Toxic

Capitolul 27

Playlist- The Chainsmokers - Don't let me down

Alessia

Un claxon insistent și o frână bruscă, m-au zguduit puțin, deși aveam
centura pusă. Nu mi-am dat seama ce s-a întâmplat, decât atunci când
am văzut o motocicletă neagră care ne-a tăiat calea. Era fix în fața noastră, iar motorul turat la maximum scotea un sunet înfiorător.

Chiar și cu casca pe cap, am știut cine e...l-aș fi recunoscut fără îndoială oriunde. Ceva în mine s-a scurtcircuitat. Impulsuri electrice s-au aprins și stins în același timp- un foc de artificii fără vlagă.

Pentru câteva secunde, am avut impresia că inima s-a oprit. Era doar o
iluzie, căci a pornit din nou cu o forță aparte care mi-a făcut întregul sânge să năvălească ca un șuvoi. Urechile au început să țiuie, și pentru câteva secunde nu am auzit nimic în jur.

- Mama- măsii! Ce dracului! a înjurat Ignazio.

Motocicleta era în fața noastră. Neclintită ca o stâncă, la fel și
proprietarul ei. Dacă am fi fost într-un film, în acele momente Ignazio
Conti ar fi fost Chuck Norris sau ceva de genul. Sau un Tom cu ochii
bulbucați gata să alerge șoricelul, în cazul de față un motociclist cu tupeu.

Îmi țineam respirația, rugându-mă să nu leșin, deși o pierdere temporară a cunoștinței nu ar fi fost rea deloc, din contră chiar salvatoare. S-a dat jos din mașină, cu o furie de nedescris.
Oscilam între a mă da jos din mașină și a-l urma, dar eram paralizată
de frică.

– Băi, tâmpitule, ești orb și retardat? Ți-ai luat stradă, nu vezi, că ai
stop? L-am auzit urlând pe Ignazio prin geamul întredeschis. Nu mă auzi, faci pe grozavul? Futu-i mama măsii.

Motociclistul stătea nemișcat, turând motorul, sfidându-l. Un coreador și un taur nărăvaș în arenă fix așa arătau Ignazio Conti-viitorul meu soț și Marco Gianetti- fostul meu iubit.

Eu îi priveam blocată ca o spectatoare la propria mea dramă. Doi bărbați. O femeie, adică eu, Alessia D'Angelo, vizionând cum viața mea se scurgea la propriu, secundă cu secundă de parcă aș fi avut o secure deasupra capului meu.

Probabil asta o fi simțit și Anna Boylen când a fost dusă la eșafod.
Neputința. Faptul că se îndrepta spre neant fără să poată face ceva.
Frica iminentă că totul se va sfârși mult prea devreme.

– Dă-te jos și luptă ca un bărbat, a urlat Ignazio, aruncând sacoul pe
jos și suflecându-și mânecile.
De pe motocicletă, Marco doar tura motorul, în ciuda lui Ignazio, care
era puțin spus furibund.

Eram o trădătoare orice s-ar spune. O netrebnică. Una care își înșelase
logodnicul, apoi își părăsise iubitul. Ați pierdut firul? Credeți-mă că și eu. Pe scurt, eram o epavă.

Nu știu când Ignazio a scos un pistol.  O lacrimă a căzut, i-am simțit gustul sărat, sângele s-a oprit să mai circule și sentimentul de teamă îmi bubuia în tot corpul. Avea să îl împuște și eu...eu nu puteam face nimic.

A făcut câțiva pași către Marco, cu pistolul fluturând și am închis
ochii instinctiv. Nu doream să văd dezastrul pe care eu îl cauzasem. Nu puteam privi scena.

Am auzit un scârțâit de roți și un motor mult prea turat la maximum. Am redeschis ochii, cu teamă și Marco demarase în trombă. Lăsase în urmă o inimă frântă, un Ignazio furibund și multe lacrimi, pe care cu greu le ascundeam.

Ignazio s-a urcat în mașină, trântind portiera, care săracă mai avea puțin
și zbura. Roșu, cu vena pulsându-i, cu fruntea ușor încrețită, mi-a aruncat o privire care m-a înfiorat. Avea părul puțin dezordonat, mânecile suflecate, și o furie care se evapora prin ochii mult prea negrii.