-Uita-te la ei ce draguti sunt. Atata dragoste, atata dragalasenie. Vivian o tine asa de mai bine de 7-8 minute.
-Hey! Ma plang eu stand in bratele lui Damian pe canapea.
-De data asta nu mai poti sa le depasesti dragalasenia. Uita-te cum are grija de surioara lui.
-Iubito, Vivian are dreptate. Sunt doi ingerasi.
-Umm, Liv? Ce se va intampla cu fratele tau?
-Am vorbit cu Damian si ne vom retrage plangerea. Insa mama si tata il vor interna pentru o perioada la un spital, unde sunt oameni specializati ce il pot ajuta.
-Adica un spital de nebuni, Damian o impinge cu piciorul pe Vivian, aceasta cazand de pe canapea.
-Mai rautacioasa de atat puteai fi?
-Nu ma face sa te bat acum, au inceput sa imi placa certurile celor doi. Desi o neaga, ei doi sunt prieteni buni.
-Sa va aduc suzetele copilasi?Ii intreb eu pe cei doi, ei se intorc brusc spre mine si scot limba la mine simultan. Mda, exact ce ziceam. Ma duc sa ii culc pe copii.
Ma ridic de pe canapea luandu-mi fata in brate iar baiatul de mana. Ii urc pe cei doi la etaj, sa il adorm pe Robert este un lucru usor, sa o adorm pe Destiny este un adevarat chin. Vazand ca incepe sa planga realizez ca sigur si-a scapat suzeta in sufragerie, o asez in patutul ei pornindu-i jucaria care atarna deasupra patului.
Coboram incep scarile sperand ca cei doi nu s-au omorat cat am lipsit. Insa spre surprinderea mea cei doi discutau destul de aprins, incat nici nu m-au simtit in spatele lor.
-Cat mai ai de gand sa ti secret?
-Nu stiu Viv. Nu stiu nici cum va reactiona. Imi este cam frica... Dumnezeule spune-mi ca nu este ceea ce cred eu.
-La naiba Damian, o ceri in casatorie nu ii spui ca esti insurat.
-Ma ceri in casatorie? Ma trezesc sa intreb in gura mare. Acestia se intorc uimiti spre mine, mai ales Damian.
-Hmm, iaute cat este ceasul. Trebuie sa imi hranesc pestisorul, Vivian isi ia gecuta si se face nevazuta din sufragerie.
-Incerc de ceva timp sa imi fac guraj.
-De cat timp?
-Sase luni, isi scarpina ceafa agitat.
-Sase luni?!
-Cam da. Ei bine, nu este cine stie ce cerere in casatorie dar... Olivia Moore, imi faci placerea de imi fi sotie? Scoate din buzunarul pantalonilor un inel subtire, cu pietricele pe el. Zambesc desi aveam cateva lacrimi in ochi.
-Normal ca da. Aproape ca tip.
-Ti-am zis vreodata cat te iubesc?
-Aham. Imi saruta buzele apoi ma strange in brate, insa fetita noastra incepe sa planga. Ii iau mana apoi ii asez suzeta ina mana. Randul tau.
***6 luni***
-Daca te mai agiti mult jur ca o sa te leg de scaunul ala, este ziua nuntii verisoarei mele iar aceasta este mai agitata ca fiul meu dupa ce mananca ciocolata.
-Sigur imi sta bine rochia? Dar machiajul? Este destul de...
-Damian! Adu din masina niste sfoara, un pic mai multa. Vivian rade relaxandu-se putin.
-Nici nu vreau sa stiu de ce ai sfoara in portbagaj.
-Damian o tine acolo in caz ca trebuie vreodata sa ma lege de el.
-Ca acum cateva luni. Ce ii facusei?
-M-a mintit ca mergem cu copii la mama. Copii au ajuns la mama, noi nu. A lasat copii la mama, vroia sa mergem un weekend la o casa de vacanta pe malul unui rau. Eu si pescuitul... Am vrut sa sar din masina, la o mica greseala am adormit, in cele din urma sa ma trezesc legata de mana lui. Sa fie al naibii, face un nod prea strans. Amandoua incepem sa radem pana cand suntem intrerupte de o bataie in usa.
-Sunteti gata printeselor? Mirele deja asteapta in fata altarului. Vocea lui Damian o face sa tresara din cauza emotiilor.
-Hey! Uite-te la mine! Esti superba. O incurajez iar aceasta ma imbratiseaza, deschidem usa apoi coboram pentru a lua masina.
-Wow. Asta este tot ce Damian spune uitandu-se in oglinda retrovizoare, ii lovesc cu piciorul scaunul.
-Taci si condu! Pana nu fuge mirele.
-Ha, ha , ha. Damian rade fortat aratandu-mi degetul mijlociu.
-Oricum, voi cand aveti de gand sa va casatoriti?
-Eu cu nebuna asta? Niciodata!
-Da? Atunci sper ca incapi in canapea, fiindca diseara acolo dormi.
-Doamne! Daca si eu cu Dean o sa fim asa atunci, Damian opreste masina. Vivian rade de noi, iar noi doar tacem din gura. "Certurile" astea sunt rutina noastra. Ma amuza.
-Bun, am ajuns. Draga Vivian, mai ai o sansa sa fugi. Damian parcheaza masina in fata bisericii iar Vivian isi ia sufletul in dinti si coboara, la fel si eu. Rochia asta deja incepe sa ma incomodeze.
-Iubito, sti ca am glumit, nu?Intreaba Damian luandu-ma in brate si sarutandu-mi obrazul stang.
-Desigur babe, eu insa n-am glumit. Il las singur iar eu intru in biserica. Zambesc strengareste si dau dezaprobator din cap. De ce oare mi l-ai dat mie pe cap?
Bla, bla, bla atat auzeam din slujba preotului, Damian era in dreapta mea cu cea mica in brate iar eu cu Robert in brate. Mana libera mi-o impreun cu cea a lui Damian iar el isi intoarce capul si imi zambeste.
-Te iubesc, imi mimeaza doar doua cuvinte , insa cu aceste doua cuvinte ma face cea mai fericita.
-Daca cineva se opune acestei casatorii sa vorbeasca acum sau sa taca pe vecie. Un moment de liniste deplina apoi momentul decisiv. Va declar sot si sotie. Poti saruta mireasa. Sute si mie de aplauze in cinstea celor doi. Parca ieri participa la cursele de motor doar pentru a fi mai aproape de el.
-Babe, sti la ce m-am gandit? Ce spui, peste 2-3 saptamani?
-Um?
-Nunta noastra, peste cateva saptamani?
-Credeam ca te-ai razgandit.
-Doamne, nu. Niciodata babe. Sa asteptam sa vina cuplul din luna de miere.
Eu si Damian ramanem printre ultimii in biserica, am vrut sa ies insa mana lui m-a impiedicat. M-a strans de mana, intorcandu-ma spre el.
-Jur ca am sa te iubesc toata viata, pe tine si copii nostri. Zambesc la vorbele lui si l-as imbratisa insa avand copii in brate este cam greu.
-Iar eu jur sa te iubesc si in momentele in care te-as omora.
