Destin forjat de Stele.

Capitolul 15.

         Uneori tipatul poate salva vieti, sau le poate distruge. Oricum ar fi, nu poti sti niciodata cand e una, cand e alta. Asa ca tac. Camera 43 nu e de fapt o camera 'psihologica de reablitare' ci e doar... nu am idee. O camera ca oricare alta. Cu pereti, cu draperi, cu un pat, un birou si cu un sifonier. Fara geam.
E mult prea normala...
Asta nu e normal. Intr-o camera normala nu se vor intampla niciodata lucruri normale. Si brusc, gandurile imi sunt prea intortochiate, cred ca de cand mi-a dat Monica ceva tratament intravenos. Trebuie sa ma concentrez dar nu stiu la ce, pe ce, pe cine, cum.
Fosta mea profa ar spune ca sunt ceva functii sintactice sau mai stiu eu ce dar cu ce ma ajuta pe mine sa stiu lucrurile astea acum?

Ma uit prin incapere si zaresc un ceas. Perfect. Un ceas!
Ma holbez la el atenta, privind si ascultand fiecare secunda. Fiecare minut. Si nu dureaza mult, doar 4 minute si 26 de secunde pana cand el intra in camera. Imi indrept privirea spre el, poarta acelasi costum, aceleasi manusi, si tine in mana acelasi pahar cu lichid galben. E absolut-

— Sti ce ti-a bagat Monica prin vene, sau e nevoie sa iti explic? Ma intreaba intrerupandu-mi gandurile.
Dau din cap, iar el ofteaza lung si se apropie de birou rezemandu-se pe el. Eu stau asezata pe pat si ma uit la el de jos. E mult mai inalt decat mine iar faptul ca eu stau jos nu ajuta prea mult.
Inghit in sec.
— O luam cu inceputul. Imi zice calm. Tu ai omorat o vipera, n-am idee cum, dar ai facut-o, apoi ai luat-o razna. Soldatii mi-au zis ca pareai posedata, iar camerele de supraveghere aratau ca erai perfect normala ceea ce complica situatia. Apoi din senin, n-am idee cum, i-ai posedat pe soldatii cat timp asteptai la usa biroului meu.
I-a o gura din pahar. O gura destul de mare. Il termina pe tot in mai putin de o secunda.
— Monica ti-a injectat in vene un praf. Ai auzit de marijuana?
Ma opresc din respirat, iar el ranjeste cand imi vede reactia si fata pierduta prin ganduri.
Monica mi-a bagat in vene marijuana. Monica m-a drogat. De ce? Ce o sa mi se intample acum? Am auzit cateva povesti despre cum provoaca dependenta si despre cum oamenii au murit din supradoza, iar la azil erau cateva persoane dependente de marijuana sau heroină dar-

— Deci ai auzit. Imi intrerupe gandurile. Uite, Avaline... Azi, iubire, ma simt foarte generos, asa ca iti dau doua variante.
Imi zambeste iar inima bubuie in pieptul meu de cand am aflat ce mi-a bagat Monica in vene probabil la ordinul lui. Nici numai stiu ce gandesc... m-am pierdut in ganduri si senzatii si sentimente ca aproape uit. Uit tot. Ce dracu'?

— Prima, iubire, imi zici orice iti trece prin cap cand faci lucruri de genul, de la primul pana la ultimul gand sau senzatie, iar a doua varianta, iubire, iti vom implanta in creier un cip care iti va monitoriza fiecare miscare, gand, senzatie, sau alte cacaturi pe care le faci. Face o scurta pauza si se ridica de pe birou.
Vine spre mine si imi prinde barbia in doua degete acoperita de aceasi manusa, fortandu-ma sa ma uit la el. Inghit in sec.
— Alegerea iti apartine. Imi zice. Poate ai putea alege mai repede, stii? Efectul de marijuana nu dureaza toata ziua baby, si nu risc sa iti mai dau o doza.

Iubire. Baby. Șoricico. Ce? Am si uitat ce variante aveam dar imi e frica sa il intreb din nou asa ca zic la nimereala:
— Prima. Vocea mea tremura, iar picioarele la fel.
Ochii imi sunt atintiti sus spre el in timp ce ma tine strans de barbie, si chiar daca e departe ii simt respiratia pe fata mea, iar mirosul lui de menta imi invadeaza narile dand semnale spre creierul meu in cel mai mic si ascuns loc din el.
— Bravo, tocmai ai facut ceva satisfacator. Vom trece intr-un calendar de pe aici.. E sarcastic, si ma calca pe nervi, dar il ascult.
Il ascult respirand pe fata mea. Si tac.

— Acum, fii sincera cu mine, oricum daca ma minti singurul lucru pe care il vei castiga va fi probabil... pai... nu cred ca vei mai trai ca sa afli ce e.
— E o amenintare?
— Nu, iubire. Amenintarile sunt pentru cei cu un vocabular limitat.