-Orice ar fi, vei fi aici, nu?Ochii lui sunt triști și aproape goi.
-Normal scumpule, mereu.
-Acum opt ani de zile mi-am pierdut familia. Era aniversarea de căsătorie a părinților mei,așa că plecasem la cumpărături pentru un grătar în familie. Mama, tata și Amelia s-au dus să bage cumpărăturile în mașină, eu m-am întors fiindcă sor-mea uitase să cumpere înghețată. Inspiră adânc, apoi mă trage mai aproape de el. Se uită în sus clipind de câteva ori în încercarea de a nu plânge. Mă uitam pe geam la Amelia, se strâmba la mine cât eu așteptăm să plătesc la casă. Dintr-o dată o mașină neagră a oprit în fața a lor mei, din ea au coborât doi inși cu puști în mână. Mi-au omorât familia sub privirile mele. Iar nemernicii ăia de polițiști nu au făcut nimic...
-Iubitule...
-Nu mă întrerupe. După un an și ceva l-am cunoscut pe Carlos. Tipul era unul din fii lui Montgomery, șeful celor care mi-au omorât familia. M-am împrietenit cu el, cu mult noroc în scurt timp am devenit cineva. Cineva care se va putea răzbuna pe toată familia aia de animale... Puteam avea un alt viitor, însă eu am ales răzbunarea. Prietenul meu cel mai bun făcând același lucru. Să ne salvăm fundurile reciproc.
-Aiden, afirm sigură pe mine iar el îmi oferă o privire "de unde ști" Știam din seara când i se stricase mașina. Mi-am dat seama după priviri că sunteți prieteni. Asta și faptul că atunci când mă urmarea nu se ascundea prea bine, iar odată l-am auzit vorbind cu tine. Babe, să nu cumva să te gândești o secundă că tu ești de vină pentru ceea ce s-a întâmplat. Dacă sora ta ar fi vrut să cumpere ea înghețata, tu ai fi fost cel mort acum.
-Ce m-aș face dacă nu te-aș avea pe tine?Își împletește degetele cu ale mele.
-Nu știu. Sigur ai fi prin vreun club cu vreo cucerire, spun mai mult în scârbă iar el râde. Mă ia în brațe frecându-și nasul de al meu.
-Iubito, sunt doar al tău.
-Chiar așa?Îl sărut pe buze zâmbind.
-Aham, mă ridică în brațe, lăsându-mă pe covorul moale.
-Te iubesc.
***Șapte luni***
-Îmi este somn, mă plâng eu verișoarei mele.
-Te-am pus eu toată noaptea să stai călare?Întreabă apoi o lovesc în umăr.
-Damian a fost plecat aseară. A avut niște treburi urgente cu Aiden. Am stat toată seara și m-am uitat la serialul ăla nenorocit. Mai vrei o cafea? Eu mai vreau una. Fac semn chelnerului să îmi mai aducă o cafea iar Vivian pufnește.
-Liv?Se aude o voce masculină si instantaneu mă întorc.
-Alex? Doamne cât timp a trecut. Cum ești?Mă ridic instantaneu îmbrățișându-l iar Vivian tușește forțat pentru a atrage atenția. Scuze, Alex, verișoara mea Vivian. Vivian, Alex, am fost împreună,ultima parte o zic în șoaptă sperând că nu a auzit, însă după zâmbetul ei, sigur a auzit.
-Îmi pare bine Alex, fost iubit al verișoarei mele, ia un loc. Se dă la o parte făcându-i loc lângă mine. Grozav Vivian.
-Nu credeam că am să dau peste tine aici. Ce ai mai făcut?Îl întreb politicos. Alexander Carter. Iubirea mea din liceu, am fost împreună cred că un an, un an și jumătate. Eu eram clasa a zecea iar el era aproape de finalul facultății.
-Dupa ce am terminat facultatea, cu puțin ajutor, am ajuns detectiv. Dar tu? Când te-am văzut ultima dată încă aveai părul mov și atitudinea unei fete rele.
-Păi, curând după au intrat și frații mei la liceu. Iar eu pur și simplu am încetat să mai fiu așa. Îi ajut pe ai mei la firma lor.
-Vai, ce dor îmi este de tarta de fructe a doamnei Hope, râde ușor apoi zâmbește cuceritor.
-Putem oricând să vorbim cu mătușa să facă o tartă, zice Vivian zâmbind apoi se ridică de la masă. Pe mine mă scuzați, prietenul meu are nevoie de ajutorul meu. Liv, ne vedem diseară. Alex, mi-a părut bine.
-Drăguță verișoara ta.
-De fapt este doar ciudată. Și... Ești pe aici în interes de muncă?
-Se poate spune și așa. O să ajung tata într-o variantă mai tânără și arătoasă.
-Domnul Carter cum se mai simte?
-Ca de obicei. Dacă este în sala de judecată se simte cel mai sănătos om din lume. Niciodată nu poți ține un judecător departe de judecătorie.
Vroiam să zic ceva însă am primit un mesaj de la Damian, care mă anunță că mă așteaptă în apartamentul meu.
-Scuze, dar prietenul meu mă așteaptă. Te superi dacă lăsăm conversația pe altă dată? Uite, scriu pe foaie și apoi i-o întind, ăsta este numărul meu. Sună-mă când ai timp.
-Sigur o voi face. Îmi sărută ambii obraji apoi îl las în cafenea, nu înainte de a plăti consumația mea și a verișoarei mele. Nemernica aia m-a lăsat singură cu el, nu avea niciun fel de treabă, fiindcă Dean este plecat în afara orașului pe tot parcusul săptămânii.
-Babe, sunt în bucătărie, strigă Damian. Muzica răsună în boxe, dupa mirosul din hol sigur și-a aprins iar vreo țigară. Abia îmi târăsc picioarele spre bucătărie, unde Damian învârtea într-o tigaie. Cu altă mână încercând să stingă cât mai repede țigara în scrumieră.
-Ce faci aici?Mă întind să îl pot săruta pe obraz, iar el se lasă un pic mai în jos pentru a putea face asta.
-Am zis să fac ceva repede. Ști, trebuie să mergem la ai tăi. Ști tu, să mă cunoască, dacă în bucătărie nu ar fi fost cald, aș fi putut jura că a roșit din cauza emoțiilor.
-Aham. Geaca mea de piele, a rămas în mașina lui Aiden ultima dată când l-ai trimis după mine. Zic furând o bucățică de carne.
-O să îi zic să ți-o aducă, momentan este plecat. L-am trimis în locul meu.
-Bine iubire. Dă-mi telefonul tău, trebuie să o sun pe mama și eu nu mai am baterie. Își întoarce doar puțin corpul arătându-mi locul unde este. Îl scot apoi ies din bucatarie pentru a vorbi la telefon. Am apelat-o pe mama, însă n-a răspuns. Când mă pregăteam să îi înapoiez telefonul, el începe să sune. Damian, sună telefonul.
-Răspunde și tu iubito.
"-Demon, sunt Carlos. Am să îți fac o ofertă. Tu îl vrei pe tata mort, iar eu îi vreau banii. Ce spui?
-....
-Umm, Damian? Mă reped spre bucătărie punându-i brusc telefonul la ureche, iar el se uită uimit."
-Carlos!Afirmă printre dinți. Da. Nu acum și nu, niciodata. Fie. Azi? Um, bine.
-Anulez cina?Întreb cu o fărâmă de speranță în voce.
-Nu. Am de gând să îți cunosc părinții și frații.
-Babe, să nu te sperii dacă fratele meu, Chris, îți spune că a scuipat în mâncarea ta, sau că a pus otravă de șobolani. Sau, dacă tata, aduce în discuție pușca de vânătoare pe care o are în birou.
-Scuză-mă un moment, își scoate iar telefonu formând un numar. Trebuie să-mi rezerv un loc la cimitir.
-Nesimțitule,strig frustrată lovindu-l peste ceafă.
Să îmi aducă aminte cineva, de ce m-am îndrăgostit de el?
