MOLIA <pânza de păianjen(II)>

DOISPREZECE

    Și atunci, Tony realizează ca a spus asta cu voce tare. Incredibil, nimfa asta făcea din el ce dorea. Îl înmuia ca pe o cârpă și îl atrăgea intr-o maniera mortala. Știa ca nu trebuie sa o atingă, știa ca trebuie sa-si tina mâinile departe de trupul ei ispititor, știa ca se juca cu focul, știa ca se va arde, pana la urma. Iar se gândea la nenorocitele de molii de noapte, mari, cu aripi catifelate, atrase prostește de flacăra mistuitoare. El, cel puțin, avea minte sa gândească, spre deosebire de insectele cu instincte sinucigașe, sa știe, măcar instinctiv, ca va arde complet, dacă se apropie de ea. Și totuși...
    Se trezește coborandu-si capul spre ea, tinandu-i obrajii în palmele lui mari, bătătorite. Buzele ei pline se desfac ușor, ispitindu-l și mai mult, innebunindu-l. Gatul ei se întinde la maxim spre el, dezvăluind clar dorinta de a fi sarutata. Și cum sa mai reziste invitației buzelor ei, după care tanjise din prima clipa în care puse ochii pe ea?
    Inima ei bătea sa-i spargă pieptul, stomacul parca dansa în corpul ei, o căldura dulce ii punea stăpânire pe vintre, o emoție surda ii apăsa pieptul și picioarele i se înmoaie.
    Tony simțea ca o ia razna dacă nu o saruta în acel moment. Trebuia sa o sărute, altfel își pierdea mințile pe loc. Deja și le pierduse, de când o luase în bratele lui. Nu avea cum sa ii dea drumul. Și din acel moment, era conștient ca primise sentința la moarte prin ardere lenta. Știa ca va arde, dar nu se putea depărta de flacăra. Își coboară capul încă puțin, ajungând la câțiva milimetri de buzele ei, ii putea simți respirația pe propriile buze. Nu se mai putea opri, nu mai avea control, iar buzele ei meritau sentința pe care si-o puse singur, fiind perfect conștient.
    O sirena enervanta, care se auzea tot mai aproape, îl oprește, îl aduce cu picioarele pe pământ și se depărtează de ea. Cu greu, cu regret, dar era recunoscător ca se oprise la timp. La timp? Oare, chiar a fost la timp? Sau deja se declanșase iadul? Și el tocmai intrase pe poarta.
    - Poți sa stai în picioare? O întreabă el răgușit.
    - Da, răspunde ea la fel de ragusita.
    - Bun, vom avea de dat niște explicații. Încearcă sa vorbești cât mai puțin. Lasă lucrurile în seama mea.
    Alisson nu spune nimic. Era prea zdruncinata, prea emoționată și frustrata ca să poată schița ceva. Și dezamăgită. Neimplinita. Tanjise atât de mult după sărutul lui, încât uitase ca cineva tocmai încercase sa o omoare. Ce dracu se întâmpla cu ea?
    El nu este aici pentru tine, proasto! E aici pentru ca e plătit sa te protejeze! Ce basme cu feți frumoși ai în capul ala sec? Nu e vreun cavaler venit sa salveze o domnița de la ananghie. Nici tu nu ești vreo domnița... E aici pentru ca varul tău îl plătește bine sa te protejeze! Pentru asta e jobul lui! Termina cu tine și se duce dracu' sa facă treaba asta pentru altcineva, care plătește bine. Nici măcar nu-l cunoști.
    - ... mda, dar va trebui sa dați niște explicații lui Eric Richards, pentru ca ii rețineți verișoara la interogatorii inutile.
    Vocea lui Tony o trezește din reverie, când pomenește de Eric.
    - Știm ca e neplăcut, dar noi trebuie sa ne facem datoria. Nu o reținem mult, doar întrebările de rutina.
    - Asculta aici, umflatule! Izbucnește Tony și îl prinde pe pilitist de guler, ridicandu-l puțin de la sol.
    Imediat, celalalt polițist își scoate pistolul și îl îndreaptă către Tony. Acesta zâmbește periculos, cu amenințare clara în priviri, și spune neintimidat:
    - Dacă nu ai ținta bună, mai bine baga-l la loc. Dacă ai ținta bună, asigura-te ca nu ma mai ridic. Dar în cazul asta, tot clanul Richards va navali peste voi. Calculeaza-ti bine șansele.
   Apoi își îndreaptă atenția către cel ce atarna în mâinile lui, socat de forța lui Tony, speriat de hotărârea din ochii lui întunecați.
    - Alisson Richards nu va veni cu voi, nicăieri. Vine cu mine, acasă. Pentru orice detalii, va stau la dispoziție. Dar pe ea nu o deranjați, în nici un fel. M-am făcut înțeles? Polițistul da din cap, în semn afirmativ, celalalt partener al lui, baga pistolul de unde l-a scos și urca în mașina. Decât sa dea socoteala clanului Richards mai bine își vedeau de drum.
   După ce mașina de politie se depărtează, Tony o conduce pe Alisson în mașina cu care venise el. Urca la volan și demarează cu viteza.
    - Ok, am fost obraznica cu cine nu trebuie! Izbucnește ea în lacrimi. Dar asta nu înseamnă că omori un om!
    - Se vede ca Eric te-a ținut departe de lumea în care se invarte. În lumea aia mori, dacă dai un răspuns greșit! Eric nu m-a trimis aici dintr-o toană.
    - Și acum ce ma fac?!
    Având un sentiment de deja-vu, Tony răspunde calm:
    - Asculți de mine, prințesă! În nici un caz nu mai pleci de una singura pentru ca te-ai supărat. Nu e ca iti aduni jucăriile  și pleci. Dacă mai dispari de lângă mine, varul tău va trebui sa trimită pe cineva sa te protejeze de mine! Sper ca am fost destul de clar.
    Da, a fost destul de clar. O suta de kilograme de forță și furie. Nu avea de gând sa-l contrazică acum. Mai ales după ce si-a văzut moartea cu ochii.
    - Dispozitivul explozibil nu a fost menit sa te omoare. Ii explica el, în încercarea de a o liniști. A fost programat sa explodeze la zece minute după ce se oprește motorul mașinii, timp suficient pentru tine sa ajungi la o distanta sigura.
    - De unde ști? Întreabă ea încet.
    - Pentru ca i-am văzut cronometrul. Cine l-a montat, nu intentiona sa te omoare. Trebuia sa îți tragă o sperietura. Un avertisment. Sper ca ti-a fost invatatura de minte, sa nu mai pleci de capul tău.
    - Dar... Încă un avertisment? Nu a fost suficient ca mi-au trântit o pisica moarta în patul meu, biata ființa? Acum și asta?
    Intr-adevar, Benedetti se pretase la găinării,  precum un biet animal măcelărit, niște sânge și li se părea de efect. Dar Brik... Ăștia erau pregătiți, lucrau la alt nivel. Nu putea sa-i spuna ca era vânata din doua direcții.
    - Probabil considera ca nu poți scăpa asa ușor, răspunde el, neștiind ce sa minta.
    - Dar dacă nu părăseam mașina?! Dacă mergeam undeva și așteptam pe cineva, în mașina! Atunci, eram moarta.
    Tony strânge volanul de parca ar fi vinovat pentru furia ce îl cuprinde din nou. Sigur ca se gandise și el la asta. Îl îngrozise gândul ala.
    - Probabil ca nu s-au gândit la asta, încearcă el din nou sa tina lucrurile sub control.
    Bineînțeles ca s-au gândit și ei la asta. Dar era un risc pe care au fost dispuși sa si-l  asume. Cat de puțin îl cunoșteau pe Richards. Chiar nu știau ca Eric nu tremura în fata nimănui? Și ca face ravagii pentru familia lui?
    - Am nevoie sa te liniștești. Dacă o iei razna, nu ma pot concentra pe ce am de făcut. Aduna-te, calmeaza-te, am nevoie de tine liniștită.
    - Sa vedem cât de calm poți sa stai tu, când cineva încearcă sa te omoare! Rabufneste ea.
    - Povestea vieții mele.