Pactul din Eden

6

Juliette

Îmi deschid ochii pe rând, complet deranjată de mica rază de lumină care pătrunde în dormitor prin draperia crăpată. Mă ridic în capul oaselor, iar primul instinct este să mă uit în partea opusă a patului care, în mod surprinzător, este goală. Normal că sunt ironică. Sunt mai obișnuită cu plecările spontane ale lui Marc decât sunt cu... orice altceva.

Mă uit prin dormitor, masându-mi gâtul și amintindu-mi fragmente din surpriza pe care soțul meu a decis să mi-o facă. Cu siguranță Universul a vrut să-mi dea o palmă zdravănă pentru ceea ce am făcut. Altfel nu-mi explic cum Marc s-a gândit să mă surprindă cu venirea lui acasă tocmai după ce l-am înșelat.

În timp ce contemplu la toate evenimentele care au avut loc în ultimele zile, ochii mi se opresc asupra unui bilet pe care îl zăresc pe noptiera din partea opusă a patului. Fără tragere de inimă, mă întind să văd despre ce este vorba, încrucișându-mi picioarele după ce reușesc să ajung la el cu vârfurile degetelor.

— A trebuit să plec de urgență în Los Angeles, reprogramează cina. Te iubesc.

Am ajuns într-un punct în care nici măcar nu mă mai deranjează faptul că are zile în care îi răsare câte o călătorie de afaceri de nicăieri, dar sunt prea obosită psihic ca să mă gândesc și la asta.

Pun bilețelul pe noptiera din partea mea stângă și găsesc puterea suficientă pentru a mă ridica din pat. Am nevoie urgent să-mi iau doza de cofeină sau voi fi cu fundul în sus toată ziua. Și nu în modul în care mi-aș dori să fiu.

Cât timp îmi savurez cafeaua în liniștea propriei case, mă uit pe geamul enorm care dă spre strada liniștită din cartierul rezidențial în care locuim. Dacă mă gândesc acum mai bine, poate puterea financiară este singurul motiv pentru care eu și Marc am început să avem o relație. Amândoi provenim din familii înstărite, cu părinți care ne-au oferit toate resursele pentru a ajunge astăzi în acest punct. Normal că a fost și vorba de iubire, dar nu cred că aceasta a fost cauza principală pentru care noi doi am început să fim împreună. Marc îmi oferea stabilitate, liniște și respecta barierele pe care eu i le impuneam. Amândoi suntem dependenți de muncă ceea ce poate fi singurul lucru pe care-l avem în comun. Sincer, uneori am vaga impresie că nu mai știu cine este omul de lângă mine.

Telefonul îmi vibrează lângă picior și mă scoate din gândurile în care eram cufundată.

Vivian: Micul dejun?

Eu: Sunt la tine într-o jumătate de oră.

Să iau micul dejun cu Vivian este mult mai convenabil decât să meditez la nesfârșit asupra căsniciei mele. Oricum, până acum toate aceste lucruri nu m-au deranjat deloc ceea ce mă face să cred că am doar o perioadă în care gândesc prea mult.

Da, Marc și cu mine suntem bine.

Termin de băut prima cafea pe ziua de astăzi și merg în dressing unde aprind lumina. Imediat încep să strălucească pantofii cu toc pe care îi am puși în vitrină, alături de rochiile sclipitoare pe care le port la evenimentele importante. Totuși, pentru ziua de astăzi aleg o pereche de pantaloni crem, cu croiul drept și o bluză albă cu niște detalii drăguțe la umeri.

Pentru că nu am nici cheful și nici energia, aleg să mă dau cu un strat subțire de rimel și să-mi pieptăn părul care arăta dezastruos.

Mică verificare. Geantă, chei, portofel.