Toxic

Epilog

Alessia

Playlist: The Motans: Înainte să ne fi născut

Fugisem în ultima perioadă atât de tare de căsătorie și nu îmi venea să cred că acest gând nu mă mai speria. Devenisem conștientă de modul în care dragostea își pusese amprenta asupra mea, și pentru prima dată nu m-am mai împotrivit. M-am lăsat purtată de val, devenind una cu el, cu marea, și restul a devenit poveste... E ca atunci când închizi ochii pentru câteva secunde, și nu știi când au trecut 4 ani din viața ta.

Ne-am căsătorit într-o frumoasă zi de vară, pe malul apei, la puțin timp după ce ne-am regăsit...
Țin minte și acum, emoțiile de nedescris, intense și palpabile, care îmi inundau întreaga ființă. Marea ne zâmbea cu valuri liniștite, purtate de curenții calmi, plini de un albăstrui cu reflexii verzui. Cred că niciodată ca-n acea nu mi s-a părut mai frumoasă marea- un simbol al eternității și puterii, pe care adeseori îl asemăn cu relația noastră. Suntem fix ca ea, când vijelioși și agitați, când molcomi și liniștiți. Asemenea fluxului și refluxului, ne reîntoarcem iar și iar unul către celălalt. Cu iubire. Cu patimă. Cu dor. Cu toate visurile ce le-am săpat amândoi în toate zilele și nopțile în care am fost noi doi.

Înconjurată de familie, prieteni, colegi de școală, cunoscuți și necunoscuți, parteneri de afaceri ai familiei,  spuneam Da din toată inima iubitului meu. Nu mai era monstrul. Călăul. Mafiotul. Devenise Jumătatea mea și poate mai mult. Iubitul meu. Prietenul meu. Soțul meu. Parte din mine. Totul meu și mai mult.

Povestea noastră a început cu stângul, prinși într-o lume toxică, urâtă din care am învățat să fim noi doi, cu adevărat. Am lăsat în urmă trecutul, și zi de zi ne construim amintiri pentru viitor. Ne-am regăsit unul în celălalt, am devenit busola celuilalt, oglinda în care fiecare se reflectă. Îmi place ce văd. Zi de zi, văd o Alessia care iubește, este iubită și își trăiește visul.

Dacă cineva mi-ar fi spus acum 4 ani, că Ignazio Conti va deveni centrul universului meu i-aș fi râs în nas. La propriu. A fost călăul meu...acum a devenit jumătatea mea mai bună, omul care îmi cunoaște întunecimile sufletului, dar și pe cele pline de lumină.

Ignazio a fost tot ce nu mi-am dorit vreodată, și a trebuit să trec prin foc și să pășesc prin zone întunecate și durere, ca să realizez că dragostea apare atunci când te aștepți mai puțin. În persoana cea mai nepotrivită din toate punctele de vedere.

– Mami, mami, uite ce am făcut eu cu tati, strigă la mine, fiul meu,  Milan.

Fiul meu. Al nostru. Raza noastră de puritate, emoție, gingășie, motivația noastră de a fi mai buni, de a crea o lume mai frumoasă pentru fiul nostru. Sunt momente în care mi se frânge sufletul doar la gândul că cineva i-ar putea face rău fiului nostru. Știu că e doar o frică nejustificată, pe care am căpătat-o atunci când Marco m-a răpit. Trecutul nostru și amintirile acelea sunt parte din noi, și vor fi mereu acolo, ascunse adânc între amintiri. Am lăsat totul în urmă, atunci când am decis să ne construim un viitor împreună. Frica există, e parte din ființa fiecărui om, coexistă laolaltă și își face loc oriunde. Trebuie doar să înveți să trăiești cu ea, să îi ignori strigătul și să te concentrezi pe prezent. Pe ceea ce ai și să nu lași frica să te împiedice să îți trăiești viața.

Să îl văd pe Ignazio azi cu fiul nostru este un sentiment nemărginit, e iubire pură, mândrie, grijă, respect. Contrar măștii sale de om dur, intransigent în afaceri, care taie în carne vie, Ignazio se metamorfozează în prezența lui Milan. Devine un lut moale și blând, pe care fiul nostru îl modelează cum vrea el. În familie, cu noi, e soțul iubitor, blând și atent, în timp ce în lumea pe care o conduce e total opusul. Știu că e un om corect și încearcă să schimbe ceva în lumea noastră, pentru că știu că în fond și la urma urmelor, a devenit un mafiot, forțat de împrejurări.