Stăteam în pragul ușii de la camera Lunei și o priveam în timp ce se chinuia să despacheteze din nou valiza aceea ce părea să aibă de două ori greutatea ei. Exageram, bineînțeles, dar valiza-monstru era cât se putea de reală și nu înțelegeam cum de a putut să o care din Jacksonville până în Greenwich. Aproape că nu m-a lăsat să o ajut cu ea când am plecat de la Delilah, dar eu am ignorat orice întruga despre independență și i-am luat-o înainte.
Era Boxing Day, adică a doua zi de Crăciun, și încă nu-mi venea să cred că reușisem să o conving să se întoarcă înapoi. Cu o promisiune pe care mă chinuiam să o țin, deși trebuia să recunosc că am vrut să o sărut cam în fiecare minut de când am văzut-o mai devreme în acea seară.
Dacă ar fi fost după mine, n-ar mai fi petrecut nicio noapte la Delilah, ci s-ar fi întors cu mine înapoi chiar atunci după ce am terminat discuția. Sau ne-a terminat ea pe noi. A trebuit să încuviințez politicos atunci când mi-a spus că era absurd să-și petreacă noaptea de Crăciun împachetând și dezpachetând. A doua era mai bine.
Nu-mi dădeam seama dacă Delilah se bucura că Luna s-a întors în apartamentul nostru. Știam că își dorea să mai rămână cu ea, dar, pe de altă parte, eram convins că se bucura că lucrurile păreau mai bune între noi doi. Adică cam atât cât se putea.
- Ai putea să mă ajuți, a bombănit ea în timp ce își împacheta unul dintre tricourile acelea roz de care eram responsabil.
- Încerc să mă țin de promisiune, Lunatico, am spus, făcându-i semn spre distanța dintre noi. N-aș vrea să te ating din greșeală.
Și-a dat ochii peste cap, apoi a râs. Habar nu aveam dacă alintul cu care mă obișnuisem a avut acel efect asupra ei sau ce-a de-a doua parte a replicii mele. Orice ar fi fost, am zâmbit, căci eram mândru că o făcusem să râdă după tot prin ce a trecut din cauza mea și a modului meu idiot de a gestiona lucrurile.
- Asta nu te-a deranjat ieri atunci când m-ai sărutat.
De ce mă făcea să mă gândesc la momentul pe care mă chinuiam să îl țin departe de mintea mea?
- A fost înainte de promisiune.
I-am făcut cu ochiul, ceea ce a făcut-o să zăbovească ceva asupra tricoului din mâinile ei.
- Și crezi că te vei ține de ea?
- Bineînțeles.
În regulă, mințeam de înghețau apele. Că mă străduiam cât puteam de mult să nu traversez distanța aceea nenorocită dintre noi și să o sărut chiar acolo era una, să fiu sigur că aveam să reușesc era cu totul altceva.
Mi-a zâmbit timidă, dar nu a mai spus nimic, ci a revenit asupra hainelor rămase în valiza-monstru. Luna, timidă? Nu era ceva ce vezi în fiecare zi.
Am tresărit atunci când am auzit soneria. Mi-am scos portofelul din geacă și i-am deschis livratorului de la Mario's, pizzeria mea preferată din cartier. I-am lăsat un bacșiș generos tânărului ce părea cu câțiva ani mai mic decat mine și am luat cele două cutii de pizza, pe care le-am dus în camera Lunei.
M-a privit surprinsă atunci când i-am întins ei una dintre cutii, iar pe cealaltă am păstrăt-o în brațele mele.
- Ai scuipat în ea? m-a întrebat ea cu un zâmbet micuț ascuns în colțul gurii, iar eu am râs, amintindu-mi de ultima oară când i-am dus pizza.
Ce era drept, fusesem un dobitoc. Și nu pentru că i-aș fi scuipat în pizza, ci pentru că am comandat-o cu foarte mult sos picant și am mai aruncat și eu niște boia iute peste înainte să i-o duc.
