Drumul înapoi spre apartament nu a durat atât de mult precum am sperat. Când am ajuns în dreptul ușii, nici măcar nu reușisem să îmi pun ordine în gânduri sau să vin cu o soluție dacă mi-aș găsi bagajele în mijlocul sufrageriei. Și, în mod clar, conversația cu Delilah nu m-a ajutat deloc.
Habar nu am ce m-aș fi așteptat să se întâmple dacă aș spune cuiva exact ce se întâmplă în viața mea, dar în mod clar eram dezamăgit. Că eram încă în același punct.
Am intrat în apartament precaut și curios și am răsuflat ușurat abia în momentul în care n-am văzut pe nicăieri vreuna dintre valizele mele. În schimb, am înghețat atunci când i-am văzut zâmbetul Tessei, ce mă privea de pe canapea într-o stare mult prea bună, alături de o Luna tensionată.
Cred că eram pregătit să mor chiar în acel moment.
- Ai venit, a constatat ea ușurată. Te așteptam de ceva vreme.
N-ar fi trebuit să fie acolo. N-ar fi trebuit ca Luna să o vadă. N-ar fi trebuit să apară în apartament atunci când lucrurile mergeau atât de prost pentru mine. Știam că multitudinea de mesaje pe care mi le trimisese au fost majoritatea ignorate sau refuzate, dar nu mă așteptam să fie atât de curajoasă încât să vină până aici.
- De ce?
Tonul meu era răutăcios, dar nu puteam face nimic în legătură cu asta. Vedeam prea bine în privirea Lunei că apariția Tessei nu era ceva ce își dorea, mai ales după apropierea dintre noi de mai devreme. Asta dacă își mai amintea.
- Am rămas datoare cu ceva, îți amintești? a rânjit cu subînțeles, de parcă n-ar fi înțeles deja toate persoanele din încăpere la ce se referea.
La naiba, cred că și ratonul din fața căminului știa la ce se referea.
Ar fi trebuit să o dau afară. Ar fi trebuit să o rog să plece în modul acela brutal cum mai făcusem și înainte, dar nu mi-ar fi adus puncte bonus în ochii nimănui. În niciun caz ai Lunei.
Așa că am făcut ceva la care nu m-am așteptat. Am luat-o de mână și am tras-o cât am putut de repede spre dormitor, sperând să scap de privirea aceea iscoditoare a Lunei. Dezamăgită, chiar.
Am trântit ușa în urma mea și i-am făcut semn Tessei să se așeze pe pat, sperând că aveam să îmi fac înțelese intențiile. Ceea ce a fost imposibil, lucru de care am fost conștient atunci când ea s-a apropiat de mine și și-a strecurat mâna pe sub geacă și tricou și s-a întins să mă sărute.
- Oprește-te, i-am cerut.
I-am prins mâna și m-am dat un pas în spate. M-a privit confuză.
- Ce se întâmplă?
- Ce cauți aici, Tessa?
- Ți-am scris că vin, a ridicat ea din umeri.
Mi-am îngustat privirea și m-am scotocit în buzunare după telefon, știind că nu-l mai verificasem de ceva vreme. Și acolo erau mesajele despre care vorbea Tessa, vreo zece la număr, mesaje în care îmi spunea de datoria pe care o avea față de mine și că avea să vină la mine pentru a ne regla conturile. Și da, a folosit fix acest cuvânt.
- Nu ți-am răspuns, așa că nu trebuia să vii până aici.
A zâmbit în colțul gurii, evident neînțelegând ce naiba încercam să îi spun.
- Dacă tot sunt aici...
A încercat să se mai apropie încă o dată de mine, dar am oprit-o la timp.
