Toxic

Capitolul 39

Alessia
Playlist: Cristian Porcari- Bolnavi de amintiri

Cu stropii de apă, ce cad neîncetat se împletesc și emoțiile mele, care curg și curg și se amestecă cu lacrimile. Spațiul și timpul devin puncte nesemnificate, în timp ce gândurile mele se învârt iar și iar într-un vid, ce pare să mă absoarbă cu totul.

Am în minte imaginea lui Marco, întins pe podea, plin de sânge. MORT! MORT! Știu că voi purta asta cu mine pentru totdeauna ca un tatuaj prost, încrustat pe suflet și în camera amintirilor. Știu că viața mea nu va mai fi la fel. Eu nu mai sunt Alessia de la început, sunt alta și totuși aceeași.

Când l-am văzut pe Ignazio lipsit de viață, inima mea a încetat să mai bată sau cel puțin așa s-a simțit. De parcă, cineva ar fi smuls-o cu totul din piept, și ar fi rămas un loc gol, al nimănui. Nu îl puteam pierde, nu când realizasem că în tot acest timp, mă îndrăgostisem de el.

Nu știu când a fost momentul în care m-am îndrăgostit de el. Când mă gândesc cât de tare l-am urât atunci când l-am văzut în acea seară, la petrecerea Patriciei mi se par ani lumină în spate. În tot acest timp, în care eu îl uram, și îl vedeam ca pe un tiran, un om lipsit de suflet,adevăratul monstru era cu totul altcineva.

Asta mă neliniștește profund, faptul că nu știi niciodată în cine să ai încredere și că monștrii poartă măști frumoase, pe care le etalează cu atâta măiestrie încât începi să cazi în plasa lor. Monștrii sunt reali, și nu, nu sunt cei din basme și povești, sunt oamenii din jurul nostru, sunt gândurile și emoțiile negative, care sapă în noi și nasc ...monștrii.

Pe holul spitalului, stăm toți într-o liniște profundă. De o parte ai mei, de altă parte familia Conti. Ignazio a ieșit din sala de operație și medicul ne-a asigurat că este în afara oricărui pericol. Acum pot respira, TRĂIEȘTE! E viu!!!

Privirile sunt ațintite asupra mea, le simt ca fierul încins. Știu că toți mă consideră vinovată pentru dezastrul creat. Așa și este. Sunt o trădătoare. Eu sunt cea care a cauzat această vărsare de sânge. A murit Giovanni. Marco...tatăl lui Marco...oameni din paza noastră. Lumea noastră nu aduce nimic bun, ne rezolvăm problemele cu violență, atacând pe oricine ne-ar submina puterea.

– A cerut să o vadă pe Alessia, ne anunță o asistentă și se aude un murmur de ușurare printre ai mei. Este bine, a deschis ochii. Ar trebui să îi acordați spațiu și să limitați vizitele până se reface complet.

Mă ridic de pe scaun, cu inima strânsă de emoție. O urmez pe asistentă și intru cu teamă în salon, unde prima dată îi zăresc trupul înalt întins pe pat. Mă apropii de pat, și mă așez pe un scaun pe care îl trag cât mai aproape.

Ne privim câteva secunde în ochi. Doamne, cât mi-au lipsit. E mai palid ca de obicei și părul îi este răvășit.
E acolo întins pe blestematul pat de spital, doar din vina mea! Putea să moară și asta nu mi-o voi ierta niciodată.

– Ignazio, Slavă Cerului că ești bine!
Vreau să sar în brațele sale, să îl strâng tare, dar îmi e teamă să nu îl rănesc.

– Sunt bine, iubito! Ți-am spus că nu există drac mort, încheie cu un zâmbet trist.

– Totul e din vina mea...îmi pare rău. Dacă eu ...fac o pauză și spun. Puteai să mori și asta nu o să mi-o iert prea ușor.

Îmi găsesc cuvintele cu greu...l-am trădat. L-am înșelat pe viitorul meu soț cu un om, care s-a insinuat în viața mea, doar ca să îmi zdrobească sufletul. Familia!

– Nu am vrut să se întâmple nimic din toate astea, completez cu tristețe, în timp ce mă chinui să nu plâng.

– Nu e doar vina ta. Trecutul meu ne-a ajuns pe amândoi din urmă.