AXEL
Mi-am trecut degetele prin păr, gest pe care îl făcusem de prea multe ori în seara respectivă. Eram stresat, nervos și speriat și nu știam încotro ar fi trebuit să o iau. Știam că Luna încă mă aștepta în locul în care am lăsat-o și încercam să termin cât mai repede cu Valentina pentru a mă întoarce la ea. Luna era im-pulsivă și temperamentală și știam că avea să bănuiască curând că ceva nu era în regulă.
La fel ca mine.
Mi-am dezlipit degetele de pe încheietura Valentinei și am făcut un pas în spate, urmărind-o atent pe aceasta cu privirea. Nu se mai mișcase din momentul în care o bruscasem cu câteva minute în urmă, dar zâmbetul ei răutăcios era tot acolo, indiferent de cât de mult o avertizau ochii mei să înceteze.
Știam că riscam atunci când am hotărât să o aduc pe Luna cu mine în Birgmingham, dar am știut că ea era singura care avea să mă facă să mă simt cât de cât om la petrecerea aceea idioată. Ultima a fost îngrozitoare și am sperat că ai mei nu aveau să mă mai solicite la astfel de evenimente pe care le uram din tot sufletul, dar când am văzut-o pe mama în dreptul ușii în dimineața respectivă, am știut că nu aveau să înceteze.
Niciodată.
- Las-o pe Luna în pace, Val, am avertizat-o atunci când m-am întors spre ieșirea de pe holul acela idiot în care m-a adus ea.
Nu am făcut mai mult de doi pași în direcția opusă înainte ca aceasta să râdă și ulterior să vorbească pe un ton amuzat, parcă testându-mă să mă întorc la ea și să-mi continui amenin-țările.
- Să nu-ți faci iluzii că o vei mai găsi când te vei întoarce.
M-am oprit. Nu a trebuit să o privesc pentru a ști că avea zâmbetul până la urechi și se bucura din suflet de toată situația în care mă aflam.
Valentina a fost o greșeală de la bun început, iar momentul acela mi-a demonstrat chiar și mai mult asta. N-ar fi trebuit să umblu niciodată cu ea, nici măcar în felul acela idiot în care am făcut-o. Iar acum era acolo să culeagă laudele încrederii pe care i-o oferisem.
- Despre ce vorbești? am întrebat-o tăios.
A râs.
- Doar nu crezi că ai tăi o vor accepta pe țărăncuța ta și a doua oară, nu?
M-am abținut dorinței subite de a mă întoarce la ea și a o trânti din nou în peretele acela, hotărât să aflu despre ce prostii vorbea. Numai că știam. Oarecum.
Am scos telefonul din buzunar și am apelat-o pe Luna de câteva ori, panicându-mă și mai tare atunci când ea nu mi-a răspuns nici măcar o dată.
Am mărit pasul până la ascensor și am apăsat obsesiv pe butonul roșu de lângă. Am urmărit pentru câteva momente ecranul de deasupra lui și am sperat că avea să ajungă în curând pe la etajul unu, doar că, după ce a fost oprit ceva timp pe la etajul douăzeci și cinci, liftul nu a coborât, ci a urcat mai departe. Am înjurat de câteva ori și am deschid ușa spre ieșirea de urgență, coborând scările până la parter.
Mi-a fost imposibil să nu o caut pe Luna cu privirea prin încăpere, iar inima a început să îmi bată și mai tare atunci când nu am văzut-o lângă mesele cu aperitive. Știam deja că lipsa ei nu era un lucru bun și tot ce îmi doream era să apară de undeva din spatele meu cu zâmbetul acela ce mi-a făcut inima să rateze o bătaie chiar în prima zi în care am cunoscut-o.
Nu avea rost să o caut pe mama. Sau pe tata. Știam deja că ei se aflau în spatele oricărei probleme apăruse între timp și nu făceam decât să îmi pierd timpul încercând să înțeleg ceea ce i-a făcut să acționeze în acel mod.
