Atracție ispititoare [I volum din seria Lumi date naibii]

9 : trecut ucigător

       O făcusem lată,greșisem din nou.Mă lăsasem pradă sentimentilor încercând iarăși să-l ajut pe el.Nu o să mint că mi-a fost dor de el sau să îl simt peste tot în mine,îi țipasem numele de două ori nefiind în stare să țin sub mine atâta presiune.Mă auzise când îi spusesem acele vorbe lui Sandero și le întoarse împotriva mea deși eu așteptam cu totul alt răspuns,cu totul un alt Jarrel,asta nu avea să se întâmple niciodată.

   Tot drumul până la spital am stat tăcuți,stăteam cu spatele întors la el privind către oraș.Orice era mai bine acum de văzut de cât el strângând volanul cu forța,nu o să putem fi bine niciodată dacă vom continua așa.Îl simțisem în mine,știam că mă minte,îi observasem dorința dar alegea să fugă exact ca și mine.

   — Pentru siguranța ta nu le povesti fetelor,nu vreau să se mai repede această dramă din nou!

   Pufnesc,nu era doar un amărât de sex oral.Și nu înțeleg de ce mă amăgesc încontinu,era clar că nu avea să se schimbe.Lua doar ce își dorea apoi dispărea ca un nenorocit,unul norocos.Jarrel a avut norocul să crească de mic copil cu totul pus la picioarele sale,nu a trecut prin greutăți și a oținut mereu doar ce și-a dorit.

   — Pentru siguranța ta dacă nu știi ce vrei de la mine și cum să ai grijă de mine să stai naibii de parte!

    Dădusem drumul la radio și deschisem geamul,acum câteva minute împărțeam același aer însă acum aș fi în stare să sar din mașină asta blestemată.

   — La partea cu să ai grijă de mine aș rectifca exprimarea și tonul!

   A mârâit însă degetul meu mijlociu a fost drept ca răspuns,tot el era cel nervos?Am așteptat ca să ajungă în fața spitalului și să sar din mașină,Lizabeth ne aștepta afară neâncrezătoare.Bine,ne vedea după atâta timp venind împreună fără ca să încercăm măcar să ne ucidem deși cu ceva timp în urmă avusesem un orgasm din cauza lui.

— Crew și Rheea?

    — Fratele meu și cumnata mea au zis să o luăm înainte ca să nu ne întrerupă!

   Aș fi putut chiar acum să-i dau un pumn.Lizabeth nu îi trebuie un timp major de gândire ca să își imagineze ce s-a întâmplat,în schimb el încuie mașina rânjind și luându-ne pe amândouă în brațe până la intrarea din spital.

— Elizabeeth!

Ne oprim când îi auzim vocea lui Arthur,e nervos și îmbrăcat la costum și pentru prima dată arată bine.Lizabeth își îmbrățișează soțul dar el doar aruncă cu săgeți înspre Ja,cu siguranță e legat ceva de polițistului ăla.

   — În biroul meu,acum Jarrel!

   A mârâit spre el lăsându-ne pe noi în urmă.În ce rahat a mai intrat acum?

   — Va ieși întreg?șoptesc către Lizabeth.

   — Arthur îl iubește pe Ja indiferent de prostiile lui doar că fiul meu încă nu a depășit toate traumele și îmi e frică că jumătate din vină este a mea.

   O iau în brațe.Îmi amintesc toată istoria,bunicul lui Crew aflase de cartierul în care stăteam și tot datorită lui Ja care făcuse probleme în cartier fratele nostru mai mare a fost găsit.Lizabeth a pierdut un copil dar câștigase cinci înapoi,Ja alături de Saddie și Crew - copii ei biologici iar eu și Rune am fost primiți de către Arthur atunci când povestea se liniștise câte puțin.

E adevărat că Ja ne acceptase foarte greu,crescuse ca fiind primul nepot însă Crew îi luase toată splendoarea.Cumva încercam să îl înțeleg dar uneori îmi dădea impresia că stătea pe lângă mine doar din cauza Rheiei - perioada lui când Ja credea că avea sentimente pentru ea.

— Și îmi pare rău chiar și pentru tot răul făcut ți-e,toți știam de frica lui de a împărtăși sentimentele dar nu mă gândeam că poate răni atât de tare.

Îi șterg lacrimile,nu merită să plângă pentru fiul ei.

— Sunt bine mamă,sunt aici cu voi și mă vindec,promit că nu mă mai las rănită de el!

Știa că mințeam dar îmi așezase părul creț ștergându-și lacrimile îndreptându-ne către sala de așteptare.Foarte rar îi numeam mamă și tată,în cazul ăsta Lizabeth avea nevoie de susținere iar eu eram aici,nu puteam să îi întorc toate favorile doar printr-o îmbrățişare dar acum doar atât puteam să fac.Ne-am luat ambele câte o cafea aşteptând ca cei doi să iasă afară,da Ja o dădea în bară de fiecare dată și tot nu se cumințea,din asta se hrănea el ca să se poată menține.

   — Calculatorul,sună Saddie!

    Râd când o observ pe Lizabeth atât de agitată.

   — Saddie,ce faci?

   Fiecare din familia asta a avut câte o traumă,nici cinci secunde nu puteam sta fericiți pentru că apărea ceva sau cineva şi ruina tot.Trecutul fiecăruia ne-a schimba şi evoulat dar tot nu a şters acele urme care ne-a marcat pe vecie.

   — Bună El!

   Mă îndrept către Elizabeth,Saddie arăta mai diferită ca niciodată şi îi stătea al naibii de bine aşa.

— Bună Saddie!

— Dacă nu ar fi mama aici te-aş întreba alt lucru la sigur dar aşa am să mă interesez de cum eşti?

Lizabeth ne priveşte pe amândouă neluând în seamă sarcasmul fetei sale.

— E în regulă,suntem bine!

— Pe bune?să ştii că am o vedere bună şi pot vee...

Închisem calculatorul,erau semnele,nenorocitul de Jarrel,nici nu le observasem,la naibaa!

— Încă sunt aici El,să ştii?

— Nu sunt chiar atât de bătrână ca să nu pot înțelege El!

Saddie râde auzind cum închide apelul,minunat,acum cum pot ieşi din rahatul ăsta?

— Te-am avertizat Jarrel,ajunge!

vocea lui Arthur salvează din nou.

   — Deci,ce faceți? Jarrel îşi bagă mânile în buzunar de parcă nu se întâmplase nimic afişând rânjetul său speficic.

   — Nu te poți abține să stai departe de probleme?

   Jarrel în schimb doar îşi sărută mama ignorând totalmente întrebarea,aveam să îl snopesc în bătaie pentru petele alea.

— Din asta trăiesc mamă!

Jarrel trăia din păcate,aducea probleme dar touşi într-un anumit mod eu încă eram atrasă de el.

————

lectură plăcută))))