Lumina sufletului meu { Yoonmin} +18

🌨️11🌨️

                 Au stat îmbrățișați câteva minute bune, până când liniștea lor a fost distrusă de soneria ușii ce a răspândit în întreaga sufragerie un clinchet de clopoței. Jimin a insistat pentru a fi în ton cu sărbătoarea, așa că Yoongi i-a făcut pe plac. Nu că ar fi putut rezista acelor ochișori mari sclipitori, acelor buzițe pline ce mereu aveau gust de bezele cu căpșuni, și acelui tors adorabil ce îl făcea să se înmoaie de fiecare dată când îl auzea, sfârșind în cele din urma prin a se ghemui pe canapea cu Jimin așezat pe pieptul său.

               Oftând în semn de iritare că a fost întrerupt din sesiunea de pupici și îmbrățișări, i-a dat cu ezitare drumul motanului din brațele sale și s-a îndreptat cu cea mai mare lene posibilă spre ușă. Abia a apucat să deschidă ușa când o săgeată brunetă a trecut iute pe lângă el, apucând să vadă doar o codiță albă ca un puf, apoi o serie de chicoteli i-au adus zâmbetul superb pe buze, un zâmbet după care jumătate din populația feminină moare, dar care era rezervat numai lui Jimin.

Namjoon:- Ai învățat să-ți folosești buzele și pentru zâmbete?

                 Surâde bărbatul cu gropițe în obrăjori, fericit să-și vadă prietenul din nou fericit așa cum era odată. Tare teama îi era că nu va mai putea zâmbi vreodată, era tot botos și îmbufnat, comenta la orice și refuza cu vehemență orice ieșire cu prietenii. Dar acele vremuri tulburi s-au încheiat, iar Namjoon spera să nu mai revină vreodată căci Yoongi mai mult ca oricine merita să fie fericit.

Yoongi :- Mai comentează odată și te las în fața ușii până te transformi în țurțuri.

                  Revine la chipul său serios odată ce remarca lui Namjoon ajunge la urechile sale.

Namjoon :-Bine, bine, nu este nevoie să fii urâcios. Ți-am adus lasagna.

                   Flutură acesta o pungă roșie prin fața sa, timp în care Yoongi se dă din ușă și îi permite lui Namjoon să intre. Deja vedea cum i se albesc sprâncenele din cauza ninsorii ce nu părea că are de gând să se oprească curând.

Yoongi :- De unde ai cumpărat-o?

                   A întrebat precaut pentru a știi dacă îi va putea da lui Jimin să pape. El putea trăi și cu semipreparate și produse congelate, dar lui Jimin voia să îi ofere preparate proaspete și dacă se poate de casă. Cel puțin până va mai pune pe el, este adevărat că mai luase puțin în greutate dar tot nu era suficient pe cât ar trebui să fie.

Namjoon :- Ah, am găsit-o în spatele frigiderului.  

                   Răspunde non-șalant așezându-și baltonul negru în cuier.

Yoongi :- Poftim?

                     Se albește la față ca o pictură neuscată pe care tocmai s-a aruncat o găleată de apă iar toată vopseaua s-a scurs, fiind la un pas de a scăpa pachetul adus de Namjoon.

Namjoon :- Am glumit doar, mama a făcut prea multă lasagna și am vrut să-ți aduc și ție, știi doar că atunci când vin sărbătorile am impresia că vrea să-l îngrașe pe Kookie. Gătește mai mult decât este necesar.

                   Surâde bărbatul cu gropițe, amuzat de reacția brunetului. Nu spunea că nu-l înțelege, în primele luni de relație și el era extrem de paranoic în legătură cu alimentația lui Kookie, dar s-a mai calmat cu timpul când și-a dat seama că Kookie știa să aleagă ceea ce îi face bine. Sub acel înveliș inocent de iepuraș cu zâmbet dulceag, era mult mai inteligent decât lăsa să pară.

Yoongi :- Nu ești normal. Aproape mi-a stat inima în loc.

                    Răsuflă ușurat, neputând însă să guste poanta lui Namjoon. Își croiește drum spre bucătărie punând caserola din sticlă în frigider, apoi se întoarce în sufragerie cu o tavă argintie pe care se aflau un pahar de vin fiert, pentru a merge în armonie cu vremea rece de afară, un pahar de lapte cu babane pentru iepurașul pofticios, și un pahar de lapte de cocos pentru motănelul său preferat.

                   Ce doi hibrizi stăteau pe canapeaua comodă crem, unde Jimin îi arăta entuziasmat noii să-i colțișorii, iar Kookie dădea entuziasmat din codița lui pufoasă ca un puf de prins părul, Namjoon neputând să se abțină să nu imortalizeze aceste momente plăcute.

Yoongi :- Jimin...

                  Glasul brunetului atrage imediat atenția motanului ce sare de pe canapea lângă el, cu mânuțele la spate ca un copilaș cuminte și urechiușele albe se se zăreau printre firele de păr rozaliu zvâcnind curioase de orice sunet.

Yoongi :- Trebuie să plec, să fiți cuminți ai să aveți grijă de Namjoon.

                   Intenționat a pus accent pe aceste cuvinte doar pentru a vedea cum Namjoon se zburlește ca un cocoș ce i s-au smuls penele. Dacă ar fi fost un hibrid cel mai probabil i s-ar fi zburlit blănița, dar cum nu este se rezumă doar la a se bosumfla. Ca să nu dea o replică usturătoare de față cu cei doi hibrizi. Astfel de înțepături prietenești erau normale între ei, nimeni nu se irita, nimeni nu se bosumfla, totul se spunea din pură prietenie. Așa își demonstrau ei afecțiunea.

Jimin:- Yoonie să nu-și facă griji. Vom fi cuminți. Plomit.

                   Stâlcește puțin cuvântul doar pentru a-i demonstra brunetului că spune adevărul. Și-a învățat lecția în legătură cu făcutul de prostioare când este singur, nu mai vrea să treacă prin ce a trecut în urmă cu câteva luni, aceea era o amintire pe care dorea să o uite. A trăit spaima vieții lui, iar dacă Yoongi nu l-ar fi simțit și nu ar fi beneficiat de aceste mici bonusuri ca și Înger al Morții...nici nu vrea să se gândească la ce s-a fi putut ajunge și cum s-ar fi terminat. Cu siguranță nu ar fi avut un final fericit.

                   Yoongi a oftat înduioșat de cât de dulce putea fi acest pisoi, aplecându-se și sărutându-i buzele sale pline. Câteodată se întreba ce a făcut pentru a merita o așa pereche adorabilă din toate punctele de vedere. De ce oare destinul i-a scos acest pisoi superb în cale, când el însuși nu avea o părere prea bună despre propia persoană, dar dacă se gândea mai bine nici nu dorea să știe răspunsul. Dacă Jimin era fericit alături de el...nu avea nevoie de mai mult. Și spera să nu ajungă vreodată să-l rănească chiar și fără să-și dorească asta.

Yoongi :- Pe degețel.

                    Îi imită acesta tonul cam cât putea de dulce, totuși și-a petrecut un bun timp fiind morocănos, iritat până și de aer și bosumflat, era cam greu să-și modifice tonul vocii dar măcar încerca, chiar dacă arăta precum o maimuțică când se strâmba încercând să zâmbească. Asta în primele zile, acum zâmbetul său s-a transformat într-unul mai natural.

                     Și-a luat pe el baltonul crem, punând și un fular în jurul gâtului pentru a se proteja de frigul de afară. Ar fi putut foarte bine să se folosească de abilitatea de Înger al Morții de a se deplasa dintr-un loc în altul într-o secundă, dar personal prefera să meargă ori pe jos ori cu mașina. Să se bucure de micile plăceri de care se bucurau muritorii.

                    A ieșit din casă luând în acest timp și cheile de la mașină care se odihneau în coșulețul aflat pe noptiera de lângă ușă, s-a deplasat pe poteca curățată de zăpadă până la ieșirea din curte, apoi încă câțiva pași până la mașina sa. A urcat la volan bucurându-se de căldura din mașină ce îi dezgheța obrajii înroșiți de ger, iar după câteva minute în care și-a încălzit palmele a pornit spre centrul orașului.