Destin forjat de Stele.

Capitolul 10.

Incerc sa respir. Sa ma controlez, in timp ce privesc târfa din oglindă. Are par lung, foarte lung, pana la coapse, si ochii albastri. Buze mari, insangerate, si asa are pielea alba ca laptele. Sau ma rog, banuiesc ca asa arata laptele. Nu am mai baut de mult.
O privesc. Si o privesc. Si... nu imi vine sa cred ca târfa aia sunt eu. Nu m-am mai privit in oglinda de anii, singurul lucru in care mi-am vazut reflectia au fost cutitele din azil, dar atunci reflectia imi era una incetosata, acoperita de sange, pe care nu apucam sa o vad niciodata mai mult de 2 secunde pana cand cutitele imi strapungeau pielea.

Dupa ce el le-a ordonat cu jumatate de ora in urma unor doamne sa ma spele si sa ma shimbe, nu au stat prea mult pe ganduri. M-au inchis intr-o baie si m-au spalat cu sapunuri cu mirosuri florale, m-au pieptanat, si mi-au dat buzele cu un unguent ciudat. Ele il numesc balsam si au spus ca ma va scapa de ranile de pe buze. E gustos. Apoi una din ele m-a imbracat cu haine negre, mulate si lucioase, cu zeci de buzunare si curele, iar pe bluza era un ecuson.

P R O P R I E T A T E A   L U I
Wars.

Sunt o proprietate. Asta e scris pe ecuson. Proprietatea lui Wars.
Sunt proprietatea lui.

— Domniță, domnul Wars va asteapta in biroul dânsului. Imi spune una dintre doamne dand navala in mica baia.
Imi zambeste fortat. Fortat. Cand ma gandesc la cuvantul asta tot ce imi trece prin cap e ce ma asteapta dincolo de usa biroului lui. Si dau din cap uitandu-ma la doamnă.
— Urmati-ma domniță. Imi spune iesind afara din baie, iar eu ii urmez pasii spre biroul lui.

Usa se deschide usor, iar podeaua scartaie cand talpile mele o ating. Ating. Mult spus ating. El e aici, ii simt mirosul de menta. E intors cu scaunul, iar cand se intoarce spre mine cu un zambet larg tot ce mai pot sa fac e sa inghet langa usa, si sa inghit din nou in sec greata din gat.
— Vino mai aproape, nu musc.
N-as zice. Ma abtin sa nu zic, si merg mai aproape, spre biroul lui. Poarta acelasi sacou negru, si aceleasi mansui din piele care sa il acopere in intregime. Pe birou e asezat un pahar cu un fel de apa colorata galben, iar langa sunt doua pistoale de culori diferite.
Unul negru, altul mov.
— Ce parere ai de haine? Ma intreaba, apoi face o scurta pauza. Bine, nu ca ar conta. Sunt singurele pe care le vei primi oricum, dar incerc sa par ospitalier.
Ia pistolul mov de pe birou si il incarca cu gloante.
— Asa, acum ca iti sti locul aici, si ca, bineinteles, imi aparti, va trebui sa lucram putin cu tine. Se ridica de pe scaun, si privesc in jos spre ecusonul de pe bluza cand aud ce tocmai mi-a spus.

P R O P R I E T A T E A   L U I  Wars.

Inghit in sec.
— Spune-mi Avaline, ai dat vreodata cuiva un pumn? Ma intreaba.
— N-nu din cate imi amintesc. Ii raspund, incercand sa nu il privesc.
— Fă-o acum. Haide. Dă-mi un pumn. Isi arunca bratele pe langa corp si se sprijina de birou.
Daca crede ca voi face asta e nebun! Cine stie ce va face dupa si nu am vreo intentie sa aflu.
— Hai șoricico! Nu stam aici pana maine la prânz! Ridica tonul. Acum vocea ii e mai aspra, mai dura, mai infricosatoare.
— Nu...
Incepe sa ranjeasca si se ridica de pe birou, lasand pistolul acolo.
— Ei bine, atunci esti o smiorcăită!
— O.. ce? Intreb confuza si ma abtin din a nu face o fata si mai confuza. Asta e un termen... interesant... unul pe care nu ma asteptam sa il zica vreodata.
Singurul care imi zicea asta era... tipul de care eram obsedata la 15 ani.
— M-ai auzit bine! O smiorcăită! O criminala, o nebuna! Cineva care merita sa fie inchisa pe veci intr-un azil, si cineva care-
Imi strang pumnii iar furia imi cuprinde asa tare mintea incat nici nu realizez cand pumnul meu face contact cu fata lui. L-am pocnit, iar el tot ce face e sa zambeasca amuzat.

— A fost jalnic! Fă-o din nou!
Il pocnesc iarasi, dar reactia lui e aceeasi. Ma calca pe nervi! Simt cum as.. putea sa ii bag pistolul ala in gat!
— Oh, haide! Spune-mi ca glumesti! Chiar nu ai putina furie de consumat? Nervi? Ceva? Vreo emotie? Ia o gura din paharul cu apa colorata galben.
— Tu nu meriti nici macar o emotie de la mine.
— Aha. Ranjeste, si pune paharul jos.

Se ridica de pe birou si traverseaza camera pana in spatele meu, dar nu ma intorc. Trupul mi-a inghetat in loc.
— Vreau sa tipi. Sa crizezi. Sa urli in draci! Fa asta...Imi sopteste ferindu-mi parul de pe gat.
Prezenta lui in spatele meu e ciudata, e infricosatoare. Degetele lui imi provoaca fiori pe sira spinarii, se simt ca zeci de ace care ma inteapa.
— Fă-o, Avaline. Urlă!
— Nu.
— Atunci te fac eu sa urli!