-Cum sa nu gasesti doi copii si un adult in toti acesti 15 ani?!
Ajunsesem sa vorbesc singura, am fost ca o epava fara copilasi mei. De ce Christian? De ce? Damian mi-a fost alaturi in tot acest timp, doar ca eu imi vreau puii, nu pe Damian. Strang hainutele copiilor mei lasand cateva lacrimi sa-mi paraseasca ochii, 15 ani nenorociti.
-Imi vreau copii inapoi! Strig din toti plamanii si pentru prima data, ma bucur ca am acceptat sa locuiesc pentru o perioada in casa pe care tata i-a oferit-o. O casuta retrasa in padure, cine ma poate auzi? Imi trec mana prin parul incurcat si ma ridic de pe scaun, luand o cana cu apa pentru a ma linistii. Am 30 si ceva de ani si sunt cea mai nefericita femeie. Iau cheile masinii si ma duc pana in orasul cel mai apropiat pentru a face cateva cumparaturi. Camioneta Ford parcurge cu usurinta drumul anevoios, astazi ar fi ziua fiului meu, ar implinii 17 ani. Imi vad fiul in orice tanar de 17 ani pe care il zaresc. Si fiul meu ar fi asa, si el ar zambii asa, tot felul de ganduri. Imi fac rau cu mana mea. Parchez camioneta in fata supermarket-ului si inspir adanc aerul proaspat. Trantesc portiera si intru in magazin, desi satul pare locuit, magazinul este aproape pustiu.
Deschid usa frigiderului scotand de acolo cateva sticle de Corona Light, asezandu-le in cos, cand dintr-o data cineva se izveste de mine.
-Ma scuzati, se scuza o fata bruneta trecand fulgerator pe langa mine, ascuzandu-se printre raioane.
-Ati vazut cumva o fata cam atat de inalta, bruneta? Un baiat se intereseaza de fata de mai devreme.
-Umm, da, a iesit afara din magazin.
-Multumesc. Il vad cum iese vijelios din magazin, usa auzindu-se destul de puternic in urma lui.
-Multumesc frumos, fata imi multumeste si se uita in cosul meu de cumparaturi, vazand tortul de fructe. Umm, mai avea un tort la fel? Stiti, este ziua fratelui meu astazi si iubeste acest fel de tort.
-Scuze, nu mai este. Dar poftim, poti sa il ai pe al meu, uimirea de pe fata fetei era nimic in comparatie cu placerea pe care o simteam ca am facut-o sa zambeasca. Si ei ar putea sa fie...
-Te-am prins, baiatul de mai devreme o cuprinde in brate, apoi incep sa rada. Sora mea va deranjat cumva?
-Nu, stai linistit. Este o fata draguta. Mi-a facut placere sa vorbesc cu ea.
-Des, sa mergem, unchiul sigur trebuie sa ajunga acasa. La revedere doamna. O trage pe sora lui pana sa apuc sa zic eu un cuvant, insa raman ascultand cand il aud spunandu-i numele din nou. Des, ti-am zis de atatea ori sa nu vorbesti cu straini.
-Ai mai fratioare, doamna a foat draguta. Mi-a oferit si tortul ei.
Scutur din cap stiind ca nu au cum sa fie ei. Zambesc amar stiind ca si copilasii mei ar fi fost asa, Robert sa aiba grija de sora lui, iar ea sa ii faca probleme. Ma duc la casa de marcat, punand cumparaturile pe banda, ascultand discutia femeii de la casa cu o alta femeie mai batrana.
-Sunt atat de plini de viata amandoi. Sunt doi copii buni, pacat de ei.
-Pacat de ei?!
-Da, nu ai auzit? Unchiul cu care locuiesc a fost concediat de la locul de munca. Saracul baiat. Iar o sa trebuiasca sa lucreze la magazinul de ustensile al domnului John. Iar de fata nu mai zic, se cunoaste ca nu a avut o mama sa o indemne.
-Dar chiar, parintii lor unde or fi?
-Cica i-ar fi parasit pe cei doi cand aveau 2 ani si respectiv 3 luni. Inima imi batea cum putere, picioarele mi-se inmuoasera, insa mi-am facut curaj sa intreb.
-Nu va suparati. Acesti copii. Cine sunt ei de fapt?
-Pai cei doi locuiesc de cativa ani buni cu unchiul lor in satul nostru. Eu am 9 ani de cand m-am mutat aici cu sotul meu, deci ei trebuie sa aiba si mai mult. Sunt doi copii buni. Ma sprijin cu mana de marginea benzii simtind cum puterea din picioare ma parasea.
-Cum...Cum ii cheama?
-Pe baiat Robert parca, iar pe fata Destiny. Pur si simplu imi pierd echilibrul, iar daca persoana din spatele meu nu era acolo, ei bine, as fi cazut pe jos. Imi reglez respiratia apoi ma ridic aruncand pe masa 30 de dolari, adica suma cheltuielilor apoi fug din supermarket. Ma sui in camioneta, calcand acceleratie, sperand ca ii voi putea prinde din urma pe cei doi. Cand eram gata sa ma dau batuta, atunci i-am vazut. Am coborat din camioneta, lasand portiera deschisa, nemai pasandu-mi de nimic. Cei doi erau intr-un parc, Robert o dadea pe sora lui in leagan.
-Destiny, strig la fetita mea insa Robert isi pune mana pe umarul ei facandu-i semn sa stea.
-De unde ii stiti numele surorii mele? Si mai bine zis cum ati ajuns aici? Ne-ati urmarit cumva?
-Robert, sunt eu...mama voastra.
-Doamna sunteti nebuna. Haide Destiny, femeia asta nu este in toate mintile. O trage pe sora lui dupa el, ea uitandu-se mereu in spate.
-Mieluselul meu, sunt eu, mami. Robert se opreste instantaneu, uitandu-se uimit la mine. Iti aduci aminte cand te jucai cu matusa Vivian? Sau atunci cand am venit acasa cu surioara ta?
-Daca tot spui ca esti mama noastra, spune-ne ceva ce numai tu ai putea sti.
-Robert, tu esti alergic la unt de arahide si la pisici. Iar tu Destiny ai un semn de nastere sub sanul stang.
-Mama?Intreaba Destiny plina de speranta apoi fuge in bratele mele, o strang cu putere in brate, la scurt timp alaturandu-se si Rob.
-Acum sunt aici puilor, nu mai plec nicaieri. Iar voi la fel. Mi-a fost atat de dor de voi, plangeam in hohote, abia putand respirand, ii strangeam in brate nemai vrand sa le dau drumu. Apoi totul incepe sa se intunece, iar un ras se auzea din toate partile. Imi tin copii langa mine, insa dintr-o data Destiny imi este smulsa din brate ca mai apoi si Rob sa pateasca la fel.
-Nu! Ma trezesc tipand ridicandu-mi instantaneu capul. Ma aflam in masina lui Damian, acesta conducand nervos. A fost un vis, doar un vis.
-Unde mergem? Intreb stergandu-mi lacrimile si tragandu-mi nasul.
-Se pare ca Alexander ala este in stare de ceva. A depistat telefonul lui Christian. Se afla intr-un parc.
-Copii?
-Nu stiu, se rasteste lovind volanul. Scuze iubito, doar ca... Nu imi este usor. Parcheaza masina in fata unei intrari in parc, iar eu fug efectiv in parc.
-Rob? Robert?
-Mami? Vocea fiului meu ma face sa ma opresc din fugit. Chris se afla pe o banca, alaturi de Robert si cu Destiny in carucior.
-Esti nebun omule? Imi iau baiatul in brate asigurandu-ma ca este bine si nu este ranit.
-Era singura modalitate de a te face sa vorbesti cu mine, se scuza el.
-Mami, imi este frig si foame si somn.
-Gata puiule, acum mergem acasa. Christian, politia este pe drum. Vei fi arestat pentru sechestrarea a doi minori. Ai de ales, fugi sau stai.
