lui se incoarda și spune repede:
   - Ma rog, era un exemplu. Nu e nici o rana.
    - Atunci de ce sangerezi, încă?! Explodează el.
    - Pentru ca am forțat întrarea, nu am știut cât de mare poți fi, adică nu am știut cum sunt eu pe dinăuntru. Nu am știut ca nu incapi... Am ranit puțin pereții vaginului, asta e tot.
    Tony își amintea clar cum se simțise înăuntrul ei. Cum ii strânse madularul, dureros de dulce. Cum își pierduse mințile...
    Se depărtează de ea, pentru ca nu era un moment bun sa o tina în brate, chiar dacă ea si-ar fi dorit asta. Cumva, tot ii plăcea îmbrățișarea lui, iar el nu-si explica fenomenul asta, mai ales după tot ce se întâmplase între ei. Dar nu voia ca ea sa-i simtă erectia. Lucru inevitabil, la amintirea evenimentelor.
    - Ti-e foame, presupun. După atâta timp în care nu ai mâncat nimic. Încearcă el sa schimbe subiectul.
    - Da, mi-e foame. Recunoaște ea. Fac un dus și cobor.
    - Bine, pana atunci pregătesc mâncarea, spune el și o ia la goana pe scări în jos.
    Trebuia sa pună distanta între ei. Altfel, era în stare sa o sfâșie din nou. Animalule! Cum ai putut, animalule?!
    Era copleșit de vină, îngrijorare... Trebuia sa ia situația în maini, sa rezolve cu Brik în felul lui, apoi sa o ducă acasă și sa nu o mai vadă niciodată. Asta trebuia sa facă. Altfel, lucrurile vor scăpa de sub control. Nu ca nu ar fi scăpat deja.
    Ea coboară la masa și îl scoate din gândurile sumbre.
   - Miroase divin! Exclama ea incantata de mirosul de carne prăjită.
    El o urmărește cum se așază la masa, puțin intr-o parte, sprijinita pe un șold. Strânge furculita cu care întorcea carnea în tigaie, pana se îndoaie materialul ce părea cârpă în mana lui. Avea dureri, de aceea nu putea sa se așeze normal.
    Pregătește doua farfurii pline cu carne și garnitura de varza cruda, apoi se așază și el la masa. Mâncau în liniște, fiecare căzut pe gândurile lui.
    După ce termina, ea se oferă sa spele vasele. Ii trebuia o ocupație, sa nu se mai gandeasca la gura lui pe corpul ei. Deși penetrarea în sine a fost extrem de dureroasa, tot ce s-a întâmplat înainte a fost divin, magic. Tony o tratase cu atenție și preocupat de plăcerea ei, doar a ei. Ii oferise orgasme tulburătoare, ii arătase tandrețe și grija, fără nici un strop de egoism. Nu putea sa-si scoată asta din cap. Și dacă ea l-ar fi ascultat, măcar o data de când l-a cunoscut, nu s-ar fi aventurat, în ciuda avertismentelor lui, sa ia tot ce are el de oferit. Trebuia sa se mulțumească cu ceea ce avea el de gând sa-i ofere. Ce considera el ca ea poate primi in siguranta. Nu crezuse ca nu e pregătită pentru tot, chiar... tot.
    - O sa fiu în podul casei, câteva minute, anunță el si o lasă singura în bucătărie. După un sfert de ora, se întoarce cu o geanta mare, de umăr, ce părea grea. O arma cu luneta și amortizor în mana, câteva pistoale la cureaua pantalonilor, însoțite de cuțite mari de vânătoare, și mici, de aruncat la distanta.
    Alisson incremeneste când îl vede înarmat pana în dinți.
    - Vreau sa ma asculți cu atenție. Ii spune el, cautandu-i privirea. Dar ochii ei rătăceau pe trupul lui, incarcati de groaza, de teama, nedumerire.
    - Ce se întâmplă? Întreba ea, cu vocea gatuita de sentimente contradictorii. Arata ca un zeu al războiului, hotărât sa nimicească tot în cale. Dar dacă el va fi cel nimicit?
    - Deocamdată nimic. Răspunde el calm. Dar vreau sa ma asculți cu atenție, pana la capăt. Poți face asta?